Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 31 august 2011

ANALIŞTI (ŞI) PARANORMALI

Invitat din când în când la “Sinteza Zilei” în calitate de analist politic paranormal sau ceva, responsabil cu debitarea de enormităţi menite să anime discuţiile altminteri cam plicticoase fiindcă ceilalţi invitaţi sunt mai întotdeauna de acord unii cu alţii, Oreste a dovedit şi aseară că e un tip plin de umor, în mare parte involuntar. Totuşi, la un moment dat – atunci când, cumva, l-a dojenit pe Băsescu, atrăgându-i atenţia că este inadmisibil pentru un preşedinte ce se pretinde un democrat şi care şi-a început mandatul clamând că Bucureştiul va fi elementul-cheie ce va desăvârşi axa Washington-Londra să nu cunoască detalii estenţiale din biografia şi filosofia unuia dintre cei mai mari democraţi din istoria omenirii, Winston Churchill – mi-a fost chiar simpatic.

Păi mie mi se pare că pentru a-şi face măcar o brumă de cultură în domeniu şi a deprinde primele noţiuni ale unui comportament democratic, Traian Băsescu ar trebui să-l studieze temeinic mai întâi pe Nicolae Ceauşescu, apoi pe Ion Iliescu, abia către sfârşitul vieţii (nu al carierei politice, care îi doresc sincer să se încheie cu mult mai devreme!) ajungând, poate, la înţelepciunea şi maturitatea necesare pentru a-l înţelege pe… Emil Constantinescu. Despre Churchill nici nu poate fi vorba!

marți, 30 august 2011

NOUA VIAŢĂ LA ŢARĂ

O auzeam zilele trecute pe Sulfina Barbu, fost ministru pedelist al Mediului, justificând crearea de parcuri în sate – fie şi din fonduri europene nerambursabile şi special destinate amenajării de spaţii verzi, care spaţii însă, cum bine îi atrăgea atenţia cineva, nu era musai să fie amplasate în mijlocul altora, la fel de verzi, cu orz, ovăz şi porumb, ci puteau ozona cât de cât aerul irespirabil din mai marile sau mai micile oraşe – prin “egalitatea de şanse” (?!) pe care guvernarea portocalie are grijă să o acorde tineretului din mediul rural, discriminat până acum în raport cu cel urban.

Aşadar, tot ce pot imagina pedeliştii în materie de “reformă a statului” este ca ţâncii din satele patriei să se dea şi ei, la fel ca privilegiaţii plozi ai orăşenilor, într-un leagăn adevărat în loc de tradiţionalul scrânciob şi să stea pe o băncuţă fabricată cu câteva sute de euro de firma vreunui client politic atent selecţionat, nu pe prispa casei. Sigur, asta în timp ce, în continuare, o dată încheiată joaca, se vor spăla tot în copaie cu apă rece de fântână, îşi vor face nevoile tot în fundul curţii şi vor învăţa cu acelaşi suplinitor scârbit de traiul cu salariul tăiat, în aceeaşi şcoală dărăpănată, aflată peste un deal şi-o vale, fiindcă bani de canalizare şi alte investiţii cu adevărat necesare nu mai rămân după atâta furat.

luni, 29 august 2011

CEA MAI IDIOATĂ…

… scuză găsită de Elena Udrea pentru investirea banilor de la buget în proiecte păguboase, gen piscine, hoteluri sau săli de sport în locuri dintre cele mai bizare, unde, pe lângă că nimeni n-are nevoie de ele, nici nu ştie cineva să le administreze, astfel încât sunt închise a doua zi după fastuoasa inaugurare, este că vina ar aparţine în exclusivitate autorităţilor locale, care nu au obligaţia să prezinte studii de fezabilitate sau alte chestii de-astea şi ştiu doar să ceară bani; pe care, desigur, ministreasa îi acordă cu cea mai mare largheţe, de parcă i-ar da din buzunarele ei şi ale domnului Cocoş nu ale fiecăruia din noi.

