0-4
Într-un (nou) weekend sportiv catastrofal din punctul meu de vedere, cu (încă) o înfrângere pe teren propriu, în NHL, a celor de la Philadelphia Flyers (care încep să aibă emoţii pentru calificarea în playoffs), într-un meci în care gazdele au izbutit, printre altele, fabuloasa contraperformanţă de a încasa, în numai câteva zeci de secunde, un gol în SUPERIORITATE numerică de cinci contra patru şi unul în cinci contra trei (!), chestie aproape nemaivăzută la un asemenea nivel; cu o eliminare prematură a lui Ronnie O’Sullivan de la Openul galez de snooker, câştigat până la urmă de unul dintre cei mai antipatici jucători de top din circuitul profesionist, chinezul Ding Junhui; cu (abia) un loc trei pentru Lindsey Vonn în proba de coborâre de la Soci, câştigată, fireşte, de rivala ei Maria Hoefl-Riesch, care devine din nou o ameninţare în clasamentul general, nu se putea ca Arsenal să nu fie eliminată (şi) din Cupa Angliei, ultima competiţie în care mai putea face o figură onorabilă.
Apropo de onorabilitate, antrenorul tunarilor, Arsène Wenger, continuă să nu dea niciun semn. Că, adică, ar putea demisiona, mai ales după umilinţa şi practic eliminarea din Liga Campionilor de săptămâna trecută, 0-4 cu AC Milan, când londonezii au evoluat în nota obişnuită, etalând în apărare un spectacol de un ridicol grotesc, cu o “tactică”(?!) de echipă de handbal, în care fundaşii parcă nu îndrăzneau să calce linia propriului careu de şaisprezece metri (probabil o viziune aparte a francezului asupra jocului la ofsaid), şi un atac bazat în exclusivitate pe sclipirile lui van Persie, practic singurul jucător capabil să marcheze.
Sigur, multă lume e de părere că Wenger scoate tot ce se poate din lotul subţire cu care a rămas după hemoragia de jucători (buni) de la începutul sezonului. E vorba însă de un cerc vicios: lotul nu are cum să fie mai “gros”, câtă vreme niciun jucător de valoare nu vine, nici măcar pe bani foarte mulţi, la o echipă care nu face performanţă. Iar atunci când totuşi vine, profită de prima ocazie s-o şteargă acolo unde poate obţine şi bani, dar şi trofee. Ceea ce nu se întâmplă la Arsenal.
Apropo de onorabilitate, antrenorul tunarilor, Arsène Wenger, continuă să nu dea niciun semn. Că, adică, ar putea demisiona, mai ales după umilinţa şi practic eliminarea din Liga Campionilor de săptămâna trecută, 0-4 cu AC Milan, când londonezii au evoluat în nota obişnuită, etalând în apărare un spectacol de un ridicol grotesc, cu o “tactică”(?!) de echipă de handbal, în care fundaşii parcă nu îndrăzneau să calce linia propriului careu de şaisprezece metri (probabil o viziune aparte a francezului asupra jocului la ofsaid), şi un atac bazat în exclusivitate pe sclipirile lui van Persie, practic singurul jucător capabil să marcheze.
Sigur, multă lume e de părere că Wenger scoate tot ce se poate din lotul subţire cu care a rămas după hemoragia de jucători (buni) de la începutul sezonului. E vorba însă de un cerc vicios: lotul nu are cum să fie mai “gros”, câtă vreme niciun jucător de valoare nu vine, nici măcar pe bani foarte mulţi, la o echipă care nu face performanţă. Iar atunci când totuşi vine, profită de prima ocazie s-o şteargă acolo unde poate obţine şi bani, dar şi trofee. Ceea ce nu se întâmplă la Arsenal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu