BANI BUNI, BANI RĂI

Sigur că ar avea o relevanță dacă un candidat la președinția României, sau un partid, ar fi sponsorizat, finanțat etc. de, să zicem, Putin în persoană, sau Kim Ir-Sen din groapă, însă în general, trebuie să mărturisesc, nu m-a preocupat nici cât negru sub unghie acest aspect, printre altele pentru că am pornit de la premisa că, pe de-o parte, nu prea are cum să existe finanțator de anvergură cu adevărat curat, iar, pe de alta, că nu e mare scofală pentru unul cu adevărat murdar să se ascundă după afaceri... spălate, însă mi s-a părut la limita dintre comic și tragic înverșunarea cu care îi somau niște jurnaliști pe susținătorii lui Geoană să spună de unde a primit acesta bani pentru campania electorală (aia pe care eu unul n-o văd pe nicăieri, dar poate că nu sunt foarte atent), sub pretext că sursele financiare ale tuturor candidaților sunt publice, în condițiile în care, de pildă, eu n-am văzut nicăieri publicate sumele vreunuia dintre ceilalți, oricum mai vizibili, cel puțin pe străzi, de la Ciucă și Ciolacu, la Simion și Lasconi, deși aș fi la fel de curios.

Adevărata nostimadă este însă că, la fel ca în cazul multor sponsorizări, inclusiv ale unor echipe de fotbal, independenții (în cazul politicii) și particularii/privații (în cazul sportului) sunt cei suspectați de toate matrapazlâcurile financiare și în termeni de corupție din lume, dat fiind că ceilalți sunt plătiți, nu-i așa?, din surse cât se poate de transparente și legitime, respectiv... din banii statului, adică din taxele noastre, ale tuturor, indiferent dacă vrem sau nu, ori dacă votăm (în politică) sau ținem (la fotbal) cu vreunul sau vreuna din ei sau ele, ceea ce, firește, în alte contexte, în funcție de temele aflate în dezbatere și toanele participanților, li se pare, acelorași jurnaliști și analiști destoinici, un lucru de mare porc, că doar ne pretindem în capitalism, de dreapta și așa mai departe.