Cu alte cuvinte, dacă mâine-poimâine vreunui primar (portocaliu) mai dus cu sorcova i s-ar năzări să construiască la el în sat o bază ultramodernă pentru lansarea rachetelor spaţiale, doamna Udrea n-ar avea nimic altceva de făcut decât să sprijine cu cât mai mulţi bani năstruşnica iniţiativă locală, fără să se întrebe dacă în România există vreo rachetă sau dacă nu cumva ordonanţa aia de urgenţă care blochează posturile în sectorul public e o piedică nu doar în calea angajării de cosmonauţi, ci şi de paznici de noapte, femei de serviciu sau alţi mărunţi lucrători fără de care baza oricum n-ar putea funcţiona.

vineri, 26 august 2011

"HEAVEN'S A LIE"


joi, 25 august 2011

AVENTURI ÎN BULGARIA

La sfârşitul săptămânii trecute am dat o fugă până în Bulgaria. N-a fost pentru prima oară, ba chiar pentru a treia sau a patra, numai că până acum, beneficiind de celebrele servicii all inclusive de pe litoralul lor, n-a trebuit să intru în vorbă cu nimeni în afară de barmanii de pe la hoteluri, care n-aveau nicio problemă în a înţelege expresiile uzuale, gen “two beers, please” sau “one gin and tonic”, mai ales dacă erau însoţite şi de ample gesturi ajutătoare, astfel încât nu realizasem că numai cu engleza, franceza şi italiana ai toate şansele să mori de foame pe-acolo. Oi fi având şi eu o colosală doză de maxim ghinion, dar absolut niciunul dintre cei cu care am avut de-a face, fie în mijlocul oraşului, fie la obiectivele turistice (majoritatea cu taxe de intrare nesimţite), fie pe cărările de munte (nemarcate, aviz amatorilor!), nu înţelegea o boabă, nefiind în stare să-mi dea nici cea mai mică, dar uneori aproape vitală, informaţie.

Însă lucrul cel mai fascinant, şi care – printr-o, la urma urmelor, nici măcar atât de stranie pe cât ar putea părea la prima vedere, asociere de idei – m-a făcut să mă gândesc la pesedistul Victor Socaciu şi la imbecila lui iniţiativă de a dubla în româneşte filmele străine, este acela că, pe lângă că nu înţeleg limbile de circulaţie internaţională – lucru explicabil, zic eu, şi prin aceea că toate posturile lor de televiziune dau filme fie dublate, fie, cum era TCM, netraduse deloc – bulgarii mai au şi ferma convingere că orice străin o înţelege pe-a lor, dovadă că, deşi formula mea standard de abordare era un “hello!” care n-ar fi trebuit să lase nicio urmă de îndoială asupra apartenenţei mele la oricare alt spaţiu cultural decât cel indigen, iar pe parcurs tot mai apucam să strecor câte un “in English, please!”, “en français, s’il vous plaît!”, “in italiano, per favore!” sau “NO BULGARIAN, IDIOTULE!!!”, cu toţii începeau să turuie pe păsăreasca lor, nestrăduindu-se nici măcar să vorbească mai rar sau mai tare, cum o fac instinctiv, deşi oricum absurd, cei care cred că înţelegerea unei limbi pe care n-ai studiat-o niciodată e doar o chestiune de ritm şi intensitate. Şi cum dracului să n-o aibă, când văd că până şi marile vedete hollywoodiene, ca Brad Pitt, Tom Hanks sau Nicole Kidman vorbesc bulgara la perfecţie?!

miercuri, 24 august 2011

O COMEDIE DE TOT PLÂNSUL

Prima TV.
Film artistic.
Genul programului: COMEDIE.

Pe o muzică lugubră, filmul începe cu o tânără drogându-se în closetul unui bar sordid. În scena următoare, ajunsă acasă, îşi bagă mâna într-un sertar gol şi începe să-l închidă şi să-l deschidă în mod repetat, trântindu-l cu toată forţa. După care află, dintr-un mesaj de pe robotul telefonic, că adorabila sa pisicuţă suferă de leucemie. Prin urmare, o bagă într-o geantă cu fermoar, o duce pe un dig şi îi dă drumul în apă. (Acum, încercaţi să vă imaginaţi toate scenele cu pisicuţe înecate care v-ar putea face să vă prăpădiţi de râs. Ei bine, credeţi-mă că n-a fost niciuna din ele!)

