ULTIMA ÎNTREBARE

Din cauză că deoarece săptămâna asta, cel puţin de pe la un moment dat, oricum a fost una pe care, cumva, am dedicat-o, închinat-o, ca să nu zic irosit-o cu punerea, întrebărilor de tot felul, unele mai pline de substanţă, altele mai retorice, iar altele, după cum mă tem că va sfârşi prin a mi se părea chiar şi mie aceasta pe care încă mă străduiesc s-o formulez, pur şi simplu mai tembele, am s-o închei, fireşte, în aceeaşi manieră, că altfel nici n-avea sens o astfel de introducere alambicată, care pariez că pe mulţi îi va alunga definitiv de pe-aici, ceea ce, la o adică, se poate considera drept o bine venită selecţie naturală a cititorilor, întrebându-mă dacă, în condiţiile în care eu şi astăzi ţin televizorul, ba chiar televizoarele sau, după caz şi împrejurări, două ferestre de Internet Explorer, deschise cât e ziulica de din ce în ce mai lungă, şi în special seara, aşadar aproape non-stop, minus puţinele ore în care mai dorm şi eu, pe Antena 3 şi Realitatea TV, exact ca odinioară, pe vremea când, după cum cititorul fidel îşi aminteşte, scriam mult mai, nu atât mult, cât des spre exclusiv despre politică, se poate spune (atenţie, că am ajuns la miezul întrebării!) că n-aş fi la fel de, poate nu tocmai bine informat, dar măcar interesat de subiect, dacă singura diferenţă e că acum ţin, în cea mai mare parte a timpului, sonorul închis?