NUMĂRUL CONTEAZĂ

Foarte cinstit şi obiectiv vorbind, pe undeva au şi un pic de dreptate. Ba chiar, unele lozinci, cum ar fi aceea cu “România, trezeşte-mă!”, nici nu erau cu totul lipsite de inspiraţie. Totuşi, mi se pare uşor aberant ca într-o ţară făcută praf şi pulbere după trei ani şi jumătate de sinistră guvernare portocalie, amintind mai curând de marile dezastre naturale sau de războaiele de lungă durată, un grup de tineri activişti ai partidului aflat în continuare la putere să demonstreze împotriva unui lider al… opoziţiei – în speţă Crin Antonescu, aflat şi într-un soi de grevă parlamentară – pentru a-i reproşa nu cine ştie ce acte samavolnice sau de corupţie, ci absenteismul. L-or socoti vinovat că n-a fost capabil, printr-o prezenţă mai mare, să-i împiedice pe şefii lor să fure tot ce mai era de furat şi ceva în plus, pe datorie la FMI!

Uite de-aia spuneam cândva, în urmă cu o lună întreagă, pe vremea când protestele din Piaţa Universităţii erau încă la modă şi mai făceau ceva rating la televiziunile de ştiri, că în faţa câtorva sute de manifestanţi, indiferent cât de înverşunaţi şi isteţi ar fi ei, sau pe câte alte milioane s-ar putea presupune că-i reprezintă cu multă îndreptăţire, nu e cazul să-şi dea cineva demisia. Fiindcă dacă ieri s-au găsit douăzeci-treizeci de tembeli (dintre care cel puţin unul era atât de cretin, încât aflat în stradă în mijlocul săptămânii de lucru, la o oră de vârf, se întreba, chipurile retoric şi pilduitor, în faţa camerelor de luat vederi, ce ar păţi el dacă ar lipsi de la serviciu cum face Antonescu!), în România se pot găsi oricând cu lejeritate o sută, şi fără mari probleme o mie, care, fie din proprie iniţiativă, fie… stimulaţi într-un fel sau altul, să ceară orice, oricând. Rămân la părerea că (şi) numărul contează.