Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 30 martie 2015

BATJOCURA

Aşa cum cititorii mei fideli or fi aflat până astăzi, iar cei cu memorie bună or fi şi reţinut, nu am nici cea mai măruntă simpatie pentru echipa de Formula 1 Ferrari, şi cu atât mai puţin pentru noul ei pilot, Sebastian Vettel. Ba, dimpotrivă! Cu toate acestea, la finalul cursei de ieri, de la Sepang, aproape că m-am bucurat pentru victoria germanului în detrimentul plictisitor de “invincibililor” şi la fel de antipaticilor conaţionali ai săi de la Mercedes.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc, laolaltă cu oricine a urmărit competiţia şi mai pricepe câte ceva, batjocura la care a fost supus Lewis Hamilton, în continuare unul dintre favoriţii mei, cel puţin în rivalitatea internă cu alt neamţ antipatic, Nico Rosberg, chiar dacă britanicul a “dezertat” de la McLaren, echipă care, în paranteză fie spus, în sezonul acesta, odată cu venirea mult prea lăudaţilor japonezi de la Honda (aceiaşi care în IndyCar şi-au pus semnătura pe nişte monopostori ce tind să se dezintegreze la cele mai mici contacte!), evoluează fix aşa cum mă temeam eu, jalnic, şi nu cum îşi exprimau convingerea, bazându-se probabil pe istoria aia care nu se repetă niciodată, o mulţime de “specialişti” în domeniu. Sigur, noua perioadă de colaborare a celor două mari firme e abia la început şi sunt primul care să sper că lucrurile vor merge spre bine, însă e nevoie de mult mai mult timp decât îşi imaginau optimiştii. În fine. Să revenim la cele petrecute ieri.

Aşadar, presupunând că responsabilii de la Mercedes nu sunt retardaţi, sau cel puţin amnezici, încât să uite ce seturi de cauciucuri au pus pe monoposturi de-a lungul unei curse, chiar nu găsesc vreun motiv plauzibil, în afara unui sabotaj scandalos, pentru care la ultima oprire la boxe a lui Hamilton – aflat în momentul acela în urma, dar şi, mai cu seamă, în urmărirea lui Vettel, cu şanse mari de a-l ajunge în ultimele tururi – maşina sa a fost echipată cu cauciucurile mai lente, de compoziţie dură. Explicaţia pe care i-au dat-o prin radio britanicului, şi anume că pur şi simplu nu mai aveau o pereche de pneuri “medium” (deci mai rapide) noi sau suficient de puţin uzate, este cel puţin stupidă, având în vedere că, printre altele, pe durata a mai bine de trei sferturi din sesiunea de calificări din ziua precedentă fuseseră folosite cauciucuri de ploaie, cele medii fiind practic neatinse.

Cum până ieri nici incompetenţa crasă – care ar mai putea fi un soi de scuză – nu părea să-i caracterizeze pe cei de la Mercedes, gândul mă duce la două scenarii posibile: fie s-a încercat (iarăşi!, dacă mă întrebaţi pe mine) favorizarea lui Rosberg, pentru care, spre deosebire de Hamilton, s-a găsit perechea aia de gume mai rapide, cu toate că intrările la boxe ale celor doi s-au făcut cam în acelaşi timp (din fericire, germanul a rulat pe “medium” cam în ritmul englezului pe “hard”, aşa că nu l-a mai ajuns, deşi avea timp din belşug!), fie nemților le-a intrat morcovul că – aşa cum cer tot mai mulţi dintre cei implicaţi în F1, dovadă şi recenta ameninţare cu retragerea din competiţie a celor de la Red Bull – se vor schimba nişte reguli pentru a mai egaliza valorile, în favoarea spectacolului, şi s-au gândit să se prefacă puţin răniţi, “demonstrând”, chipurile, că Ferrari s-a apropiat de nivelul lor chiar şi fără să fie nevoie de astfel de intervenţii arbitrare, ceea ce, fireşte, nu e cazul, pentru că diferenţele rămân în continuare enorme, aşa cum sunt sigur că se va vedea în cursele următoare, chiar dacă, la nevoie, de ochii lumii, Mercedes mai poate repeta figura. Câte o cursă “pierdută” din când în când, în momentele neesenţiale ale sezonului, e de preferat unor schimbări de regulament care să le pericliteze, cu adevărat, incontestabila supremaţie din ultimii doi ani.

Într-o ordine de idei apropiată, aş fi vrut să fac câteva consideraţii pe marginea evoluţiilor (tot mai) slabe ale echipei naţionale de fotbal, pe de-o parte, şi ale Simonei Halep, pe de alta, care însă, în mod paradoxal, duc la rezultate din ce în ce mai bune (în contradicţie cu înţelepciunea populară care menţionează ceva despre un ulcior și numărul său limitat de utilizări), dar mă tem să nu cobesc, mai cu seamă înaintea meciului Simonei cu Flavia Pennetta, din noaptea aceasta, contând pentru optimile de finală ale turneului de la Miami. Aş vrea doar să-mi exprim public nădejdea că jucătoarea noastră de tenis nu e nici pe departe atât de obosită şi/sau chiar sictirită, dacă nu de-a dreptul blazată, cum pare de la o vreme, după nici trei luni întregi de la începerea sezonului şi în condiţiile în care are doar douăzeci şi trei de ani, e încă la început de carieră şi, slavă Domnului, n-a suferit până acum nicio accidentare serioasă.

Niciun comentariu: