ACOLO UNDE BAZINELE AU APĂ

Chiar nu pot să înţeleg ce hal de neam suntem şi noi, dacă la Campionatele Mondiale de Nataţie, aflate în plină desfăşurare la Shanghai, în condiţiile în care am văzut cu ochii mei, în direct şi la o oră mică (ceva gen 5 dimineaţa), cum vreo două serii de calificare la proba de 100 metri liber masculin au fost câştigate de reprezentanţi ai unor ţări de care nici n-am auzit, cu timpi în jurul a 1 minut (!) şi 6 secunde (recordul mondial fiind de vreo 46 de secunde) – ceea ce mi-a mai răscolit şi amintiri uşor dureroase, fiindcă până şi pe vremea tinereţii mele, pentru nota 10 la proba de “măiestrie sportivă” de la admiterea la IEFS trebuia să scoţi 1:02, ca să nu mai spun că primul înotător care a coborât sub un minut a fost “românul” Johnny Weissmuller pe la 1922! – aşadar în condiţiile astea, fie n-am fost în stare să găsim în toată ţara, prin toate cluburile de nataţie, oricât de prăpădite ar fi ele, un junior ceva, care să realizeze măcar o “performanţă” similară, dar cel puţin să aibă şi el ocazia să participe (cum s-ar zice, “să ia pulsul”) la o competiţie majoră, într-un bazin adevărat, respectiv cu apă, fie nu ne-am învrednicit să scoatem din buzunar cele câteva mii de euro necesare pentru a-l trimite.

Probabil tocmai cele câteva mii de euro cu care, în schimb, am trimis un comentator de la bugetara Televiziune Română să se bâlbâie pe canalul 2, acoperit de toate zgomotele de fond din piscină, inclusiv clipocitul apei (vă jur!), la ore la care, cinstiţi să fim, în afară de mine (care oricum prefer transmisiunile de la Eurosport, cu Carmen Bunaciu la microfon) nu se uită nimeni!


P.S. Sigur, bietul Agache şi eterna Potec sunt acolo şi fac şi ei ce pot (nu prea mult), dar la alte probe.