DUCĂ-SE!

E adevărat că nu cunosc toate amănuntele sau, dacă or fi existând, chiar dedesubturile, pentru că subiectul nici nu mă (mai) interesează cine ştie ce, dar din fotoliul meu de, uneori, dacă n-am nimic, nu neapărat mai bun, ci doar altceva, de făcut, telespectator, mă gândeam că, până în urmă cu foarte puţină vreme, când Naţionala de fotbal a României mergea din rău în catastrofal, obţinând rezultate care mai de care mai ruşinoase, antrenorul Răzvan Lucescu refuza cu îndârjire să-şi dea demisia, în ciuda faptului că nu era gazetar sportiv, specialist sau simplu suporter care să nu i-o ceară şi invoca tot felul de argumente de genul “am pornit la drum împreună, mi se pare normal să terminăm împreună”, “cât timp mai avem şanse teoretice de calificare, rămân să mă lupt până la capăt” şi alte asemenea prostii, pentru ca, de îndată ce a obţinut şi el un rezultat onorabil (văzut prin comparaţie cu celelalte drept o mare performanţă!), dar mai cu seamă un contract avantajos, să plece subit la Rapid, cum ar veni în plină glorie (?!), lăsând baltă şi calificare şi scrupule şi tot. Chestie de (lipsă de) caracter!