CUM ÎŢI FURĂ BRD BANII: METODA 1 (DIN 4366)

Poveste deja uşor eternă, cu care cititorul meu fidel (între timp cam dispărut şi el din peisaj) e familiarizat şi care poate fi extinsă lejer la multe alte domenii: dat fiind raportul cu totul disproporţionat, aproape paradoxal, dintre numărul (foarte mic) de tranzacţii oarecum bancare efectuate cu cardul de mine, fie în magazine, fie pe internet sau doar la bancomat şi cel (foarte mare) de situaţii în care întâmpin probleme la ele, continuu să mă întreb dacă sunt eu teribil de ghinionist sau e vorba numai despre una dintre prea banalele anormalităţi româneşti, cu care lumea nici nu se mai oboseşte să-şi bată capul chiar şi dacă le percepe, dar e mai probabil că pur şi simplu nu le-a băgat vreodată de, şi cu atât mai puţin în, seamă.

Oricum, nefiind masochist, de o bună bucată de vreme am limitat genul acesta de operaţiuni (şi mai) drastic, şi aş fi ajuns, fără îndoială, să le stârpesc de-a dreptul, dacă nu aş avea, ca mai toată lumea, un foarte bun prieten pentru care tocmai a trebuit să mă cunosc la nevoie, fiindcă m-a rugat să-i rezerv prin internet, pentru el şi un coleg de muncă, două bilete de avion “dus” pe ruta Madrid-Bucureşti. Prevăzător din fire şi degrabă suflător în iaurt după toate cele pătimite, înainte să trec la treabă am dat o fugă până la cel mai apropiat bancomat uşor accesibil (fiindcă cel şi mai apropiat e într-o incintă de magazin al cărui prag mă străduiesc să-l trec cât mai rar) ca să mă asigur, pe de-o parte, că (mai) am suficienţi bani pe card pentru acoperirea preţului, şi, cât de cât, o sumă apropiată de cea pe care o estimam (fiindcă dacă nu ţi-l verifici mai mult de două-trei zile, dacă nu cumva încă şi mai puţine ore, te pomeneşti că ai şi fost taxat cu tot soiul de comisioane), iar pe de alta, să văd soldul exact, pentru a putea face ulterior calcule şi verificări. Pe scurt şi pentru acurateţea relatării, aveam fix 2883,63 lei, ceea ce, în paranteză fie spus, reprezintă un adevărat record, altminteri având întotdeauna grijă să ţin pe el cât mai puţini bani, fie şi în favoarea unei saltele sau a unui ciorap.

Spre bucuria mea de moment şi parţiala cinste a Tarom, întreaga operaţiune pe internet, desfăşurată pe pagina companiei aeriene, nu doar că a durat mai puţin de un sfert de oră, cu tot cu consultările telefonice internaţionale cu beneficiarul (că are şi Nelimitatu’ de la Digi avantajele lui), dar au şi decurs perfect, suma finală, exprimată în euro, fiind de 403,58. Fără să las garda jos, următorul pas, făcut în aceeaşi seară, a fost să mai cobor o dată la amintitul bancomat, pentru a verifica din nou soldul. Aşa am constatat, tot cu bucurie şi un soi de uşurare (de-aia sufletească, nu doar a buzunarului), că-mi fuseseră reţinuţi 1792,75 lei (rămânând pe card 1090,88), ceea ce, la un calcul sumar, dar precis, cu ajutorul unui calculator de buzunar Casio, corespunde unui curs euro-leu (sau invers, mă rog) de 4,4421, în condiţiile în care – minune mare, încât, cuprins deja de o vagă presimţire, am şi întrebat-o retoric pe soţie dacă nu cumva ar trebui să mă îngrijoreze, ca orice veste aparent bună în România – cursul BNR al zilei era de vreo 4,46. Cum însă ştiam – inclusiv din propriile experienţe mai vechi şi cu happy-end, când, de pildă, mi-am făcut abonament, prin intermediul altei bănci, la Eurosport Player sau NHL Gamecenter Live (aşadar, tocmai hăt, în State) – că se mai întâmplă şi aşa, adică să ai un curs mai bun la tranzacţiile online, mi-am zis că am avut (încă o dată) baftă.

Revenit de la bancomat, mi-am dat seama că nu solicitasem şi un miniextras de cont, cu ultimele zece operaţiuni (ca să rămână consemnată, sub forma unui soi de chitanţă, folositoare, la o adică, şi în relaţia cu prietenul beneficiar, suma extrasă), dar mi-am spus că nu e nicio grabă, cel puţin până când fac alte nouă, adică de-a lungul următorilor, poate, şi de două ori mai mulţi ani de-acum înainte, că nici prietenul meu nu călătoreşte chiar aşa des.

Adevărata nebunie a început abia după alte două zile, nu mai departe de ieri, când, în obişnuita mea plimbare aproximativ regulată prin cartier, am făcut o escală şi la (un alt) bancomat, pentru a scoate totuşi miniextrasul. Aşa cum de altfel nu aveam nicio îndoială, ultimele zece tranzacţii (nu ştiu pe ce perioadă maximă sunt ele consemnate) erau de fapt una singură şi anume cea din seara de luni, 9 noiembrie, trecută drept “cumpara RON de la POS” (mă rog!), iar suma corespundea absolut perfect, la zecimală, cu cea rezultată din operaţiunea mea de simplă scădere (cu ajutorul aceluiaşi calculator Casio) a sumei rămase pe card, din suma iniţială: 1792,75 lei. Deoarece însă, spre deosebire de bancomatele altor bănci, pe miniextrasul de la BRD nu se imprimă şi soldul curent, a trebuit să scot, în plus, o fiţuică din care am aflat, de data asta cu neţărmurită stupoare, că mai am doar 1057,43 lei (faţă de cei 1090,88 amintiţi mai sus), respectiv cu 33,45 lei mai puţin decât la verificarea din seara cu pricina, în condiţiile în care între timp n-am mai folosit deloc cardul.

Acum, trebuie să spun că, în primele momente, am fost, la drept vorbind, mai degrabă scârbit şi iritat decât cu adevărat îngrijorat, gândindu-mă că e vorba despre vreun comision, mai mult sau mai puţin ascuns, apărut ulterior sau chiar în timpul tranzacţiei, de pildă atunci când am fost transferat pe o pagină “sigură”, unde a trebuit să completez tot soiul de rubrici, chipurile ca să nu-mi fure banii… alţii, vorba unui personaj literar. Ca atare, odată revenit acasă din plimbarea deja ruinată, m-am apucat să consult întreaga listă de comisioane de pe site-ul BRD, fără să descopăr însă vreunul la care să fiu încadrabil. Până şi “securizarea” aceea a tranzacţiei (care altădată m-a făcut să renunţ la toată operaţiunea, crezând că e o chestie opţională şi fiind dispus să-mi asum riscul) era gratuită.

Pentru că, aşa cum nu contenesc să menţionez, sunt nu doar Stan Păţitul, dar şi un om care s-a confruntat la viaţa lui cu tot soiul de coincidenţe dintre cele mai stranii, în timp ce-mi storceam creierii să înţeleg ce naiba se putuse întâmpla, am realizat că luna aceasta se împlineşte un număr de ani de la emiterea cardului, aşa încât n-ar fi fost exclus ca fix în cele două zile scurse între cele două runde de verificări să mi se fi perceput comisionul de administrare anuală, în valoare de 14 lei (după cum am citit pe site). Cum pe contul respectiv mai e emis şi un duplicat (de fapt cardul meu, titulară fiind soţia), “paguba” se cam apropia de cei 33 de lei “dispăruţi”, restul fiind, cum spuneam, genul acela de “mărunţiş” care oricum zboară permanent, că dacă nu e comision de administrare a cardului, e al contului... şi aşa mai departe.

