OAMENII SUNT DE DOUĂ FELURI:

Întotdeauna. În schimb, criteriile după care se poate face o astfel de împărţire, fireşte simplistă, dar şi simplificatoare, sunt practic infinite: oameni buni şi oameni răi, oameni urâţi şi oameni frumoşi, oameni deştepţi şi oameni proşti, oameni care mănâncă micul dejun şi oameni care sar peste el etc. Sigur, ar mai fi “oameni care vor să vorbesc cu tine” şi “oameni care nu vor să vorbesc cu tine”, cum ar spune domnişoara (că doamnă categoric nu e!) Elena Băsescu, dar acum nu e câtuşi de puţin vorba despre politică.

Zilele trecute, într-o împrejurare, mă gândeam la alte două categorii de oameni şi anume cei care te binedispun atunci când te afli într-o pasă proastă şi cei care îţi strică tot cheful atunci când eşti într-o stare de spirit bună. Şi mă mai gândeam la ce ar trebui făcut, pe de-o parte pentru a păstra în condiţii optime relaţia cu primii şi, pe de alta, dacă nu pentru a te descotorosi definitiv de ceilalţi, măcar pentru a le reduce semnificativ influenţa asupra propriei persoane, fiindcă e iluzoriu să creadă cineva că – şi dacă şi-ar propune aşa o năzbâtie – i-ar putea schimba pe ei. Bineînţeles că am ajuns şi la unele concluzii, dar prin natura lucrurilor sunt atât de… particulare, încât nu e cazul să le fac publice. Doar gândiţi-vă şi voi pentru voi!