FĂRĂ COMENTARII

Fără să merite, în plus faţă de simpla enunţare, vreun comentariu, şi cu atât mai puţin o dezbatere bazată pe (contra)argumente care pentru oamenii cu mintea întreagă ar fi redundante iar pentru ceilalţi zadarnice, proiectul legislativ privitor la obligativitatatea dublării filmelor în limba română nu face decât să-l catapulteze pe iniţiatorul ei, deputatul PSD (ca să nu zic USL!) Victor Socaciu, în rândul acelor politicieni stranii, parcă din ce în ce mai numeroşi, din opoziţie, care după ce o bună bucată de vreme reuşesc să stea bine camuflaţi sub masca unor indivizi aproape normali, cu discurs cât de cât rezonabil, îşi dau arama pe faţă, dovedindu-se şi ei nişte idioţi.

"NOT ONLY WOMEN BLEED"

3, 2, 1…

Mult spus “mă uitam” – că n-am urmărit decât prezentarea invitaţilor şi mi-a trecut tot cheful – ieri la un talk-show de la Antena 3 şi constatam că s-au îndesit (sau doar aşa mi se pare mie, fiindcă mă uit tot mai rar şi n-o fi decât o coincidenţă stranie să dau doar peste ele) emisiunile, cel puţin de pe acest post, la care din partea Alianţei de Centru Dreapta este chemat un singur reprezentant, şi anume, întâmplător, un membru PC. Ieri se nimerise tocmai cel cu înşelătoare aparenţă de individ respectabil la care făceam aluzie zilele trecute.

Prima dată când am observat fenomenul a fost la emisiunile Gabrielei Firea şi l-am pus pe seama unui relativ recent eveniment fericit din viaţa ei, care i-o fi modificat, aproape firesc, şi simpatiile politice, astfel că tot mai des la “Ştirea zilei” studioul se prezintă în următoarea configuraţie, în fond şi la urma urmelor cât se poate de echilibrată, nu-i aşa?: un reprezentant PD-L, unul al guvernului (de obicei doamna Paul Vass), unul UDMR, unul UNPR, unul PC (ACD) şi unul PSD. Acum chestia asta tinde să se extindă şi la celelalte emisiuni similare. Aştept cu emoţie momentul când în mod oficial din partea Opoziţiei va fi chemat un singur reprezentant, cum ar veni de la USL. Ceea ce, la drept vorbind, ar şi merita, dacă doar la o asemenea alianţă i-a dus capul pe liderii ei!

DESPRE TERORIŞTI ŞI ALTE PROBLEME GRAVE

Acum, că una din cele mai mici probleme mari ale lumii contemporane, Bin Laden, a fost efectiv eliminată, nu mai rămân de soluţionat decât cele cu adevărat grave, printre care vreo două duzini de boli incurabile.

Între timp însă, autorităţile de la noi nu sunt în stare să se descurce nici măcar cu teroriştii autohtoni – de mai mică anvergură, dar, până una alta, mult mai activi şi mai sâcâitori –, dovadă (şi) scandalurile petrecute weekendul trecut în cel mai anemic “1 Mai” din ultimii ani, când, cu o minimă mobilizare, numărul jandarmilor cred că l-ar fi putut depăşi lejer pe cel al turiştilor. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat în unul obişnuit!

ÎNCĂ UN MECI AL SECOLULUI!

Sigur că, în ciuda rezultatului cam decisiv din tur – şi încă în defavoarea echipei nu neapărat mai simpatice, ci doar o idee mai puţin antipatice, din punctul meu de vedere –, o să mă uit diseară la al nu ştiu câtelea meci al secolului, din ultima lună, dintre Barcelona şi Real Madrid.

