UN NOU NOU ÎNCEPUT

Pentru că în weekend începe o nouă ediţie de Premier League, iar duminica trecută s-a disputat Supercupa Angliei, m-am gândit să (mai) zic şi eu două vorbe (maximum trei, că mi-a ajuns cât am scris ieri şi alaltăieri) (rele) despre Arsenal. 

Acum, nu e că toată vara aş fi stat cu ochii pe tranferurile din prima ligă engleză sau că aş fi la curent cu valoarea (sportivă sau contabilă) tuturor jucătorilor de prin campionatele lumii, şi, în plus, pare cam aiurea să boscorodesc o echipă care tocmai a înhăţat – în urma unui categoric 3-0, ce ar fi putut fi şi 5…, în dauna lui Manchester City! – al doilea trofeu în trei luni de zile, după ce nu mai pupase unul de nouă ani, dar nu ştiu cum se face că la Arsenal, care cică se tot întăreşte pentru noul sezon (ca şi pentru cele precedente?!), au venit – oricum puţini – jucători de care aproape că nu auzisem, gen Debuchy (un Debussy ar fi fost cu totul şi cu totul altceva) sau Chambers, în timp ce la rivale se vehiculează numai nume unul şi unul, începând cu Fabregas (fost “tunar”!), Diego Costa sau Drogba de la Chelsea. 

Dincolo de asta, sincer, chiar nu mi se părea că problema cea mai presantă a londonezilor (mei) era cea a portarului. Sigur, compartimentul defensiv e varză de ani de zile, aşa cum am remarcat de nenumărate ori, dar bietul Szczesny a făcut mereu ce-a putut, salvând adesea echipa de la dezastre mai mari, şi nu cred că era nevoie să fie stimulat printr-o “acerbă concurenţă” cu David Ospina, devenit foarte în vogă după turneul final al CM. Un Pantilimon, ejectat de la City, ar fi fost de-ajuns.

În schimb, acelaşi compartiment defesiv marca varză a fost “întărit” de tot prin plecările lui Vermaelen şi Bacary Sagna, cam singurii doi care nu gafau îngrozitor meci de meci, dovadă că au şi ajuns la echipe (mai) bune. Poate n-aş fi folosit ghilimele, dacă plecau dracului Koscielny şi Mertesacker, oricât de proaspăt mare campion mondial o fi acesta din urmă. De altfel, dacă mă uit pe lista de fundaşi, ea e alcătuită momentan din doar şase oameni, iar nu mai departe de meciul de duminică, la un moment dat Wenger (care mă şi mir că a ieşit cu o declaraţie în care admitea că e cam jale acolo) nu mai ştia ce improvizaţii să facă, amestecând fundaşii centrali cu cei laterali.

Despre achiziţia-vedetă, Alexis Sanchez, n-aş fi avut mai nimic de zis, că nici nu l-am prea reţinut făcând vreo scofală sau măcar jucând prea des pe la Barcelona (?), dacă nu l-aş fi văzut deja într-un meci (semi)oficial, Supercupa, şi două amicale, suficient ca să am temeri mari că va urca rapid în topul celor care mă scot din pepeni la fiecare evoluţie, detronându-l poate pe Arteta. Sper să mă contrazică.

Nu ştiu când se încheie perioada de transferuri, aşa că o fi posibil să mai apară (dar şi, Doamne fereşte!, să mai dispară) cineva (important) pe ultima sută de metri, însă nu mi se pare că nou-veniţii o recomandă pe Arsenal pentru performanţe de excepţie în acest sezon. Speranţele mele se leagă tot de “veteranii” Walcott, Wilshere şi Ramsey, plus Ozil şi, mai ales, Cazorla, cu condiţia, desigur, să fie apţi de joc pentru mai mult de două-trei meciuri pe an fiecare, şi alea mai mult separaţi decât împreună, pe sistemul “când fu Tică, nu fu Tache…”.