IQ U21

După cum cred că am mai spus-o cu câteva zeci de ocazii, în general cele mai elocvente dovezi, aproape clinice, pentru schizoidia de care suferă o seamă de analiști, experți, specialiști, jurnaliști, moderatori și așa mai departe din presa noastră (ne)sportivă le furnizează dezbaterile pe tema regulii U21, când, de pildă, un același individ susține, pe de-o parte, că dorește binele fotbalului românesc și asigurarea viitorului său, dar, pe de alta, se declară ferm împotriva promovării tinerilor pe care o oferă, măcar într-o oarecare măsură, această regulă, sau când niște unii și/sau aceiași se arată, pe de-o parte, revoltați că în echipele românești evoluează, meci de meci, prea mulți, dacă nu exclusiv jucători străini, ceea ce n-are cum să fie foarte benefic pentru fotbalul autohton, dar, pe de alta, (se prefac că) nu înțeleg că regula U21 este poate singura modalitate legală (pe care și-așa nu înțeleg cum de a reușit s-o obțină FRF, dar bravo ei) de a impune măcar acel unic jucător, tânăr, român în formulele de start, și așa mai departe, însă apogeul este atins atunci când vine vorba despre participarea echipelor noastre în cupele europene, iar câte unul sau mai mulți deodată dintre acești indivizi – care am senzația că se nasc și de câte trei-patru ori pe zi, iar cu fiecare astfel de (re)încarnare li se resetează, practic, memoria, încât nu mai știu ce susțineau în precedenta viață, desfășurată pe parcursul emisiunii anterioare, difuzată, uneori, cu numai câteva ceasuri mai devreme – se raliază, mai întâi, la teoria propovăduită în special de patronii la fel de tembeli, dar care măcar au scuza unor interese directe, independente de binele mai mare al fotbalului românesc și alte asemenea baliverne, din punctul lor de vedere, și care se vaită că, din cauza jucătorului aceluia sub 21 de ani, se văd puși în imposibilitatea de a testa, într-o etapă de campionat, în integralitatea lui, unsprezecele de bază pe care vor să-l alinieze după doar câteva zile în meciul de cupă europeană, după care, cum spuneam, în emisiunea următoare, aceiași patroni, plus antrenorii aferenți, dar și, iată, analiștii, specialiștii etc. de care vorbeam, cad cu toții de acord că etapa de campionat intern care precede un meci de cupă europeană merită să fie, practic, sacrificată pentru a odihni un număr cât mai mare de titulari, așa încât, în mod vădit, nici nu se mai pune problema de un „unsprezece de bază” care să fie testat, când, pe lângă jucătorul acela de 21 de ani care, iată, în această situație, devine mai degrabă o binecuvântare, pentru că prin introducerea lui poate fi odihnit fără probleme titularul de drept (vreun bătrân jucător african de 35 de ani de la o echipă de liga a patra din Sudan), mai trebuie „menajați” încă opt-nouă, încât apare și riscul de a nu fi găsiți atâția (și sigur nu de o valoare corespunzătoare), însă, cum spuneam, absolut niciun asemenea gogoman nu observă flagranta contradicție în termeni dintre cele două idei complet antagonice și o apără pe fiecare în parte cu același aplomb prostesc, cauzat, cum spuneam de la bun început, de afecțiunea aceasta atât de răspândită la toate nivelurile societății noastre, unde oamenii n-au nicio reținere să susțină cu nonșalanță și sinceră convingere fermă că 1+1 pot să facă, simultan, și 3, și 4, dar nicidecum 2.