Săptămâna trecută însă, până să adorm, răpus de plictiseală, cu vreun sfert de oră înaintea finalului, mă gândeam din nou că există, categoric, cel puţin un lucru de care admiratorii fotbalului spaniol sau italian (latin, în general), spre deosebire de cei ai “soccerului” englez, ca mine, se pot bucura din plin la fiecare astfel de mare derby: nişte căderi extraordinar de spectaculoase, cu rostogoliri prelungite, însoţite de urlete şi văicareli de victime ale unui accident feroviar, la orice presupus fault. Ceva ce n-o să vezi niciodată la un Arsenal – Liverpool sau Manchester United – Chelsea, unde în schimb – aşa cum s-a întâmplat cu vreo două etape de Premier League în urmă – poţi vedea un întreg stadion păstrând cu sfinţenie un moment de reculegere în amintirea unor jucători sau suporteri ai echipei adverse!

BĂ, CIOBANE!

Din toată nunta regală desfăşurată vineri la Londra şi transmisă în întreaga lume, aprigului jurnalist Popescu – despre care m-am convins o dată în plus şi pentru totdeauna că în comentariile sale nu se străduieşte atât să expună păreri raţionale şi de bun-simţ cât să epateze, şocându-şi publicul prin “originalitate” – lucrul cel mai demn de subliniat, într-o intervenţie televizată, i s-a părut faptul că a asistat la căsătoria dintre “un plăvan cu început de chelie” şi o “pisi englezească, un fel de fată de la pagina 5”!

Acum, nu-i mai puţin adevărat că nici eu n-am reţinut mai mult din respectiva intervenţie decât că vine din partea unui fel de cioban “made in R.S.R.”, aflat şi după 1989 sub influenţa de neşters a mârlănescului articol “Bă, Majestate!”, apărut în ziarul la care a lucrat ani de zile şi scris de un individ care, în paranteză fie spus, azi e unul dintre reprezentanţii foarte influenţi şi cu înşelătoare aparenţă de respectabilitate ai Alianţei de Centru Dreapta, pe bază de PNL!

PAŞTE FERICIT!

ONOARE?!

Nu numai, dar şi pentru că au început meciurile eliminatorii din NHL, care mi-au cam dat programul peste cap, în ultimul timp m-am uitat încă şi mai puţin decât în penultimul – când oricum nu mă mai uitam aproape deloc – la emisiunile de ştiri, aşa că nu sunt la curent chiar cu toate amănuntele afacerii în care a fost implicat ministrul Muncii Botiş. Mă gândeam, însă, că termenul “onoare” folosit în contextul demisiei sale e cât se poate de nepotrivit, atâta vreme cât individului nu i s-a părut nimic în neregulă cu situaţia în care se afla, până în exact clipa când a aflat despre ea şi presa!

Fiindcă, oricât ar fi de idiot (şi, după părerea mea, e cu vârf şi îndesat!), nu pot să cred că presa a fost cea care i-a deschis ochii asupra problemei “de moralitate”. O ştia de mult, dar spera să n-o bage de seamă şi... cetăţenii, faţă de care acum chipurile îşi cere scuze!

APROAPE BINE

Fără doar şi poate, cel puţin din punct de vedere al comentariului, trecerea transmisiunilor de Formula 1 de la TVR la Digi Sport a însemnat un salt calitativ uriaş.

Cu toate acestea, tare mi-ar plăcea dacă, pe de-o parte, unul dintre cei doi, mult mai pasionat de motociclism şi ferm convins că toţi cei care urmăresc F1 sunt la curent şi cu ceea ce se întâmplă în MotoGP, ar înceta să facă tot soiul de comparaţii anapoda între cele două competiţii, iar, pe de alta, la conferinţele de presă de după curse, ambii s-ar mărgini să traducă pe cât de fidel sunt în stare (şi nu prea sunt, încât şi mai bine ar face să lase coloana sonoră originală!) declaraţiile piloţilor, reprimându-şi nevoia de a-şi etala şi în cele patru-cinci minute înţelepciunea şi priceperea prin tot felul de comentarii marginale, de parcă nu le-ar fi ajuns orele întregi de transmisie din timpul weekendului. În rest e bine.

GALA

Uitându-mă pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER, a căror Gală va fi transmisă diseară de TVR, am constatat că în marea lor majoritate provin de la spectacole montate în provincie. În plus, din Bucureşti, cel mai apreciat de juriu pare să fi fost “Livada de vişini”, de la Naţional, care pe mine personal nu m-a dat deloc pe spate.

Se prea poate ca această “descentralizare” să fie, în sine, un lucru bun şi chiar justificabil (deşi mi se pare cam greu de crezut ca Bucureştiul, unde într-o stagiune sunt mai multe premiere decât la toate teatrele din ţară în vreo trei ani, iar publicul e de zece ori mai numeros, să aibă parte numai de spectacole ratate!), însă ceva îmi spune că măcar din punct de vedere al audienţei emisiunii din seara asta nu e. Din motive de… (lipsă de) notorietate.

"HAMMER OF THE NORTH"

PERSEVERENŢĂ

După ce l-am văzut în urmă cu două zile pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, recunoscând cu jumătate de glas că în urma tragediei de anul trecut de la Maternitatea Giuleşti l-a bătut preţ de câteva minute gândul demisiei, dar a rezistat cu stoicism fiindcă nu terminase încă de… (era să zic “distrus”) reformat ce a mai rămas din sistemul de sănătate, închizând, printre altele, zeci de spitale, ieri, când a prezentat în public imaginile acelea şocante cu o pacientă dezbrăcată, am crezut că domnia sa a găsit un fel de pretext subtil pentru ca, în urma inevitabilului nou scandal, să renunţe, măcar în ceasul al paişpelea, cu mimată demnitate, la funcţie. Mă tem însă că m-am înşelat şi că n-a făcut-o decât tot din prostie.

FRUSTRAŢII

De câte ori îi văd la televizor pe mărunţii dar guralivii reprezentanţi ai PD-L, gen Tălmăcean, Spânu, Vişan, Murg etc., reuşind incredibila performanţă de a sporovăi sau măcar bodogăni, bătând câmpii, mai mult de jumătate din timpul unei emisiuni chiar şi atunci când fiecare din ei e în compania altor cinci-şase invitaţi, nu pot să nu mi-i imaginez tăcând chitic şi înghiţind toate balivernele şefilor – în frunte cu Traian Băsescu, prezent în carne şi oase, telefonic sau doar în spirit – la reuniunile lor de partid. Altfel nu-mi explic cum pot fi atât de “nevorbiţi” şi ahtiaţi după defulări în văzul lumii.

APĂ ŞI CEAI

Inclusiv comunicatul Parchetului General din urmă cu câteva zile, în legătură cu acuzaţiile aduse Codruţei Kovesi că ar fi dezvăluit în mod preferenţial şi nu tocmai legal informaţii despre un dosar aflat încă în lucru, mi-a amintit de stilul în care se desfăşoară orice “dialog” între reprezentanţii puterii portocalii şi opoziţie sau presă. Exemplu:

Reporter: Aţi băut ceai?

Pedelist: Am băut apă.

R: Bine, dar ceai aţi băut?

P: V-am spus: am băut apă.

R: Am înţeles asta, dar eu v-am întrebat altceva; dacă aţi băut ceai.

P (mimând o uşoară enervare): Şi eu v-am răspuns: am băut apă. Nu puteţi să-mi cereţi să vă răspund ce vreţi dumneavoastră să auziţi!

R: Păi, vă rog doar să-mi răspundeţi la întrebarea mea, eventual cu un simplu “da” sau “nu”. Aţi băut sau n-aţi băut ceai?

P (mimând o mare enervare): Aici nu suntem la procuratură, să vă răspund prin “da” sau “nu”! Doar nu e un interogatoriu! Dumneavoastră mă întrebaţi ce vreţi şi eu vă răspund ce cred de cuviinţă!