Până la final nu se mai întâmplă nimic notabil, decât că eroina se întoarce în casa părintească, unde se ceartă întruna cu noii chiriaşi şi cu bătrânul tată, (auto)exilat în hambar şi care, profund deprimat după recenta sinucidere a soţiei (mama bună a fetei), aflăm că avusese deja şi el o tentativă, iar pe parcursul filmului mai are vreo două (aici apare într-adevăr elementul de serenitate şi optimism, fiindcă nu-i reuşesc). Ce-am mai râs…

marți, 23 august 2011

CEI MAI ONEŞTI ROMÂNI

Nu ştiu alţii, dar eu unul m-am săturat până peste cap să-i tot aud pe politicienii care pierd alegerile şi pe analiştii mai mult sau mai puţin independenţi vorbind despre “mita electorală” cu zahăr, ulei, pui stricaţi şi găleţi colorate nu atât ca despre practica ţigănească, imorală şi ilegală care într-adevăr e şi ar trebui stopată, cât mai degrabă invocând-o drept explicaţie puerilă pentru victoria celor care o dau.

Aşadar, după minţile lor, într-o ţară în care şmecheria, fofilarea şi trasul în piept sunt ridicate la rang de virtuţi şi practicate de toată lumea pe o scară mai mare sau mai mică, singurii oameni cu adevărat “oneşti” se prezumă a fi cei care primesc asemenea cadouri, oricum necuvenite, şi care în loc să zică săru-mâna, să promită solemn – fie şi cu mâna pe Biblia aia ale cărei precepte le încalcă de alte şapte ori pe zi, domnule Şova! – că vor vota cu cine li le-a dat, iar la momentul decisiv, măcar aşa, de-ai dracului, dacă nu din convingere, să-i ştampileze fix pe ceilalţi, chiar îşi respectă, cum ar veni, “angajamentul asumat”. Hai să fim serioşi!

luni, 22 august 2011

NEDUMERIRE

S-a nimerit ca, într-una din zilele săptămânii trecute, să văd, aproape unul după altul, două talk-show-uri în care ceva sindicalişti, politicieni din opoziţie, jurnalişti etc. deplângeau – fără să fie contrazişi de reprezentanţii puterii, prezenţi şi ei în studiouri, altfel decât prin invocarea tradiţionalei noastre sărăcii – faptul că România este ţara europeană care are cel mai mic procent din PIB alocat, pe de-o parte – conform primei dezbateri – pentru protecţie socială şi, pe de alta, – conform celei de-a doua – pentru Sănătate.

Având în vedere că de-a lungul timpului am văzut nenumărate emisiuni similare, dar tratând (şi) alte domenii, personal mă confrunt cu următoarea mare nedumerire: dacă, după cum se vede, suntem ţara din UE cu cele mai mici procente din PIB (nu vorbim de sume absolute, care sunt, fatalmente, mici fiindcă şi PIB-ul e vai de mama lui!) alocate Învăţământului, Sănătaţii, Apărării, protecţiei sociale, Agriculturii, Cercetării, Internelor… atunci, conform regulilor aritmeticii universale (diferită de a Robertei Anastase), care dracului sunt domeniile alea pentru care, comparativ cu celelalte ţări din UE, avem alocate de departe cele mai MARI procente din PIB?!

vineri, 19 august 2011

"FOLLOW ME"


joi, 18 august 2011

SĂ MIROSIŢI BINE!

După ce în urmă cu câţiva ani citisem pe undeva că s-a inventat deodorantul cu miros de transpiraţie, de la o vreme nu am cum să nu remarc insistentele reclame la alte două, înrudite cu acela, respectiv unul al cărui efect cică ar dura nu mai puţin de 72 de ore şi altul – presupun că de generaţie mai veche, pe cale de dispariţie, aşa cum sunt, de pildă, calculatoarele 486 ori telefoanele cu disc – eficient doar 48 de ore. Pentru contracararea ravagiilor provocate de o igienă exagerată, ambele sunt rezistente la apă.

