DIALOGUL (AB)SURZILOR

Într-un dialog nu cu mult mai absurd decât multe altele desfăşurate între politicienii români, Bogdan Niculescu Duvăz – despre care cu acelaşi prilej am aflat elementul lipsit de orice fel de interes că în copilărie a învăţat de la şcoală că politicos este ca oamenii (probabil cei afoni) să nu vorbescă în cor decât atunci când cântă (?!) – îl interoga pe Varujan Vosganian despre kilometrii de autostradă (ne)realizaţi în mandatul guvernului Tăriceanu 2. La răspunsul cam à la Ghiţă Pristanda al liberalului, căruia i-au ieşit vreo şaptezeci şi ceva, dintre care cei mai mulţi încă nedaţi în folosinţă plus centura ocolitoare a Piteştiului, domnul Duvăz a venit, deopotrivă ironic şi inchizitorial, cu precizarea că se pun doar cei pe care se poate merge de-adevăratelea cu maşina, nu şi zonele abia desţelenite în vederea unei ipotetice asfaltări ulterioare.

Firesc, n-a rămas în discuţie decât centura Piteştiului, numai că, nemulţumit în continuare de eficienţa şi-aşa peste media ultimelor două decenii arogată de liberali, domnul Duvăz a ras-o dintr-o propoziţie şi pe-asta, pe motiv că lucrul la ea (desigur, tot sub forma desţelenirilor în vederea asfaltărilor ulterioare, întâmplător petrecute în mandatul lui Tăriceanu) a început... pe vremea guvernului Năstase, căruia, din punctul domniei sale de vedere, ar fi mai normal să i se atribuie! Logic, nu?