Şi aşa mai departe…

SUB ASEDIU

Având în vedere că şi aşa din multe puncte de vedere România de astăzi seamănă cu o ţară aflată sub ocupaţia trupelor unui inamic necruţător, Armata Portocalie, mă gândeam că în locul fantasmagoricelor elicoptere militare pe care Traian Băsescu le promitea ca substitut pentru spitalele închise în zonele izolate, ai căror locuitori riscă să aibă complicaţii mari şi dintr-o tăietură ceva mai adâncă, fiindcă pe o rază de sute de kilometri n-are cine să le pună nici un banal pansament, mult mai eficientă şi mai… plauzibilă ar fi montarea unor unităţi medicale mobile, instalate în corturi şi deservite măcar de câţiva asistenţi dacă nu doctori, gen “M.A.S.H.” sau precum cele care mai apar prin oraşe în zilele caniculare. Şi zău că nu e o glumă, ci o sugestie cât se poate de serioasă!

"WISDOM OF THE KINGS"

(DOAR) 5-1

Cu excepţia cazului în care ar fi avut vreun obscur interes direct să spună aşa o gogomănie, oricine a vorbit înaintea meciului de aseară, din Liga Campionilor, Barcelona - Şahtior Doneţk 5-1 – inclusiv, dacă nu mă înşel, selecţionerul Naţionalei, Răzvan Lucescu! – despre posibilitatea unei surprize de proporţii, mergând până la victoria oaspeţilor pe “Camp Nou”, se pricepe la fotbal exact cât mine la fizica cuantică: absolut deloc! Sau, cel puţin, n-a mai văzut un meci al Barcelonei de foarte multă vreme.

Pronosticul meu, coincizând şi cu ceea ce-mi doream să se întâmple (în niciun caz din prea mare drag faţă de catalani, pe care am mai mărturisit în câteva rânduri că-i detest de-a dreptul, ci în speranţa că, după un scor categoric, insurmontabil pentru echipa lui Lucescu senior, TVR ne va scuti măcar de meciul retur, pentru a difuza, aşa cum ar fi fost normal de la bun început, derby-ul sferturilor de finală dintre Manchester United şi Chelsea) – a fost 5-0. Iar cine ar “contraargumenta”, spunând că ucrainenii au ratat în debutul partidei cel puţin două-trei ocazii uriaşe, poate fi convins că la nevoie se putea termina şi 7-3 sau 8-4.

TOT PE BANII NOŞTRI!

Nebunia asta din ultimele zile, cu aberanta închidere a spitalelor – care, dacă într-adevăr s-ar fi vrut, oricum se putea face prin metode mai civilizate şi fără atâtea, la propriu, victime colaterale –, adăugată tuturor celorlalte calamităţi nu petrecute sub, ci provocate cu bună ştiinţă de regimul portocaliu, m-a dus cu gândul la cunoscutul banc din vremea lui Ceauşescu, în care se punea întrebarea: de ce nu încearcă şi cu cianură?

Mi-e tare teamă însă că actualii guvernanţi, care spre deosebire de cei de odinioară se mai pretind şi “de dreapta”, nu doar că vor trece cât de curând de la sinistra glumă la fapte, dar ne vor pune să ne şi cumpărăm singuri otrava! Ar fi exact în stilul lor.

UN TITLU

Ieri, la absolut toate buletinele de ştiri de la Realitatea TV la care s-a întâmplat să fiu pe recepţie, mi-a atras atenţia următorul titlu: “Oamenii protestează pentru că spitalul din Buftea va fi transformat în azil de bătrâni”.

Sigur, şi fiindcă eram, din alte surse, oarecum la curent cu ce se întâmplă, am prins corect ideea, însă mă gândeam că un telespectator mai puţin avizat ar fi putut înţelege că, răi la suflet, respectivii oamenii sunt nemulţumiţi nu atât de închiderea spitalului, cât pentru faptul că se transformă într-un azil de bătrâni, în loc să devină, de pildă, mall!

"THE DARKEST WINTER"