34. RATE ȘI TICĂLOȘIE

Din fericire, nu am niciun fel de credit la bănci sau ceva de genul ăsta, aşa încât ordonanța de urgență pe tema suspendării ratelor nu mă priveşte în mod direct, şi ca atare nici nu m-am interesat de ea (în sensul de a o citi măcar) mai mult decât să-l ascult aseară pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, povestindu-ne-o în rezumat.

Ce m-a frapat însă – dincolo de prevederile ei, asupra cărora din considerentele de mai sus şi pentru că nu sunt un mare (şi nici mic) expert în domeniu nu mă pronunţ (deocamdată) – a fost termenul (scurt) până la care potenţialii beneficiari, în speţă… cam toată lumea cu credite, sunt obligaţi să facă cerere, respectiv ceva 15 zile de la data publicării, parcă, şi/sau până la expirarea stării de urgenţă, care, în paranteză fie spus, oricum e destul de probabil să fie prelungită.

Ei bine, cu toate că sunt adeptul teoriei că oamenii [(nu doar) politici] sunt în general mai degrabă pur şi simplu proşti decât propriu-zis ticăloşi, având părerea pe care o am despre Cîţu & Co., aş fi tentat să cred că de data asta este în principal o manevră mârşavă menită să-i tragă în piept pe cetăţeni, în sensul că se speră ca mulţi dintre ei (cu cât mai mulţi cu atât mai bine… pentru bănci) să nu se încadreze în el (la termen mă refer), fie uitând, fie nereuşind, de pildă, să acceseze cine ştie ce site, poate chiar intenţionat blocat, la care să-şi depună cererile, sau scârbiţi să stea în plină epidemie de coronavirus la cozi, dacă autorităţile ar merge chiar atât de departe cu nemernicia încât să-i trimită la vreun ghişeu. În plus, cei care ar putea şi ar dori să-şi achite datoriile la timp, dar ar constata abia pe parcurs, după, să zicem, o lună, două, trei… că s-au înşelat (eventual fiindcă această criză s-ar prelungi peste orice limită imaginabilă şi a suportabilităţii), nu mai pot beneficia de facilități, deoarece termenul a expirat.

Ultima situaţie se poate încadra la fel de bine şi la capitolul imbecilitate pură a autorităţilor, pentru că, tocmai pentru a o evita, oamenii (cei prevăzători şi care se prind la vreme de şmecherie) vor fi tentaţi să facă de la bun început cereri pentru întreaga perioadă (tot ce i-ar opri ar fi condiţiile de fapt împovărătoare ale „facilităţilor”, dacă ceea ce deja susţin unii analişti este corect, astfel încât fiecare ar prefera să „beneficieze” de ele cât mai puţin timp), în loc să se limiteze la doar câteva luni, pentru că nimeni nu ştie cum va fi, de pildă, în septembrie sau octombrie, aşa că… ce-i în mână nu-i minciună.

Mult mai raţional ar fi ca, de vreme ce „facilităţile” se aplică până la sfârşitul anului, potenţialii beneficiari să le poată accesa oricând pe această perioadă (poate cu condiţia să se aplice doar din momentul depunerii cererii, nu şi retroactiv), astfel încât, chiar şi presupunând că nebunia cu coronavirusul va trece încă de la 1 mai, cineva lovit de ea mai târziu, sau care constată că e mai rău decât crezuse (de pildă, să vadă că şi după ce-şi reia activitatea ea nu mai e la fel de înfloritoare ca înainte), să aibă practic aceleaşi drepturi cu „prevăzătorii”. Cum spuneam, însă, probabil că guvernanţii mizează tocmai pe această păcălire a unora, chiar cu riscul de a se pomeni până la urmă cu mai multe cereri (sau pentru perioade mai lungi, respectiv cea maximă, de nouă luni) decât ar fi fost dacă n-ar fi impus acest termen-limită absurd, ci l-ar fi împins până spre sfârşitul anului şi al perioadei… de graţie.

Dincolo însă de toate astea, e de văzut cum vor arăta şi normele de aplicare, pentru că ideal ar fi ca beneficiari să fie doar cei afectaţi cu adevărat, nu toată lumea de-a valma, inclusiv, de-o altă pildă, patroni de supermarketuri sau de lanţuri de farmacii care vând măştile chirurgicale şi dezinfectanţii la suprapreţ.