Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 23 ianuarie 2012

DUPĂ ZECE ZILE DE PROTESTE...

Din păcate, deşi nădăjduiam să fie exact pe dos, după zece zile de proteste în Piaţa Universităţii şi, pe ici pe colo, în restul ţării, părerea mea despre ele este tot mai puţin favorabilă, ca să nu spun de-a dreptul proastă. Deja mi se pare că manifestaţiile s-au transformat într-un soi de “exerciţiu democratic firesc” ce acţionează mai degrabă în favoarea regimului portocaliu, ai cărui reprezentanţi, după ce iniţial i-au catalogat pe cei din stradă în fel şi chip, de la o vreme au schimbat strategia şi numai că nu îşi exprimă solidaritatea cu ei, arătându-se care mai de care mai înţelegător faţă de necazurile lor.

Din punctul meu de vedere, principala problemă rămâne numărul mic de participanţi. Înainte de izbucnirea mişcărilor de protest, atât guvernanţii, cât şi adversarii lor îşi puteau imagina – unii cu groază, ceilalţi cu speranţă – că nemulţumirea românilor (oameni în general paşnici şi prea puţin dispuşi la gesturi spectaculoase) mocneşte pe undeva şi abia aşteaptă o scânteie pentru a se transforma într-o vâlvătaie nimicitoare. Ei bine, cum-necum scânteia a apărut, televiziunile şi opoziţia s-au grăbit să sufle în ea pentru a o înteţi, dar vâlvătaia întârzie să apară, dându-se în schimb… apă la moara pedeliştilor, care, cam pe bună dreptate, susţin că o demisie survenită în urma scandărilor a o mie de protestatari cu tot atâtea revendicări mărunte sau absurde (inclusiv cererea de reinstaurare a monarhiei, cu care în principiu sunt de acord, mi se pare că în acest context nu face decât să discrediteze şi mai mult demonstraţiile!) e chiar periculoasă, fiindcă un asemenea număr poate fi strâns de oricine, oricând, pentru a contesta chiar şi un guvern legitim şi proaspăt instalat. Până şi comparaţia cu fenomenul Pieţei Universităţii din 1990 este păguboasă, fiindcă atunci manifestau zilnic cel puţin 10-20.000 de oameni, în condiţiile în care s-a văzut la alegeri că reprezentau doar vreo 15% din populaţie (restul votând cu tovarăşul “Jos Iliescu!”). Or, acum, manifestanţii sunt de zece-douăzeci de ori mai puţini, nu?!

În fine, mărturisesc că sunt absolut fascinat de entuziasmul copilăresc, ca să nu spun pueril, afişat de mulţi dintre jurnaliştii şi analiştii cu mare experienţă şi pe care altfel îi preţuiesc. Nu că voi avea vreo cât de mică satisfacţie, ba dimpotrivă, însă aştept să le văd feţele după anunţarea rezultatelor de la viitoarele alegeri – indiferent când vor fi ele şi cât de comasate sau nu – când partide ca ale lui Dan Diaconescu sau Vadim Tudor vor întruni peste o cincime din sufragii, poate şi ca urmare a propagandei anti-sistem pe care (şi-)o fac din plin zilele astea.

Niciun comentariu: