TRĂDARE SAU PROSTIE?

Când scriam azi-dimineaţă că la şedinţa de învestire a guvernungureanului – între timp încheiată cu profund regretabila, dar, în fond, previzibila victorie a demnului urmaş al lui Boc asupra întregului popor – îmi va lipsi discursul lui Crin Antonescu, nici prin gând nu-mi trecea că, dimpotrivă, urma să-mi prisosească, ieşindu-mi pe nas, cel al lui Ponta, doldora de amabilităţi, încurajări şi propuneri de colaborare cu noul cabinet. Nu ştiu dacă printre efectele lui imediate poate fi contabilizat chiar rezultatul final al votului, fiind destul să-i fi “răzgândit” pe câţiva minoritari, independenţi sau pedelişti răsculaţi, care să-şi fi spus că nu e cazul să mai facă pe vitejii taman la spartul târgului, când la orizont se întrezăreşte o nouă largă coaliţie fesenistă suficient de încăpătoare pentru toată lumea, dar cu siguranţă a dat apă la moară adversarilor USL, cel puţin în planul imaginii fiind o lovitură devastatoare.

Eu unul nu găsesc decât două explicaţii posibile pentru atitudinea lui Ponta: fie trădare, fie stupiditate crasă. Adică, ori a crezut sincer în ce a spus şi chiar se simte atras să mai dea o tură pe la guvernare cu pedeliştii, ori a fost o manevră menită să… doar el ştie ce, poate să scape nehuiduit de sală, sau să dea impresia de “opoziţie constructivă”, cum l-am şi auzit spunând, ceea ce e de-a dreptul caraghios, când abia au trecut la măsuri (mai) radicale. Cert este că niciuna din variante nu mi-l face pe Ponta mai simpatic sau mai “votabil”. Chestie valabilă şi pentru USL, câtă vreme continuă să şi-l asume ca viitor premier.