Ce mă miră pe mine în toată povestea asta este lipsa de viziune a fabricanţilor, sau, poate, stadiul încă înapoiat al cercetărilor, deoarece eu unul aş merge şi mai departe, propunând deodorantul cu aplicare săptămânală: îţi dai cu el, să zicem, duminica. Sau, şi mai bine, lunară: îl aplici la fiecare întâi. Ba – cu rezerva că ar putea exista totuşi un punct de la care comercializarea să devină nerentabilă, el trebuind să fie prezentat în flacoane de mici dimensiuni, însă foarte scumpe – am putea imagina un deodorant-minune al cărui efect să ţină un an întreg (a se aplica la fiecare 1 ianuarie!) sau, aşa cum s-a inventat epilarea definitivă, unul cu garanţie pe viaţă. Iar dacă piaţa se arată receptivă, nu văd de ce nu s-ar extinde sistemul şi la alte produse, cum ar fi săpunul, şamponul şi pasta de dinţi.

miercuri, 17 august 2011

SOCOTITORUL

Deunăzi l-am (re)văzut la televizor pe directorul acela, sau ce-o fi fost el – în orice caz, din păcate nu doar portar sau măturător –, cu aer răvăşit, din BNR, care acum vreun an băgase spaima în cine mai are naivitatea să creadă în previziunile unor astfel de mari specialişti, dându-şi cu presupusul din calitatea sa oficială – pe care, în mod de neînţeles, încă o mai are –, că euro va ajunge cât de curând la 6-7 lei.

De data asta, printre multe alte gogomănii debitate, individul dădea drept exemplu, oricum prost ales, pentru creşterea nesănătoasă, cu, cică, 80%, a numărului de bugetari în perioada 2005-2008, faptul că, într-o primărie, de la 7 funcţionari s-ar fi ajuns la 20, ceea ce, după calculele mele de, recunosc, om cam certat cu matematica în şcoală, aşa încât dacă greşesc grav accept urechelile, ar însemna de fapt o creştere de vreo 285%, aia de 80% însemnând ca, în primăria respectivă, de la 7 funcţionari să se ajungă doar la 12-13, ceea ce pare chiar un lucru necesar şi de bun-simţ (de-aia ziceam că exemplul e oricum prost ales).

Ceva mai la vale, abordând de pe o poziţie, pe bună dreptate, critică numărul mare de taxe şi impozite ale statului, care în România ar fi de ordinul zecilor, exemplul cel mai scandalos şi, în consecinţă, potrivit de dat, i s-a părut… taxa de barieră de la Mamaia! Acum, e adevărat că nici mie nu-mi place de ea, şi, dacă mai există, aş vrea s-o văd desfiinţată, sau măcar integrată cumva într-un “sistem fiscal unitar, simplu şi flexibil”, dar tot atât de antipatice îmi sunt şi taxele de intrare la Muzeul Antipa sau la Castelul Bran, ca să nu mai vorbesc de cele de parcare de oriunde. Mirarea mea este că, numărând în acest fel “taxele şi impozitele”, funcţionarului BNR nu i-au ieşit de ordinul miilor.

marți, 16 august 2011

DEZAMĂGIRE ŞI NERUŞINARE

Sigur că mă număr printre cei profund dezamăgiţi, dacă nu de-a dreptul scârbiţi, de alianţa făcută de liberali cu PSD, şi am tot scris-o; sigur că, deşi încă n-am scris-o, că nici n-am avut când, dar iată că tocmai o fac, am fost, deja mai puţin dezamăgit, fiindcă şi aşteptările mele au scăzut între timp, dar oricum dezgustat să-l văd pe Crin Antonescu jucând hora, sârba sau ce-o fi fost aia, la o sărbătoare câmpenească, alături de cei care probabil că (hop) şi-aşa nu-l vor vota vreodată…

Dar ca să văd astfel de reproşuri venind din partea unor înfocaţi pupincurişti băsişti, care de ani şi ani de zile se tot declară “dezamăgiţi” ori de câte ori actualul lider PNL nu face nimic altceva decât să-l copieze pe idolul lor, fie exprimându-se (aproape) la fel de vulgar, fie încercând să fie (aproape) la fel de populist, fie debarasându-se de foştii amici politici cu (aproape) aceeaşi lipsă de scrupule, fie războindu-se (exact) la fel de penibil cu presa, ori să-l aud declarându-se scârbit de “alterarea doctrinară” şi “trădarea” liberalilor pe unul ca Mircea Dinescu, care a prosperat bine-mersi în toate regimurile (postrevoluţionare), făcând avere din două activităţi cunoscute pentru faptul că din ele s-au îmbogăţit toţi cei care le practică în România, respectiv scrisul şi agricultura (?!), şi care, pe lângă că se pupă în bot, la “moşie”, cu alde Udrea şi alţi ciudaţi portocalii, se mai şi declară un om de stânga, argumentând – de altminteri, oarecum raţional – că e fiu de muncitor… Ei bine, chestiile astea chiar că mi se par de o neruşinare fără margini!

