CU TAXĂ, FĂRĂ TAXĂ...

Acum nici nu mai ştiu cum este, că n-am mai fost la mare de aproape trei săptămâni încheiate, deşi era cât pe ce să ajung la sfârşitul celei trecute, numai că am preferat în ultima clipă muntele, atât din motive perfect obiective, inclusiv, sau mai ales, de natură financiară, cât şi profund subiective, fiindcă ultima oară mai mult m-am enervat din cauza aglomeraţiei infernale de pe drum şi mai ales de pe plajă, unde, printre altele, la un moment dat m-au scos din pepeni singurii puştani din lume care în loc să stea dracului cuminţi pe cearşafurile lor cu o tabletă sau un smartphone în faţă, ca toţi minitehnicuşii cu microcipuri în loc de creier din generaţia lor, se gândiseră – culmea desuetudinii de secol XX! – să joace o miuţă, lucru pe care, ce-i drept, îl făceam şi eu, chiar cu asupra de măsură, la vârsta lor şi îmi place să cred că aş fi făcut-o chiar şi dacă s-ar fi inventat încă de pe-atunci mulţimea de “gadgeturi” care le spală acuma creierele (ca, de altfel, şi pe-ale noastre, ale ăstora mai bătrâni, doar că noi măcar am apucat să ne trăim tinereţea bătând mingea, străzile cartierului şi cărările de munte cu cortul în spate, nu ecranele tactile şi tastaturile), însă bruma de bun-simţ şi glagore în plus faţă de ei m-ar fi împiedicat să folosesc drept teren de fotbal o bucăţică de nisip îngustă de două palme, unde abia mai aveai loc să te strecori încolo şi-ncoace, respectiv de pe propriul prosop în apă şi retur, şi-aşa mai mult sărind peste oamenii întinşi la soare decât reuşind să-i ocoleşti, plus că lipsa lor de experienţă în domeniu îi făcea să n-apuce să dea de două ori în beşică fără s-o expedieze în capul cuiva aflat şi la zeci de metri depărtare, în fine, (aşa)dar în urmă cu alea trei săptâmâni, plus vreo câteva zile, când tocmai mă pregăteam să plec, la începutul lui august, şi l-am văzut într-o apariţie încă şi mai penibil de ridicolă decât de obicei pe Victor Ponta la televizor arătându-se exact la fel de indignat ca şi cu fix un an în urmă, când minţise iarăşi angajându-se să găsească de urgenţă o soluţie, că bieţii săi concetăţeni/supuşi, cu drept de vot la prezidenţiale în toamnă, sunt obligaţi să stea la cozi interminabile, care aproape dublează durata călătoriei, pentru a plăti taxa de pod/autostradă de la Feteşti, mă şi gândeam că, la urma urmelor, indiferent dacă există într-adevăr şi alte metode mai moderne de achitare a ei, pe care într-un viitor improbabil actualul premier sau oricare alt politician le va implementa şi la noi, sunt şi oamenii de (la) rând tâmpiţi de vină, fiindcă, în timp ce mie nu îmi lua niciodată mai mult de zece secunde din clipa când ajungeam cu maşina în dreptul ferestrei la care stătea cetăţeanul încasator şi până treceam de bariera deja ridicată, deoarece foloseam un mic truc aflat la mintea cocoşului, dar nu şi a turistului românesc de weekend, prezentând bani potriviţi, la nivel de mărunţiş, chiar şi dacă asta însemna să mă scormonesc în prealabil (că timp aveam suficient!) de nişte fise de-alea de nu ţi le mai dă nimeni rest, mulţi alţii abia după ce le venea rândul începeau să-şi caute prin portbagaj valiza unde băgaseră borseta în care era portofelul doldora numai cu hârtii de o sută sau cel mult (ori puţin) cincizeci, folosind prilejul numai bun să le schimbe, asta ca să nu mai spun că pe chestia asta (dar şi pe altele) eu, care am ajuns anul ăsta de trei ori câte o zi la mare, a trebuit să plătesc respectiva taxă de două ori, şi la dus şi la întors, doar pentru că voiajam în extrasezon, când nu era aşa îmbulzeală şi nici data alegerilor atât de aproape, de mă şi întreb dacă nu e cazul să dau în judecată Guvernul şi să cer despăgubiri, fiindcă mă simt discriminat. Sau mai bine-l înjur.