INCOMPETENȚĂ PROFITABILĂ

Prin prisma faptului că este deja cam a cincea numai pe anul acesta şi a fix douăzeci şi noua începând din martie 2012, de când mi-a venit mie să le contabilizez cu relativă scrupulozitate, pana de curent de sâmbătă dimineaţă, care m-a surprins – fatalitate – în timp ce mă aflam pe căcăstoare (sigur, putea fi şi mai rău, dacă mă prindea, de pildă, în lift, dar, pe de altă parte, ce dracu să caut în lift la ora 6.30, într-o zi de weekend?!), abia trezit pe jumătate din somn, nu reprezintă cine ştie ce element de noutate, demn de a face obiectul unui articol de blog.

În schimb, merită consemnată, mai degrabă sub formă de blesteme şi înjurături de mamă, noua găselniţă a celor de la Enel, care – nu ştiu precis de când, dar cu siguranţă de mai curând decât ultima mea problemă similară, care a avut loc în urmă cu vreo lună – nu mai primesc sesizările privitoare la astfel de întreruperi (şi) la numărul lung, dar gratuit, unde, printre altele, există serviciul de telecitire a contorului şi informaţiile (comerciale), ci doar la cel scurt, dar taxabil. Cu alte cuvinte, nemernicii întreprinzători de-acolo, în cârdăşie cu cealaltă companie cu capital (minoritar) de stat (român), la fel de ticăloasă, Romtelecom, s-au gândit să scoată profit şi din propria incompetenţă. Adicătelea, după ce că mi se întrerupe curentul, când mi-e lumea mai dragă (vă imaginaţi ce traumatizat am fost ultima oară!), fiindcă, în secolul XXI, în buricul unei capitale chipurile europene, un efectiv rahat de instituţie nu e în stare să-l furnizeze 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, tot eu trebuie să plătesc ca să-i anunţ că sunt nişte cizme (şi nu mă refer neapărat la forma ţării de origine).

Personal descoperisem nenorocirea aia de număr scurt acum vreo doi ani, când, după ce l-am folosit cu încredere, aproape încântat că nu mai trebuie să formez un purcoi de cifre, m-am pomenit cu factura telefonică binişor încărcată, cu atât mai mult cu cât nu prinsesem legătura cu un operator foarte repede şi rămăsesem multă vreme pe fir, ascultând o bucată muzicală agasantă. De atunci înainte, am folosit doar numărul verde, însă sâmbătă, după ce am apăsat eu tastele care mi se cereau, la ultima – corespunzând comenzii “pentru întreruperi în Municipiul Bucureşti şi sectorul Ilfov” –, în loc să-mi răspundă vreo proastă de-acolo, mi s-a comunicat de către robot să sun la numărul celălalt. Din fericire, n-a mai fost nevoie, pentru că, în cele douăzeci de minute până m-am… dezmeticit (împrejurările fiind de aşa natură…) şi am prins legătura (că nu’ş ce dracu avea şi Vodafone-ul, de am prins doar de pe Digi), a venit curentul.

Fiindcă aproape şi la propriu mă mânca în fund, şi căpătasem deja chef de harţă, am sunat iarăşi la Enel, la numărul gratuit, ca să aflu măcar ce tarif are apelul la numărul scurt, informaţie pe care între timp am uitat-o, dar îmi este foarte necesară, ca unul care trebuie să apelez la el în medie de două-trei ori pe lună. În paranteză fie spus, se prea poate ca prima (şi, deocamdată, şi ultima) oară când l-am folosit, să nu fi avut în abonamentul meu de telefonie mobilă minute naţionale incluse, şi, oricum, asta cu siguranţă, era înainte de 2 iunie 2013, dată memorabilă de la care Vodafone a anunţat (poate ca urmare a schimbării legislaţiei, că altfel nu-i ştiu nici pe-ăia aşa generoşi) că apelurile către numerele scurte se scad din cele naţionale, fireşte dacă ai aşa ceva. Că am mai păţit-o eu la un moment dat şi cu un număr de taxi pentru care am fost tarifat, cu toate că aveam minute naţionale neconsumate. În fine.

Revenind la Enel, după ce primul imbecil care mi-a răspuns m-a lăsat pe fir (alte) zece minute, chipurile să se intereseze, ceea ce pesemne presupunea, după mintea lui de babuin retardat, să facă un tur pe jos prin oraş pe la sediile tuturor operatorilor de telefonie, doar că eu n-am mai avut răbdare şi am închis, viţica următoare – după ce a încercat să mă aburească printr-un oligofren “are tarif normal”, de a trebuit să-i explic, cu uimitoare, pentru mine însumi, răbdare, că nu există aşa ceva, fiindcă e în funcţie de reţea, iar eu când nu am curent nu am nici telefon fix, aşa că trebuie să sun de pe mobil, plus că, la orice instituţie civilizată, inclusiv bancară, se alocă numere diferite, corespunzând fiecărei societăţi de telefonie (mobilă), iar până şi în reclamele mincinoase de la televizor apare scris, fie şi cu caractere minuscule, tariful apelurilor, doar pe factura Enel nu – a recunoscut că habar n-are şi că ar trebui să sun (tot eu!) la “departamentul tehnic” (adică la numărul ăla taxabil), deşi, aşa cum i-am explicat iarăşi, eu aveam nevoie de o informaţie “comercială”, respectiv cu câţi bani sunt taxat pentru un (fel de) (de)serviciu.

Pe scurt, în afară de a o face să admită, exact în cuvintele astea, că noua schimbare e “încă o măgărie marca Enel”, n-am scos nimic util de la ea. Probabil o să aflu (tot) pe pielea mea, din factura telefonică, data viitoare când o să trebuiască să sun. Adică, poate chiar peste cinci minute sau, de ce nu? – că n-ar fi prima oară când mi se întâmplă cu prilejul zilelor festive – fix de Paşti.