BĂTAIE… DE JOC

Lipsit până şi de cea mai mică emoţie în privinţa rezultatului final, de parcă aş fi asistat la un meci de wrestling, iar în multe momente ţinând mai degrabă cu adversarul său cu înfăţişare de blând student de culoare tomnatic, în speranţa că va ieşi măcar atâta spectacol cât să merite efortul de a sta întins în pat şi a nu avea cum să evit reclamele dintre reprize, fiindcă timpul era prea scurt ca să comut pe un alt canal şi-napoi fără să risc să pierd momentul decisiv, m-am uitat şi eu – mai mult ca un nostalgic al vremurilor când îi urmăream într-adevăr cu sufletul la gură pe pugiliştii noştri care încă mai ajungeau prin fazele superioare ale olimpiadelor şi campionatelor mondiale, decât ca vreun pasionat şi cu atât mai puţin cunoscător – la meciul lui Bute de sâmbătă seara, gândindu-mă că nici nu ai cum să te aştepţi la altceva, câtă vreme “challengerul” înţeleg că are asigurată oricum o primă de… participare (amintind pe undeva de cele cu care-şi “stimulau” până nu de mult echipele din Liga lui Mitică adversarii marilor rivale), nici măcar ajustată în funcţie de câte minute rezistă sărmanul până să se-nfigă cu nasu-n podea, având în vedere câţi bani se pierd din publicitate în cazul unui meci încheiat prematur. Iar faptul că Mendy ăla era cică neînvins chiar nu mi se pare deloc relevant. Păi, dacă-i pe-aşa, neînvins sunt şi eu!