Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 9 aprilie 2014

ULTIMA SPERANȚĂ

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu Bucureştiul, fac precizarea că sugestiva imagine de mai sus nu înfăţişează nicidecum Catedrala Mântuirii Neamului (care înţeleg că se află într-un stadiu similar al construcţiei), ci o alta, care, pe lângă dimensiunile sale impozante, se distinge prin faptul că a răsărit, oarecum peste noapte, nu pe un teren viran sau măcar într-un părculeţ, aşa cum din păcate se mai obişnuieşte, ci fix în curtea spitalului Colentina.

Acum, sincer să fiu, chiar nu-mi imaginez că e şi finanţată din bugetul acestuia, eventual în chip de capelă, cum ştiu că mai există prin spitale, ci trag nădejde că, dimpotrivă, reprezintă o afacere (imobiliară) de mare succes, în urma căreia, cu ajutorul banilor obţinuţi prin înstrăinarea câtorva sute de metri pătraţi de prisos din incintă, se asigură necesarul de medicamente, vată şi spatule pentru tratarea actualilor şi viitorilor pacienţi în vecii vecilor, dar chiar şi aşa, imaginea mi se pare absolut deprimantă, pentru că îmi lasă impresia că medicii de-acolo au fost depăşiţi de situaţie, şi, deveniţi neputincioşi în lupta cu bolile şi suferinţa, au declinat competenţa către forurile mai înalte. Dumnezeu să ne-ajute!

Niciun comentariu: