GLOABELE ȘI GLOBALIZAREA (PARTEA A DOUA)

Pentru că multe n-aș mai avea de adăugat, am să repostez mai jos, integral, articolul pe care l-am scris după meciul dintre România și Kosovo din urmă cu peste un an, mai ales că, între timp, văd că multe dintre ideile mele de-acolo par să fi venit și în mințile de pe urmă ale altora, deși tot nu destui.

Cred, totuși, că ar mai trebui făcute câteva precizări, pe puncte, ca să meargă mai repede și să fie mai pe înțelesul... nu tuturor, că n-are cum, dar cât mai multora:

1. În primul rând, pentru cei care nu doar că au lipsit la lecțiile de istorie, dar sunt, poate, și prea tineri sau prea uituci ca să știe sau să-și amintească de ce România nu a recunoscut, din capul locului, independența Kosovo, trebuie spus, foarte pe scurt și fără urmă de naționalism, că această provincie este un fel de Transilvanie a Serbiei, iar „kosovarii” sunt la fel de albanezi și dornici să se unească, la un moment dat, cu „patria-mumă” Albania, pe cât ar fi de unguri și dornici să se unească, la un alt moment dat, cu „patria-mumă” Ungaria niște eventuali „transilvăneni” ai unei Transilvanii declarate independentă, pe bază de referendum al populației majoritare local, dar minoritară la nivel național, iar singura diferență, ce-i drept esențială, între cele două situații, dintre care una deja transpusă în fapt, iar alta, din fericire, cel puțin deocamdată, ipotetică este că noi nu i-am prigonit niciodată pe minoritarii unguri așa cum i-au prigonit măcar în anii nouăzeci sârbii pe minoritarii albanezi, pentru a se legitima, cât de cât, asemenea demersuri separatiste.

2. Și în acest context, văd că există în continuare oameni care deplâng amarnic faptul că spectatorii de pe Arena Națională au huiduit „imnul” „statului” Kosovo, în condițiile în care – o repet și pentru cei care uită de la începutul unei propoziții până la sfârșitul ei, sau nu înțeleg că unu plus unu fac doi – pentru România Kosovo nu este stat și, ca atare, nu are imn sau drapel, așa încât „imnul” lor este, la fel ca și „imnul” „Ținutului Secuiesc”, de pildă, doar un cântecel pe care oamenii au tot dreptul să nu-l aprecieze, din niciun punct de vedere, inclusiv artistic, așa că pot fluiera și huidui la fel de bine cum l-au fluierat și huiduit pe Babasha la concertul Coldplay (sigur, și atunci s-au găsit cohorte de imbecili care să „ia atitudine”!), iar superdeontologii din presa de pe la noi (precum cozile de topor care s-au grăbit să-l decreteze din prima clipă pe Colțescu rasist după incidentul de acum câțiva ani!) ar trebui să se arate revoltați atunci când o să aibă cu adevărat de ce (pentru că sunt sigur că vor veni cât de curând și astfel de momente!), respectiv când vor fi fluierate, pe stadioanele noastre, imnurile adevărate ale unor state reale, în accepțiunea României, ca Franța, Italia, Anglia, Ungaria etc., la fel cum, de altfel, și tot din păcate, se întâmplă și prin alte părți.

3. În fine, indiferent care vor fi deciziile UEFA după meciul de vineri, părerea mea este că FRF ar trebui să protesteze vehement împotriva celor care i-au ținut pe jucătorii români pe teren o oră întreagă după cea oficială de încheiere a meciului, în condițiile în care erau în jur de zero grade, iar România avea de jucat un alt meci oficial și important peste numai trei zile (respectiv, azi), chiar și dincolo de faptul că între timp cei din Kosovo intraseră deja la refacere și se ghiftuiau cu pizza și coca-cola, sperând ca ai noștri să fie mai obosiți și poate răpuși de guturai la ora startului cu Cipru, deoarece, în funcție de hotărârile UEFA, câștigătoarea grupei încă e sub semnul întrebării.

Pe de altă parte, ai noștri nici nu puteau, pur și simplu, să intre și ei la căldurică, așa cum văd că mai sugerează unii și alții (în general tot dintre superdeontologii ăia), pentru că n-ar fi fost deloc de mirare să auzim, ulterior, încă o minciună ca toate celelalte debitate de jucătorii și oficialii din Kosovo, respectiv că ei ar fi vrut să iasă pe teren, dar nu mai erau românii, așa că aceștia din urmă ar fi fost cei care s-au retras!

Iată acum articolul din 14 septembrie 2023:

„Spre deosebire de multe alte situații, cu bătaie spre absolut toate, în cazul episodului de marți, când meciul de fotbal din preliminariile EURO 2024, dintre România și, din punctul de vedere oficial al țării noastre, inexistentul stat Kosovo a fost întrerupt zeci de minute din cauza unui banner care susținea... fix poziția, cum subliniam, oficială a autorităților românești, și anume „Kosovo e Serbia”, chiar nu găsesc vreo mare vină huliganilor din altminteri sinistra grupare „Uniți Sub Tricolor”, autorii „reprobabilului” gest de a clama... un adevăr, conform diplomației noastre (la fel ca și „Transilvania e România”, de pildă), de care primii care ar fi trebuit să țină cont erau diriguitorii FIFA și UEFA, care puteau foarte bine să evite astfel de momente dacă, la fel ca în alte cazuri, pentru că precedente – din păcate sau din fericire – există, gen echipele din Ucraina și, pe vremea când nu fuseseră încă excluse cu totul din competiții, cele din Rusia, sau, cred, chiar Kosovo și Serbia, ar fi organizat de așa natură tragerea la sorți încât statul-enclavă să nu poată cădea în aceeași grupă cu vreuna dintre cele (doar) cinci țări europene care nu-i recunosc existența, inclusiv – repet pentru a patra sau a cincea oară, să priceapă și cei mai spălați pe creiere și îndobitociți cu „corectitudinea politică” analiști/ comentatori/ jurnaliști (sportivi), cei care, după ce l-au bălăcărit și l-au făcut pe arbitrul Colțescu mai rasist decât îndrăzniseră să-l facă jucătorii aceia de culoare de la care a pornit conflictul, amestecă și încurcă acum borcanul ultranaționalismului lipsit de temei juridic, în care, de pildă, unii unguri visează la Ungaria Mare sau niște rromânii își revendică Basarabia ori Cadrilaterul, cu (iată că repet și a șasea sau a șaptea oară!) poziția oficială a statului român, enunțată pur și simplu de niște spectatori – România.

În aceste condiții, pe lângă că mi s-ar părea mai mult decât absurdă o sancțiune din partea UEFA care să ne oblige, de pildă, să disputăm vreun meci fără spectatori sau, și mai rău, după cum propovăduiesc, aproape jinduind, unii și alții, să pierdem partida la masa verde, în mod logic cei care ar fi trebuit să piardă cu 3-0, marți, ar fi fost nu ai noștri, ci fix kosovarii, care au părăsit terenul de joc în mijlocul reprizei, deranjați, mai degrabă, din câte am înțeles, nici măcar de bannerul acela, ci de scandările din tribună „Serbia, Serbia!”, lucru ce mă face să mă gândesc că nici nu suntem prea departe de momentul când orice fel de astfel de „discriminare”, în care niște oameni afișează steagul și scandează numele unei anumite țări (proprii sau nu) vor fi acuzați că îi marginalizează pe bieții adversari, din țara cealaltă, tratându-i cu dispreț și făcându-i să se simtă jigniți, astfel încât se văd îndreptățiți să-și ceară „drepturile” la un tratament egal și așa mai departe, fiindcă într-o lume globalistă nu mai e loc de astfel de manifestări de „naționalism”. Hai Mapamondu’!”