PROFESIONISTUL ŞI DILETANŢII

Prezent aseară într-o emisiune de la Realitatea TV, în multe momente de-a dreptul nebun de furie, încât părea să aibă urgentă nevoie de una sau chiar mai multe din pastilele acelea aproape omonime, fără de care nu m-ar fi mirat să-l văd dintr-o dată ridicându-se de pe scaun şi folosindu-şi aptitudinile de fost boxer pentru a-şi impune în faţa celorlalţi invitaţi şi a moderatoarei punctul de vedere, conform căruia organizarea galei de sâmbătă a fost impecabilă, banii s-au cheltuit corect, meciul lui Bute s-a ridicat la un înalt nivel tehnic şi spectacular, iar, hodoronc-tronc, caseta în care Traian Băsescu loveşte un copil a fost un trucaj ordinar, Rud(ot)el Obreja aducea ca singur “argument”, pe care îl repeta la fiecare două vorbe şi de câte ori altcineva încerca, oricât de timid, să deschidă gura pentru a-l contrazice, faptul că numai el poate emite păreri avizate în aceste privinţe, de vreme ce, spre deosebire de ceilalţi, a practicat boxul la nivel înalt.

Ce nu înţeleg domnul Obreja şi, de altfel, mulţi foşti sau actuali sportivi care pun în felul ăsta problema e că ei trăiesc de pe urma a milioane de oameni care, fără să fie nicidecum profesionişti, au tot dreptul la o părere, oricât de “neavizată”. Fiindcă dacă milioanele alea de (tele)spectatori ajung, aşa, după capetele lor de diletanţi, la concluzia, fie şi greşită, că un meci de box, fotbal, tenis sau orice altceva e trucat, s-ar putea să înceapă într-adevăr să-şi vadă doar de treburile lor şi să nu se mai uite la astfel de sportivi, lăsându-i practic să moară de foame.