SINUCIGAŞII

Mergi pe autostradă. Conduci aproape legal, cu 130-140 km/h, îndreptându-te dinspre de unde vii către unde ai treabă. Nu te gândeşti la nimic. Sau, dimpotrivă, te gândeşti la orice. Nu contează. În faţă, cât vezi prin parbriz, şi în spate, cât vezi în oglinzile retrovizoare, nu se mai află niciun alt autovehicul. Din fericire, nici vreo căruţă.

Totuşi, la un moment dat, în zare, mai întâi abia ghicindu-se, apoi din ce în ce mai clar, apare ceva. Pare să fie un autoturism. În spate, în continuare, nimeni. Pe măsură ce te apropii, imaginea se conturează tot mai bine şi după o vreme înţelegi că sunt de fapt două vehicule, rulând liniştit, unul în urma celuilalt. Primul dintre ele poate fi o furgonetă sau un microbuz, dar n-are nicio importanţă. În spate, în continuare, nimeni.

Pentru că n-ai pe cine să incomodezi, treci deja, din timp, semnalizând totuşi corespunzător şi oarecum instinctiv (spre deosebire de mulţi dobitoci care par să nu ştie ce manetă trebuie acţionată în acest scop) pe banda a doua, dacă nu cumva deja mergeai pe ea, poate nu întru totul legal, dar fiindcă pe-acolo e mai bun asfaltul. Sau cel puţin aşa ţi se pare. Oricum nu contează nici asta. În spate, în continuare, nimeni.

De-acum poţi să distingi culorile şi chiar mărcile celor două vehicule, care rulează la fel de liniştit ca la început, unul în urma celuilalt, cu o viteză nu cu mult mai mică decât a ta, probabil cea cu adevărat legală. Ar putea fi chiar amici, plecaţi împreună în vilegiatură. În spate, în continuare, nimeni.

În sfârşit, ai ajuns suficient de aproape cât să le vezi limpede până şi numerele de înmatriculare, dacă te-ar interesa. Fireşte însă că nu te interesează. În schimb, trebuie neapărat să te intereseze ce face cretinul din urma celui dinaintea lui, de care acum te despart numai câţiva metri: intră brusc în depăşire. Cu alte cuvinte, fix în faţa ta. Frânezi, înjuri, aştepţi să finalizeze manevra – care durează nemăsurat de mult pentru că practic merge cu aceeaşi viteză ca şi cel depăşit – înjuri din nou. Ăsta, spre deosebire de ceilalţi minimum cinci-şase kamikaze ca el, de care ai parte la fiecare sută de kilometri de autostradă liberă, a şi semnalizat, doar că în aceeaşi clipă în care a schimbat direcţia. Oricum, totul e bine când se termină cu bine. N-are niciun motiv temeinic să nu facă la fel şi data viitoare.

În spate, în continuare, nimeni.