De asemenea, teoretic, cei 33,45 lei (cui i se par puţini pentru atâta agitaţie şi un articol aşa lung, sau îl doare-n undeva de prinicipiu ori de ideea că altădată pot deveni 333 sau 3333, îi sugerez să-şi vadă de-ale lui, mai cu seamă că va urma o discuţie despre o sumă şi mai mică) ar mai fi putut reprezenta comisionul de emitere a miniextrasului însuşi sau al verificării soldului, pentru că, tot spre deosebire de bancomatele altor bănci, mai de bun-simţ (dar nu cine ştie ce), care îţi afişează aceste taxe înainte să efectuezi operaţiunea, întrebându-te (uneori cam exasperant) dacă vrei să continui, la BRD nu există astfel de avertismente, deşi am impresia că au fost legiferate. Cert este că, la o nouă rundă de consultări ale site-ului, am aflat (de fapt mi s-a confirmat) că, relativ de curând, comisionul de verificare a soldului a devenit 0, în schimb miniextrasul e taxat cu ceva de genul 0,50 € “echiv în valuta contului”. Cu alte cuvinte, contul meu fiind în vajnica monedă naţională, vreo 2 lei şi ceva, nicidecum peste 30.

Într-un târziu, văzând că de unul singur n-o scot la capăt, am pus mâna pe telefon şi am sunat la relaţii cu clienţii, unde am expus pe scurt problema, cerând o explicaţie avizată şi documentată. Care n-a întârziat să apară… cumva independent de voinţa expresă a lu’ tanti de la care am aflat-o, atunci când mi-a comunicat, oarecum en passant, că ultima tranzacţie cu cardul care figurează în baza lor de date, pe adevăratul (?!) extras de cont, este o plată către Tarom în valoare de… 1826,20 lei. Aşadar, cu fix (ăia) 33,45 lei mai mult decât, pe de-o parte, socotisem eu printr-o operaţiune de simplă scădere (bla-bla… Casio…), iar, pe de alta – şi aici e măgăria desăvârşită, de fapt hoţia! – mă informase însăşi banca prin intermediul miniextrasului TAXABIL, emis la două zile după operaţiuni.

Fac precizarea cu cele două zile scurse între timp, pentru că explicaţia pe cât de penibilă, pe atât de oficială a diferenţei aceleia a fost că, deşi operaţiunea s-a efectuată în seara zilei de 9 noiembrie, decontul a avut loc în ziua de 10, la “noul” curs bancar, întâmplător cu mult mai mare. La un (alt) calcul simplu, reiese că, departe de cei 4,4412 lei pentru un euro, la care, după spusele cucoanei de la BRD, operaţiunea a rămas de fapt într-un soi de “pending”, finalizarea tranzacţie s-a făcut la un curs, oricum exagerat, de 4,5250. Asta în condiţiile în care pe cardul meu s-a operat cu maximă promptitudine, chiar din seara aceea, retragerea sumei “iniţiale”, când poate mai normal [cel puţin în (i)logica “bancară”] ar fi fost ca până la desăvârşirea ei să nu-mi fie luat niciun ban. Chiar şi aşa, mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi cheltuit repede, în aceeaşi seară, toţi cei 1090,88 lei cât reieşea că mai am, deşi ulterior aveau să rămână doar 1057,43; îmi făceau vreun descoperit de cont, sau cum dracu s-o mai numi şi ăla, pretinzându-mi cine ştie ce dobânda astronomică?!

Trecând acum peste scandalul iscat la telefon, când funcţionara încerca să mă prostească în ureche, părându-i-se, chipurile (că nici ea nu părea atât de proastă, dar era obligată de mizerabila funcţie şi de faptul că din furtişaguri de-astea i se plăteşte salariul fabulos), foarte normal ca pe un înscris, la urma urmelor oficial, o tranzacţie să figureze ca fiind taxată cu 1792,75 lei, iar pe un alt înscris… încă şi mai oficial (după minţile celor de la BRD), cum mă asigura că va fi în “extrasul de cont”, să apară de 1826,20 lei, sau peste lipsa ei de receptivitate la sugestia mea – în urma căreia, cu condiţia să fie şi pusă în practică, m-am angajat să mă declar pe deplin satisfăcut şi să renunţ la orice plângere ulterioară – ca pe extrasul de cont să apară nu una, ci două operaţiuni distincte, respectiv “1. achiziţie bilete avion = 1792,75 lei” şi “2. sumă furată de la client = 33,45 lei”, punctul de care m-am agăţat cu încăpăţânare, şi până la urmă am reuşit să obţin măcar preluarea unei reclamaţii la care aştept un răspuns prin poştă, a fost următorul:

