FĂRĂ PREMEDITARE

Cumva la capitolul “şicanele mici care ne pregătesc sufleteşte pentru cele mari, fiindcă altfel trecerea ar fi prea bruscă”, îmi povestea un prieten că la o bancă, al cărei nume, din raţiuni ca să zic aşa deontologice, îl voi trece sub tăcere şi nu voi spune decât că o are drept clientă vădit privilegiată pe Elena Udrea, politica împuternicitului este următoarea: împuternicitul are dreptul să facă absolut toate operaţiunile, ca şi titularul, respectiv să scoată bani dintr-un depozit bancar, să-l alimenteze, să-l lichideze sau să-l prelungească la scadenţă, cu menţiunea că în acest ultim caz nu i se mai permite să se treacă pe sine ca împuternicit.

Aşadar, ideea de la care pare a se porni este că împuternicitul, prezumat a se transforma într-un răufăcător, are voie să fugă cu banii titularului în orice moment, dar nu are voie ca la scadenţă să-i pună bine, tot pe numele titularului, pentru a fugi cu ei în orice moment ulterior; astfel se descurajează măcar delictele cu (îndelungată) premeditare. De unde şi înţelepciunea zicalei: nu lăsa (de furat) pe mâine ce poţi face (respectiv, fura) azi!