DOUĂ IDEI (CREŢE)

Nu mai departe de aseară spre azi-dimineaţă, cineva care, în mod bizar, nu este cititorul meu aproape fidel, ci unul absolut ocazional, îmi reproşa că nu ştiu decât să mă vait şi să critic pe blog, aşa cum, de-o pildă foarte recentă, abia făcusem cu câteva ore înainte, vorbind despre ultimele multe sezoane de Formula 1 cenuşii. Fără, adică, să vin şi cu soluţii constructive, cum s-ar zice. Ei bine, pentru a demonstra o dată în plus pentru totdeauna că nu de idei creţe duc lipsă, am să-mi expun în mod succint două dintre ele, referitoare – că tot veni vorba – chiar la sporturile cu motor.

Cea dintâi mi-a venit deunăzi, când i-am auzit pe comentatorii de la Digisport spunând că printre soluţiile vehiculate pentru sporirea spectacolului în F1 este şi aceea ca prin regulament să fie impuse două opriri la boxe în timpul curselor, prevedere ce ar trebui să contracareze tendinţa tot mai acută din ultima vreme, când echipele reuşesc să facă numai câte una singură, cea necesară, dar – iată! – şi suficientă pentru a înlocui un tip de pneuri cu celălalt (ambele tipuri fiind obligatorii). Pentru ca a doua oprire să nu fie una cam hodoronc-tronc, artificială, doar ca urmare a unei litere de regulament parcă mai absurdă decât multe altele foarte absurde din F1, ideea mea complementară este aceea de a se impune, mai degrabă, folosirea a trei sau chiar patru (respectiv toate) specificaţii de cauciucuri pe parcursul unui MP. Aşa cum iubitorii competiţiei ştiu şi cum tocmai ce-am amintit şi eu cu două fraze mai sus, momentan sunt obligatorii doar două tipuri de gume, în felurite combinaţii, stabilite de producător: soft şi medii, medii şi dure, medii şi supersoft etc. Dacă s-ar impune măcar trei (ca să nu mai spun toate patru!), numărul strategiilor de cursă s-ar multiplica în mod substanţial, sporind doza de imprevizibil.

Cea de-a doua (la idei creţe mă refer acum) vizează nu Formula 1, ci competiţiile-suport, GP2 şi GP3, şi are la origini un text mai vechi, în care deplângeam actuala regulă conform căreia în a doua cursă a unui weekend ordinea de pe grila de start este stabilită în funcţie de rezultatele din prima cursă, pe sistemul grilei inversate. Respectiv, cel care termină pe locul opt va pleca din pole position, locul şapte va pleca din poziţia a doua, locul şase din a treia etc. Chiar dacă de această regulă a profitat din plin şi compatriotul nostru Robert Vişoiu, reuşind să câştige singurele sale curse de GP3 din carieră tocmai cu plecare din pole position-ul obţinut ca urmare a locului opt pe care terminase cursa precedentă, mie tot mi se pare una cel puţin bizară, ca să nu spun de-a dreptul aberantă.

Deoarece, pe de altă parte, pot să înţeleg că, din tot soiul de motive, inclusiv lipsa de timp, nu există posibilitatea organizării unei noi şedinţe de calificare şi pentru aşa-zisa cursă de sprint (cea de-a doua), mult mai echitabil mi s-ar părea dacă grila acesteia din urmă ar fi stabilită pe seama timpilor obţinuţi în prima. Astfel, cel care izbuteşte să facă cel mai rapid tur obţine automat pole position-ul, al doilea timp – al doilea loc… şi tot aşa, până la coada clasamentului. În felul acesta, bătălia n-ar fi una caraghioasă, pentru a prinde locul opt, astfel încât – cum scriam atunci, în urmă cu fix doi ani şi ceva – cel de pe locul cinci ar fi tentat să cedeze trei poziţii doar pentru a-şi asigura pole-ul a doua zi, ci una reală, purtată de toţi piloţii, pe parcursul întregii curse iniţiale, pentru a realiza tururi cât mai rapide, ceea ce poate ar elimina inclusiv strategiile de simplă “gestionare” a poziţiei prin ignorarea performanţelor în sine.

Dacă e cineva care socoteşte că aberez, aştept cu sincer viu interes (contra)argumentele.