Este anormal ca eu să plătesc (indiferent cât, nu asta contează) un serviciu – respectiv emiterea miniextrasului cu ultimele 10 operaţiuni – ca să fiu, practic, DEZinformat, deoarece obţin date… să le spun parţiale despre ele. Este ca şi cum pe o chitanţă ar apărea, în loc de suma totală, una arbitrară, din timpul numărării banilor de către cel care-i preia. La rigoare, pot să înţeleg decalajul dintre momentul efectuării unei operaţiuni pe internet şi cel al decontării propriu-zise, dar asta e o chestie de bucătărie internă a băncii (eventual în raport cu un terţ operator economic), care nu mă priveşte, chit că, iată!, se face în aşa fel încât banca să iasă în câştig, iar clientul în pagubă, şi pot să mă întreb dacă nu cumva data viitoare, în cazul în care a doua zi cursul ar fi mai mic, banca o să aştepte nu o zi, ci două, nouă… sau până la Revelionul următor (că de sărbători sare euro în aer), când îi vine ei la socoteală, fiindcă – nota bene! – indiferent ce minciuni îmi sunt mie servite, în seara de 9 noiembrie Tarom a aprobat tranzacţia şi mi-a furnizat codul de rezervare a biletelor, fără să mă pună în vreo formă de aşteptare, semn că din partea companiei (pe care cucoana de la BRD voia să arunce vina!) totul se încheiase, iar banca decontase, la cursul cel bun pentru mine.

Trecând însă peste acest decalaj, e aberant să mi se comunice tot o sumă parţială chiar şi când cer date despre tranzacţie la DOUĂ zile DUPĂ încheierea ei definitivă, cu decont, schimb valutar, predare-primire etc. Iar pentru a intra în posesia informaţiei complete (oare?) trebuie să scot (încă) un extras (maxi?) de cont, pe care banca de asemenea mi-l taxează. (Asta ca să nu mai spun că nu ştiu ce deviz o să-mi vină în urma discuţiei telefonice, socotită, probabil, tot drept un serviciu taxabil, dincolo de numărul “cu tarif normal” la care am sunat, că minute pe abonament am destule.) Cu alte cuvinte, plătesc de două (sau trei?!) ori pentru acelaşi lucru, ceea ce înseamnă pur şi simplu escrocherie (instituţionalizată), mai cu seamă că am tot dreptul să cred că e premeditată, banca bazându-se pe faptul că nimeni nu face atâtea verificări (încrucişate) ca mine. Dacă aş fi fost mai puţin vigilent, stăteam liniştit din prima seară, crezând că totul s-a încheiat cu un decont de 1792,75 lei. Ba chiar şi ieri – deci, repet, la TREI zile după operaţiunea făcută de mine pe internet şi la… e drept, doar DOUĂ (dar prea destule în secolul XXI, zic) de la finalizarea ei de către cea mai înceată bancă din lume – aş fi stat la fel de liniştit în cazul în care aş fi scos doar acel miniextras, fără să mai verific o dată (pe sistemul “am abonament, dar compostez şi bilet!”) soldul abia verificat, pentru că mi se confirma aceeaşi sumă (practic fictivă şi, de ce nu?, încadrabilă la “fals în acte”!) de 1792,75 lei, deşi între timp ea “crescuse” la 1826,20.

Una peste alta, fireşte că sistemul (inclusiv bancar) va ieşi din nou triumfător, fiindcă nu-mi fac nicio iluzie în legătură cu răspunsul la sesizare şi cu atât mai puţin că pe viitor o să fiu scutit de surprize încă şi mai neplăcute din partea oricăreia dintre instituţiile de profil cu care am fie şi cea mai microscopică tangenţă.