AVANCRONICA DE DUPĂ MECI

Conform zicalei, sau ce-o fi ea, “nemulţumitului i se ia darul”, după ce, în nemernicia mea de telespectator dedulcit la transmisiuni (sportive) de înaltă definiţie, m-am văicărit că meciurile Naţionalei de fotbal au ajuns să fie preluate de Antena 1 şi GSP, care baremi încă mai păstrau formatul de 16:9, ca să nu-i văd pe “băieţii noştri” (ca şi pe-ai “lor”, de-altfel) nu doar neclar (de unde şi vorba “nu-i văd bine”, la barajul cu grecii de exemplu), ci turtiţi şi lăţiţi pe televizorul meu cu ecran nu tocmai gigantic, dar orişicât, măricel, care mi-a scos, la vremea lui, un teanc gros de bani din buzunar (era de fapt o borsetă, dacă-mi amintesc bine) pentru că, în conformitate cu altă tradiţie personală, nu s-a ieftin cu aproape 50% decât hăt, la vreo săptămână după ce l-am cumpărat, acum am nimerit cu adevărat din lac în puţ, imaginea 4:3 de la meciul de vineri, de pe România TV (?!), diferind de cea de pe vremea ceauşescului doar prin faptul că era bruiată cam la două-trei minute, în forme variate, mergând de la un rând relativ discret în josul ecranului până la întreruperea totală, cu reclame la habar n-am ce, că eu din principiu nu le urmăresc, preferând să ţin ochii închişi pe întreaga lor durată. O transmisiune care nu s-a ridicat nici măcar la nivelul de gleznă a broaştei atins de jocul elevilor etern repetenţi ai lui Piţurcă. Nici nu mă interesează ce mare afacere or fi făcut cei de la RTV, în afară de a-şi lua, conform audienţelor, minim 3,2 milioane de înjurături (eu, de pildă, i-am afurisit pe puţin de douăzeci de ori!) de la nişte oameni care dacă n-auziseră încă de postul ăsta, nici n-or să-l salveze vreodată la favorite, după ce au văzut în ce hal sunt în stare să emită.

Apropo însă de jocul “tricolorilor”, trebuie să spun că în pauză m-au enervat teribil toate comentariile critice din studiourile posturilor care nu se învredniciseră să preia “meciul secolului” (la România TV au fost alte 15 minute de publicitate!), mai toţi specialiştii şi “specialiştii” plângându-se că jucăm ca vai de noi. Asta în condiţiile în care, de bine, de rău, fusese o repriză relativ echilibrată, cu ai noştri izbutind – spre deosebire de multe alte dăţi – chiar şi “serii” de două-trei pase, doar că în timp ce grecii marcaseră, cumva, dintr-o singură ocazie… două goluri, noi marcaserăm un gol din două ocazii. Mă şi gândeam ce bine ar fi să jucăm şi în a doua parte doar la fel de prost, fiindcă era încă mult loc de mai rău, aşa cum, de altfel, s-a şi văzut. Ciudat e însă că, deşi nu-mi stă în fire, sunt încă optimist pentru retur. La urma urmelor, un 2-0 sau chiar un 3-1 cu prelungiri nu e chiar de neimaginat în compania altor beţe, ce e drept mai norocoase şi mai inspirate decât noi, cum s-au dovedit grecii.

P.S. Fără să-l simpatizez în mod deosebit pe Torje, care de multe ori a fost veriga slabă dintr-un lanţ şi-aşa devorat de rugină, vineri mi s-a părut nedrept că nu l-a remarcat nimeni, deşi la un moment dat credeam că are şi un frate geamăn care intervenea (poate nu întotdeauna cu succes) la minge într-un colţ diferit al terenului decât cel în care tocmai o făcuse “celălalt”. Coincidenţă sau nu, după înlocuirea lui (cu nici nu ştiu cine, că la momentul respectiv RTV tocmai băgase o reclamă, iar până la finalul partidei nu i-am auzit rostit numele noului intrat) nici c-am mai trecut de mijlocul terenului.

În schimb, prestaţia lui Lobonţ mi s-a părut una dintre cele mai slabe avute vreodată de un portar care, paradoxal, a încasat trei goluri fără să i se poată imputa clar vreunul. La nenumărate alte faze însă, era fix unde nu trebuia să fie, de obicei undeva în spatele (?!) liniei porţii.