vineri, 12 august 2011

"PAIN CRAWLES IN THE NIGHT"


joi, 11 august 2011

BLESTEM

Mă uitam zilele trecute la imaginile transmise de la reuniunea aceea de la Cotroceni, unde, printre zâmbete şi hăhăieli tâmpe, singura decizie luată pare să fi fost aceea ca preşedintele să iasă şi să spună că iar nu e criză – spre liniştirea românilor sărmani (şi) cu duhul, fericiţi să afle de la cel mai credibil personaj din stat că au rămas şomeri, n-au bani de întreţinere şi flămânzesc din cu totul şi cu totul alte motive, chiar dacă încă învăluite în mister – şi aveam impresia, văzându-i mai ales pe alde Boc şi Ialomiţianu, că e ca şi cum omenirea s-ar pregăti pentru un război atomic, iar autorităţile noastre se pregătesc să-l înfrunte cu câţiva soldaţi costelivi şi zdrenţăroşi, înarmaţi cu săbii ruginite şi scuturi improvizate din capace de tomberon.

Şi mă mai gândeam “ce blestem pe poporul ăsta” ca, fix când, o dată la optzeci de ani, vine o criză majoră în lume, să fie condus de caricaturile astea tragice. Adică, măcar dacă ar fi fost din două una: ori să fure cum fură, dar să fie dracului mai competenţi; ori să fie atât de incompetenţi pe cât sunt, dar să fure dracului mai puţin. Numai că blestemul de-aia e blestem: ăştia şi fură de rup şi sunt şi cum nu se poate mai incompetenţi!

miercuri, 10 august 2011

“ALTERNATIVĂ” DE TOATĂ SCÂRBA

Nu că mi-ar mai fi trebuit vreun argument, şi cu atât mai puţin o justificare, în faţa oricui, dar mai ales a mea, pentru faptul că la viitoarele alegeri sunt hotărât să îngroş rândurile “absenteiştilor”, dacă până atunci nu se întâmplă miracolul ca liberalilor să le vină mintea la cap şi să iasă din alianţa cu pesediştii, dar ieri a fost un adevărat regal: în interval de nici o oră, două dintre cele mai odioase personaje politice postdecembriste, Adrian Năstase şi Miron Mitrea, au defilat pe posturile de ştiri în calitate de purtători de cuvânt şi de imagine ai USL (al treilea, Ion Iliescu, a intervenit şi el telefonic ceva mai târziu).

Dacă pe primul, faţă de care nutresc o monumentală şi, presupun, definitivă scârbă, nici măcar nu suport să-l mai văd, pe Miron Mitrea l-am surprins întâmplător tocmai când îl felicita de-a dreptul călduros (“v-aţi mişcat chiar foarte bine şi vă felicit pentru asta!”) pe un fruntaş pedelist pentru felul în care actualii guvernanţi au rezolvat criza bugetară cu care s-a confruntat ţara, adăugând totuşi, mai degrabă tot cu simpatie decât dojenitor, că nu chiar-chiar la fel de bine s-au mişcat în privinţa crizei sociale pe care au provocat-o rezolvând – altfel, nu-i aşa?, în mod admirabil, prin tăieri drastice de salarii şi creşteri de impozite, concomitent cu menţinerea nivelului de prăduire a banului public în beneficiul clientelei politice! – criza bugetară. Cum ar veni, operaţia a fost un adevărat succes, s-a desfăşurat absolut ca la carte, cu respectarea tuturor procedurilor, tumoarea a fost extirpată, singurul mărunt inconvenient fiind că pacientul n-a supravieţuit (nici nu mai punem la socoteală că mulţi alţi doctori recomandaseră tratamentul medicamentos în locul intervenţiei chirurgicale). Halal “alternativă” la PD-L!

marți, 9 august 2011

MINISTRUL ŞI JURNALIŞTII

Fascinant cum aseară, în cele nici zece minute cât m-am uitat la un fel de buletin de ştiri la Realitatea TV, am văzut o mostră de imbecilitate desăvârşită din partea unui ministru în exerciţiu, care la întrebarea moderatoarei “cum credeţi că va fi afectată România de noul val al crizei economice?” răspundea întruna “eu n-am zis că România va fi afectată”, iar la întrebarea “pe ce vă bazaţi când spuneţi că România NU va fi afectată de noul val al crizei economice?” răspundea, la fel de perseverent, “eu n-am zis că România NU va fi afectată”, corolarul fiind un sec “v-am răspuns!”, la întrebarea “România va fi sau nu va fi afectată de noul val al crizei economice?”, şi una similară din partea unor jurnalişti ai postului, care se apucaseră să calculeze foarte precis cu cât ar fi crescut salariile bugetarilor dacă statul n-ar trebui să plătească pensii!

În spiritul acestui gen de socoteli, eu aştept cu maxim interes cifre la fel de exacte despre, de pildă, suma de bani pe care ar putea-o economisi un ziarist de-ăsta deştept dacă nu bea şi nu mănâncă nimic timp de două luni.

luni, 8 august 2011

E (PREA) BUN ŞI-AŞA...

Sâmbătă după-amiază, abia revenit dintr-o scurtă dar densă vacanţă, care bag seama că mi-a deschis apetitul pentru orice fel de ieşire din casă, m-am dus şi eu să casc puţin gura, alături de alte zeci de mii de bucureşteni, dintre care mulţi nu se mai mulţumesc să asiste gratis la evenimente, ci vor neapărat să obţină şi un cât de mic profit, astfel încât şutesc ce le cade în mână, cum ar fi balonaşele alea nenorocite pe care – ce-i drept, nu gata umflate! – le-ar fi putut cumpăra din orice magazin cu 15-20 de bani (iar majoritatea manglitorilor nu aveau nici măcar “scuza” de a fi însoţiţi de copii pofticioşi!), la fostul stadion “23 August”/“Naţional”/“Lia Manoliu”, recondiţionat şi rebotezat nici nu mi-e încă foarte clar cum – “Naţional (or, mai curând, “National”) Arena” sau “Arena Naţională”, cum ar fi sunat mai firesc şi mai româneşte, dacă n-ar fi fost cam cacofonic, ambiguitate onomastică ce deja îi conferă o aură oarecum legendară, fiindcă aminteşte întrucâtva de cel din Barcelona, numit – inclusiv de comentatorii marilor televiziuni – ba “Camp Nou”, ba “Nou Camp”.

Recunosc că nu sunt mare amator de mers pe stadion, preferând confortul privitului la televizor şi, nu atât “prin urmare”, că nu e neapărat o legătură directă, cât, mai degrabă, “în plus”, nici n-am văzut pe viu vreo arenă similară de-afară, aşa că impresiile mele, amestecate şi ele, evident subiective, iar unele – cum ar fi aceea că, plimbându-mă pe-acolo, m-a cuprins, aşa, un fel de nostalgie după vechiul şi ponositul “23 August”, pe care în tinereţe am fost totuşi de câteva ori – chiar reacţionare, sunt şi destul de neavizate, lucru ce nu mai trebuie, aşadar, subliniat şi de altcineva, în vreun comentariu acid.

Mai întâi şi-ntâi, nu-mi plac sub nicio formă culorile scaunelor, care mi se par ţipătoare (ca să nu spun “ţigăneşti”) şi fără nicio noimă (puteam să înţeleg dacă reprezentau Tricolorul sau dacă alcătuiau vreun mesaj). Apoi, finisajele, care de fapt în multe locuri lipsesc şi poate vor fi realizate ulterior, “din mers” (e adevărat că-i un stadion şi nu o sală de teatru, dar cred că se puteau zugrăvi şi pereţii exteriori sau tavanele). De asemenea – dar asta poate ţine şi de “bafta” mea proverbială – fix unul din cele două scaune pe care m-am aşezat de probă era deja aproape smuls din postamentul de beton, ca să nu mai spun că, nefiind eu chiar cât elefantul, tot am avut senzaţia acută că spătarul de plastic va ceda în clipa când m-am lăsat un pic pe el. În fine, pe lângă faptul că parcarea încă nu era dată în funcţiune, numărul locurilor preconizate mi se pare absolut insuficient – mai mic, am impresia, decât al oricărui hipermarket – deşi spaţiu pentru una subterană ar fi fost din belşug.

Cât priveşte “impresiile pozitive”… una, dar bună: bine că există!