VITAMINE OTRĂVITOARE

În aşteptarea înfrigurată a unui studiu de amploare întocmit de un grup de cercetători americani de la vreo universitate de stat de prin Dakota de Sud sau Carolina de Nord care să demonstreze, definitiv şi irevocabil, fără putinţă de tăgadă (cel puţin până la următorul, realizat de nişte confraţi de-ai lor din Dakota de Nord sau Carolina de Sud), că administrarea suplimentelor alimentare cu (multi)vitamine şi minerale), departe de a fi benefică pentru organismul uman, este cu adevărat nocivă, dacă nu de-a dreptul fatală, am dat, uşor tardiv din păcate, peste un articol de popularizare a unuia care deocamdată arată numai, la fel de irevocabil şi definitiv, că acestea nu au de fapt niciun fel de efect, nici cu totul negativ, dar nici câtuşi de puţin pozitiv. Aşa o fi.

Ce mi-a atras însă atenţia în mod deosebit – pe lângă faptul că printre elementele demonstrate cât se poate de ştiinţific cu acest prilej se numără totala ineficienţă a respectivelor suplimente în reducerea bolilor cardiovasculare şi a cancerului (dar a accidentelor rutiere!?), chestie la care, cinstit să fiu, ca unul care le mai iau din când în când, nici nu mă aşteptam din partea lor, sperând să ajute în cu totul şi cu totul alte chestiuni, mai mărunte – a fost partea în care se menţionează că unul dintre seturile de experimente a vizat un număr de “5950 (fix, precis!) de participanţi, toţi medici (?) de sex masculin (??) cu vârste de peste 65 de ani (aşadar or fi fost şi unii de 90), care au luat, zi de zi, câte o multivitamină (mă rog, presupun că e vorba de un comprimat cu multivitamine), timp de nici mai mult, nici mai puţin de… 12 ani”. (Citatul este exact, parantezele şi punctele de suspensie îmi aparţin.) Concluzia fiind aceeaşi, că nu le-a folosit la nimic.

Ei bine, în condiţiile în care în țărișoara noastră natală şi, fireşte, iubită speranţa medie de viaţă este de (numai) vreo 74 de ani jumate (iar pentru bărbaţi, indiferent dacă sunt sau nu medici, încă şi mai puţin), consider o coincidenţă mai degrabă extrem de fericită că toţi participanţii aceia la studiu, care au înghiţit degeaba vitamine preţ de 12 ani, au ajuns, conform unui calcul aritmetic simplu, până la vârsta de cel puţin 77 de ani (cei de 90 ar fi ajuns la 102!), fiind şi suficient de lucizi ca să comunice cu cercetătorii pentru a le împărtăşi impresii legate de starea lor de sănătate neîmbunătăţită. Aşa încât o să mă risc în continuare.