CU GHEAŢĂ ŞI FĂRĂ GHEAŢĂ
Numai ce am vorbit despre favoriţii mei care pierd chiar şi atunci când teoretic pornesc cu prima şansă într-o competiţie, şi deja, la Campionatele Mondiale de schi alpin de la Garmisch-Partenkirchen, Lindsey Vonn, “regina vitezei”, “sportiva anului” etc. a terminat, marţi, proba de slalom super-uriaş a şaptea – ceea ce la o asemenea întrecere, unde numai medaliile contează, e ca şi cum ar fi abandonat sau n-ar fi luat startul –, Bode Miller, care, ce-i drept, nu prea se mai numără printre protagonişti, a încheiat şi el, ieri, proba similară masculină pe locul 12, iar elveţianul Didier Cuche, care în schimb era chiar favoritul principal al cursei şi printre ai mei măcar pentru că am îmbătrânit “împreună” (mi-ar fi plăcut să pot pune între ghilimele “îmbătrânit”), pe 4, deci tot fără medalie.
Apropo de Lindsey Vonn, cu o zi înainte de cursă se plângea, pe pagina de Facebook, că pârtia e mai îngheţată şi mai periculoasă decât a întâlnit ea în întreaga carieră şi acuza federaţia internaţională de specialitate că nu se preocupă de siguranţa schiorilor. Iniţial am fost tentat să-i dau dreptate (şi un “like” pe articol), după care însă mi-a venit în minte felul cum, de ani de zile, în Formula 1, tocmai pentru protejarea piloţilor, se pun, prin regulament, tot felul de bariere de natură tehnică în calea dezvoltării monoposturilor, care, e adevărat, dacă ar fi fost lăsate la discreţia constructorilor s-ar fi transformat deja în ceva mai apropiat de navetele spaţiale.
Problema cu tipul ăsta de abordare este că se pierde din vedere un element oarecum esenţial, şi anume chestia aia care iese din clăpari, respectiv care face legătura între volan şi scaun: sportivul însuşi. El ar trebui să fie primul interesat de propria siguranţă. Nimeni nu-l împiedică, dacă-i aşa temător, să coboare o pârtie îngheţată, poate nu neapărat pe fund, dar măcar “în plug”, sau să conducă un bolid de F1 cel mult în viteza a doua, cu 60-80 de kilometri pe oră, chiar dacă maşina ar duce fie şi până la 500, nu doar până la vreo 300 ca acum. Altminteri să se dea cu toţii pe pârtii ca “Bradul” din Poiana Braşov şi să se întreacă în Matizuri.
Apropo de Lindsey Vonn, cu o zi înainte de cursă se plângea, pe pagina de Facebook, că pârtia e mai îngheţată şi mai periculoasă decât a întâlnit ea în întreaga carieră şi acuza federaţia internaţională de specialitate că nu se preocupă de siguranţa schiorilor. Iniţial am fost tentat să-i dau dreptate (şi un “like” pe articol), după care însă mi-a venit în minte felul cum, de ani de zile, în Formula 1, tocmai pentru protejarea piloţilor, se pun, prin regulament, tot felul de bariere de natură tehnică în calea dezvoltării monoposturilor, care, e adevărat, dacă ar fi fost lăsate la discreţia constructorilor s-ar fi transformat deja în ceva mai apropiat de navetele spaţiale.
Problema cu tipul ăsta de abordare este că se pierde din vedere un element oarecum esenţial, şi anume chestia aia care iese din clăpari, respectiv care face legătura între volan şi scaun: sportivul însuşi. El ar trebui să fie primul interesat de propria siguranţă. Nimeni nu-l împiedică, dacă-i aşa temător, să coboare o pârtie îngheţată, poate nu neapărat pe fund, dar măcar “în plug”, sau să conducă un bolid de F1 cel mult în viteza a doua, cu 60-80 de kilometri pe oră, chiar dacă maşina ar duce fie şi până la 500, nu doar până la vreo 300 ca acum. Altminteri să se dea cu toţii pe pârtii ca “Bradul” din Poiana Braşov şi să se întreacă în Matizuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu