Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 9 februarie 2012

DE LA BOC LA UNGUREANU

În primele zile după demisia guvernuluiboc, oamenii haini la suflet din mass-media au comentat că gestul reprezintă o evidentă asumare a eşecului, în ciuda declaraţiilor ridicol de triumfaliste ale protagoniştilor. Ieri pe la prânz însă, măruntul ex-premier – fie-i numele cât mai degrabă şi pe veci uitat! – a venit cu precizări suplimentare: deşi vechea echipă guvernamentală şi-a făcut într-adevăr pe deplin datoria, ducând la bun sfârşit singurul lucru la care s-a priceput, adică să ciopârţească şi să măcelărească tot, lăsând ţara pe marginea prăpastiei, acum, că s-a intrat într-o etapă nouă, a trebuit să-şi decline competenţa şi să lase locul alteia. E si ăsta un pas înainteee...

Apropo de învestirea noului guvernungureanu, programată azi, încă nu reuşesc să-mi imaginez cum se va desfăşura şedinţa din Parlament în absenţa opoziţiei. Ştiu însă că-mi va lipsi discursul lui Crin Antonescu. (Sigur, nu acelaşi sentiment îl au telespectatorii fideli ai unor posturi ca B1 sau TVR (Info), care în ritmul ăsta probabil că până la alegeri vor şi uita cum arată la faţă liderul liberal!) În plus, lipsa unor secretari sau ceva din partea USL îi va uşura şi mai mult Robertei Anastase plăcuta sarcină de a număra voturile cum ştie ea.

În încheiere, salut şi eu demisia tardivă a lui Mihai Răzvan Ungureanu din fruntea SIE, exprimându-mi speranţa că – spre nedumerirea altminteri simpaticului Niels Schnecker de la Antena 3, care însă ieri, în graba de a ajunge la emisiunea matinală pe care o realizează, a uitat să-şi ia şi creierul de-acasă, astfel încât nu înţelegea cu niciun chip, nici măcar după desen, de ce formarea unui guvern înseamnă “activitate politică”! – “rafinatul intelectual” desemnat ca premier – care, iertată să-mi fie comparaţia, pe mine mă duce cu gândul la naziştii ăia stilaţi din filme, care erau în stare să recite din Schiller şi să interpreteze cu mare virtuozitate la pian sonatele lui Beethoven în timp ce în camera alăturată era torturat cu bestialitate un prizonier american – va suporta consecinţele unei (alte) legi care să cuprindă şi sancţiuni (că Legea siguranţei naţionale pare să nu cuprindă!). Asta deoarece, aşa cum bine remarca cineva, niciun hoţ sau criminal nu devine nevinovat a doua zi după săvârşirea infracţiunii doar fiindcă s-a potolit.

Niciun comentariu: