MAREA RĂSUCEALĂ
În 2007, în preajma referendumului pentru demiterea preşedintelui, dar până ca liberalii, sprijiniţi de pesedişti, să schimbe legea, strict la acest capitol, în sensul validării lui indiferent de rata de participare, reflectam, împreună cu un prieten, la ce s-ar întâmpla dacă întrebarea de pe buletinul de vot ar suna în felul următor: “Sunteţi de acord cu menţinerea actualului Preşedinte al României în funcţie?”.
Presupunând că fie şi 90% dintre participanţi ar fi răspuns “DA”, referendumul putea fi invalidat dacă nu s-ar fi prezentat jumătate plus unu dintre cetăţenii înscrişi pe listele electorale, lucru care ar fi echivalat cu… un răspuns negativ, preşedintele trebuind aşadar, teoretic, să fie demis, de vreme ce nu are suficientă susţinere! Ce nu ştiam atunci – din pură ignoranţă, recunosc – era faptul că întrebarea e deja stabilită chiar prin Legea referendumului, ea sunând, în mod firesc, astfel: “Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”. Aşadar, fix invers, ceea ce presupunea că indiferent de rezultate (respectiv chiar dacă 90% din participanţi ar fi răspuns “DA”), preşedintele nu ar fi fost demis dacă referendumul nu era validat prin întrunirea cvorumului de prezenţă. (De altfel, scopul “ascuns” al schimbării legii cu doar câteva zile înainte de vot a fost tocmai evitarea unei asemenea situaţii.)
O problemă similară s-a pus şi la referendumul privind introducerea sistemului unicameral, când miza adversarilor acestuia era boicotarea scrutinului şi deci invalidarea lui, deoarece era limpede că în… naivitatea lor, românii vor avea tendinţa să se pronunţe “pentru”. (La momentul respectiv am şi scris cu năduf despre cei care au preferat să se ducă să voteze “împotrivă”, în loc să se abţină, fiindcă n-au făcut altceva decât să asigure cvorumul, ceea ce a echivalat cu un vot “pentru”.)
La toate astea mă gândeam zilele trecute, când am văzut cum au fost formulate întrebările de la referendumul privind organizarea Bucureştiului, în special prima: “Vă doriţi o Capitală cu şapte administraţii controlate de către 217 consilieri aleşi pe liste de partid?”. Dincolo de evidenta tendenţiozitate a întrebării, prin sugerarea ideii că şapte administraţii ar fi ceva excesiv de stufos, când de fapt e exact actualul sistem, cu şase sectoare şi un Primar General, mă întreb ce se va întâmpla dacă, indiferent de rezultate (deci şi cu 90% “DA”), participarea va fi de sub 50% (lucru mai mult decât probabil), iar scrutinul nu va fi validat. Eu am convingerea că va veni madam Udrea, dimpreună cu restul găştii, să ne explice că bucureştenii n-au vrut menţinerea actualului sistem, de vreme ce nu s-au prezentat în număr suficient să-l susţină. Astfel încât va impune, pe cale parlamentară, ce sistem va considera ea de cuviinţă!
Presupunând că fie şi 90% dintre participanţi ar fi răspuns “DA”, referendumul putea fi invalidat dacă nu s-ar fi prezentat jumătate plus unu dintre cetăţenii înscrişi pe listele electorale, lucru care ar fi echivalat cu… un răspuns negativ, preşedintele trebuind aşadar, teoretic, să fie demis, de vreme ce nu are suficientă susţinere! Ce nu ştiam atunci – din pură ignoranţă, recunosc – era faptul că întrebarea e deja stabilită chiar prin Legea referendumului, ea sunând, în mod firesc, astfel: “Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”. Aşadar, fix invers, ceea ce presupunea că indiferent de rezultate (respectiv chiar dacă 90% din participanţi ar fi răspuns “DA”), preşedintele nu ar fi fost demis dacă referendumul nu era validat prin întrunirea cvorumului de prezenţă. (De altfel, scopul “ascuns” al schimbării legii cu doar câteva zile înainte de vot a fost tocmai evitarea unei asemenea situaţii.)
O problemă similară s-a pus şi la referendumul privind introducerea sistemului unicameral, când miza adversarilor acestuia era boicotarea scrutinului şi deci invalidarea lui, deoarece era limpede că în… naivitatea lor, românii vor avea tendinţa să se pronunţe “pentru”. (La momentul respectiv am şi scris cu năduf despre cei care au preferat să se ducă să voteze “împotrivă”, în loc să se abţină, fiindcă n-au făcut altceva decât să asigure cvorumul, ceea ce a echivalat cu un vot “pentru”.)
La toate astea mă gândeam zilele trecute, când am văzut cum au fost formulate întrebările de la referendumul privind organizarea Bucureştiului, în special prima: “Vă doriţi o Capitală cu şapte administraţii controlate de către 217 consilieri aleşi pe liste de partid?”. Dincolo de evidenta tendenţiozitate a întrebării, prin sugerarea ideii că şapte administraţii ar fi ceva excesiv de stufos, când de fapt e exact actualul sistem, cu şase sectoare şi un Primar General, mă întreb ce se va întâmpla dacă, indiferent de rezultate (deci şi cu 90% “DA”), participarea va fi de sub 50% (lucru mai mult decât probabil), iar scrutinul nu va fi validat. Eu am convingerea că va veni madam Udrea, dimpreună cu restul găştii, să ne explice că bucureştenii n-au vrut menţinerea actualului sistem, de vreme ce nu s-au prezentat în număr suficient să-l susţină. Astfel încât va impune, pe cale parlamentară, ce sistem va considera ea de cuviinţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu