ÎNTOARCEREA ÎN IAD

Întors şi eu oarecum relaxat dintr-un sejur de câteva zile aproape în străinătate, la vecinii bulgari, nu doar că din nefericire l-am găsit pe Traian Băsescu viu şi încă în funcţie, dar prima secvenţă pe care am văzut-o deschizând televizorul a fost cea în care-şi debita infamiile la adresa Regelui Mihai. Infamii care, în ceea ce mă priveşte, marchează momentul de la care încep să mă simt la fel de ruşinat ca pe vremea lui Ceauşescu de mine şi de toţi compatrioţii mei, care nu suntem în stare să scăpăm urgent şi prin orice mijloace de un preşedinte atât de ticălos!

Şi, apropo de Ceauşescu, mă gândeam ce norocos a fost totuşi poporul român că, într-un context istoric precum cel din urmă cu două, trei, patru decenii, favorabil dictatorilor de felul lui, nu a avut în fruntea ţării unul ca ăsta de acum, care chiar şi aşa, într-o perioadă când, cel puţin în Europa, naţiunile au scăpat de ameninţarea totalitarismului, tinde să-şi depăşească predecesorul, a cărui – vorba lui – “slugă” de altminteri a fost ani de zile! Şi mă mai întrebam când o să născocească vreo “părere proprie” şi despre Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Vlad Ţepeş, ca slugi ale otomanilor sau ceva.