DRUMURI LUNGI ŞI PREŢURI MARI

Pe lângă ironia faptului că în povestea infecţiilor cu E.coli, cel puţin la un moment dat principalii suspecţi au fost castraveţii aşa-zis “bio”, idee pe care trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut să se insiste, fiindcă preţurile la astfel de alimente sunt nejustificat de mari şi o prăbuşire a lor ar fi fost absolut binevenită, mi-a atras atenţia declaraţia făcută chiar în primele zile de secretarul acela de stat din Ministerul Agriculturii cu nume de intelectual rafinat şi înfăţişare de cioban sadea, în care se jura că România nu importă castraveţi din Spania, deoarece distanţa este prea mare, ceea ce presupune costuri ridicate şi riscul perisării, în fraza următoare asigurându-ne că de obicei sunt aduşi din Turcia şi… Siria.

Teoria asta o fi valabilă în principiu, numai că atunci cum se face că nu se aplică şi la, de pildă, perele aduse din Chile, căpşunile importate, printre altele, chiar din Spania sau cartofii din Egipt (tocmai am luat eu din Cora cu 2 lei kilogramul), care nu doar că nu se strică pe drumuri cu mult mai lungi, dar sunt şi mai ieftine decât cele autohtone sau, în cazul fructelor exotice, care nu cresc la noi, preţurile sunt mai mici chiar decât al legumelor şi fructelor care la noi cresc şi pe marginea şanţului?!