Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 17 februarie 2011

CE M-A ENERVAT CEL MAI RĂU ZILELE ASTEA (TOP 2 SAU 3)

(…Vreau să spun, în afară de Băsescu, care mă enervează de şase ani, dar m-am obişnuit, aşa că într-un eventual top rămâne doar pe locul trei…)

Aseară, până cu vreun sfert de oră înainte de finalul meciului Arsenal – Barcelona, când scorul încă era 0-1, pe locul al doilea se afla felul în care evoluau londonezii. Adică, bine, înţeleg, şi în linii mari sunt şi eu de acord cu chestiile gen “organizarea perfectă a catalanilor”, “geniul lui Messi” şi-aşa mai departe, dar nimic din meritele Barçei nu explică de ce nişte adversari totuşi valoroşi, nu de la cine ştie ce AS Crăciunelu de Jos, brusc nu mai sunt în stare să dea o pasă de un metru, încearcă întruna să treacă, având mingea la picior, nici măcar printre, ci de-a dreptul prin câte doi spanioli, deşi au coechipieri demarcaţi şi-n stânga şi-n dreapta, de ce trag la poartă când trebuie să paseze şi pasează când trebuie să tragă, inclusiv dacă se pomenesc cu poarta goală în faţă etc. Că doar – la naiba! – puteri hipnotice n-or avea “extratereştrii” ăştia ai lu’ peşte, care, în paranteză fie spus, alcătuiesc echipa europeană pe care o detest în cel mai înalt grad, până şi peste cele nemţeşti sau Juventus. Sigur, la 1-1, şi cu atât mai mult la, recunosc, nesperatul 2-1 din final, mi-a mai trecut supărarea.

Dar cel mai rău şi mai rău zilele astea m-a enervat Gennaro Gattuso de la AC Milan, în meciul de marţi, cu Tottenham, terminat şi el cu bine din punctul meu de vedere, 1-0 pentru englezi. Şi nici măcar atât jucătorul în sine, sau atitudinea lui, cât ideea că, după tot ce a făcut pe teren – luându-se la fiecare fază la harţă cu adversarii, înjurând, scuipând, îmbrâncindu-l la un moment dat şi pe antrenorul secund al oaspeţilor, faultând criminal şi afişând în permanenţă o faţă de om al cavernelor gata să se repeadă asupra duşmanului de moarte din tribul rival –, nu va rămâne decât cu amărâtul de cartonaş galben primit, de bine de rău, într-un târziu, din partea unui arbitru, francez sau ceva, care pot paria că ţine de vreo sectă creştină ultratolerantă, în loc să fie suspendat cel puţin câteva etape din cupele europene, pe baza probelor video, dacă tot ne-am dat dracului cu modernizarea.

Niciun comentariu: