OSCAR 2021

Cu incredibila tradiție, perpetuată de ani de zile, de a fi ratat nici mai mult, dar, iată, nici mai puțin decât fix un singur film dintre cele nominalizate la categoriile principale („The United States vs. Billie Holiday”), și cu, deocamdată, scurtul comentariu că anul acesta există, totuși, o bună scuză pentru care oferta e așa slabă spre jalnică (pandemia, firește), iată lista preferințelor mele, selectate cu greu, fiindcă aș fi fost tentat să las multe spații goale, în special la „scenariu original” și, mai ales, „scenariu adaptat”, unde două dintre filme sunt făcute după... piese de teatru (am mai scris eu câte ceva despre chestia asta),  într-unul singur dintre ele („One Night in Miami...”) putându-se măcar sesiza și o diferență față de o simplă reprezentație scenică, pentru că „The Father” e practic 1:1 (halal „adaptare”):

Cel mai bun actor în rol principal: Gary Oldman – “Mank” (Pentru „diversitate”... NU l-am ales pe regretatul Chadwick Boseman, în “Ma Rainey's Black Bottom”, deoarece am pus-o pe Viola Davis, din același film, care face un rol principal feminin de mare excepție.)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Viola Davis – “Ma Rainey's Black Bottom” (Și nu pentru „diversitate”!)

Cel mai bun actor în rol secundar: Sacha Baron Cohen – “The Trial of the Chicago 7”

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Glenn Close – “Hillbilly Elegy”

Cel mai bun scenariu original: “Sound of Metal” – Darius Marder & Abraham Marder; Story by Darius Marder & Derek Cianfrance

Cel mai bun scenariu adaptat: “Nomadland” – Chloé Zhao

Cel mai bun regizor: David Fincher – “Mank”

Cel mai bun film: “The Trial of the Chicago 7”

PĂCALĂ PREȘEDINTE

După ce ne-a aia la cap aproape zilnic de-a lungul întregii campanii electorale (și vreo câteva cel puțin luni înainte pe deasupra!), încălcând măcar spiritul, dacă nu și litera Constituției fără nicio urmă de bun-simț democratic, președintele Iohannis tace mâlc și chitic, făcând pe suveranul echidistant, chipurile mai presus de măruntele lupte politice, fix acum, când chiar și un șef de stat dintr-un sistem mai puțin semiprezidențial decât al nostru ar avea nu doar dreptul, ci obligația să intervină, ca mediator și așa mai departe, într-o criză pe care ar fi putut s-o detensioneze adresând măcar un „apel la calm” înainte ca lucrurile și, mai cu seamă, declarațiile viitorilor foști parteneri de coaliție să escaladeze până la un nivel de la care ar fi și mai ridicoli să dea înapoi.

Asta, desigur, dacă nu cumva o sta ascuns de rușine pentru ce hal de „guvernul lui” (și-al lui Stan și Bran) ne-a adus pe același cap la care ne-a și aia.

OPOZIȚIE DE UNIUNE NAȚIONALĂ

În ciuda părerii (cvasi)unanime că „în plină pandemie” este nevoie de „un guvern puternic”, care să..., dacă m-ar întreba cineva pe mine aș spune că, în actuala situație politică tulbure spre varză de la noi, cea mai bună soluție de aproximativ ieșire din criză ar fi un guvern minoritar PNL(-UDMR). [Sau de orice (altă) coloratură, dar trebuie să ținem cont de realitatea intrinsecă, și anume că președintele Iohannis n-ar desemna sau, cum ar veni, reconfirma vreun premier de la altă formațiune.]

Pe lângă faptul că oricum preț de aproape un an de pandemie chiar ne-am aflat într-o astfel de situație, iar tot ce n-a fost bine sau a fost de-a dreptul rău pe vremea lui Ludovic Orban nu a fost din cauză de lipsă de susținere parlamentară, ci din pură și simplă incompetență și/sau rea-voință, care n-au nicio legătură cu numărul de senatori și deputați ai partidului sau partidelor care formează guvernul, ideea este că, în principiu, cam tot ce ține de gestionarea pandemiei, mai cu seamă în chestiunile generale, de bun-simț (gen paturile de la ATI, bugetul sporit, mijloacele de stopare, vaccinare etc.), ar găsi înțelegere și sprijin (parlamentar) la orice formațiune (poate inclusiv AUR), în timp ce fanteziile specifice unui guvern „de dreapta” (respectiv, în caz că, „de stânga”), gen reformele în materie de pensii și salarii, „marile investiții” și așa mai departe, nu sunt de maximă urgență fix în actuala legislatură, grevată de criza epidemiologică.

În plus, tot cel puțin teoretic, nu pot să cred (vorba vine) că un partid atât de minunat, responsabil și așa mai departe precum USRPLUS nu ar susține din parlament măsurile (liberale/liberalilor) pe care le-ar fi susținut și dacă ar fi fost efectiv la guvernare, cu miniștri, secretari de stat și acces direct la resurse, la fel cum, de o pildă contrară, nu văd de ce PSD și-ar schimba (în „bine” sau „rău”) atitudinea față de un guvern minoritar, în afară de a-l învesti, așa cum a făcut (ba cred că de vreo două ori) cu cabinetul Orban.

În felul acesta, până la următoarele alegeri (la termen sau - mai puțin probabil spre imposibil - anticipate) am avea, de fapt, cel mai bun control asupra guvernului, corijat de o opoziție puternică, venită din ambele poluri ale spectrului politic, și care ar susține, cum spuneam, măsurile de bun-simț legate de pandemie, dar și, (doar) punctual, chestiunile de altă natură, dar care întrunesc o majoritate de moment, fie PSD-PNL, fie PNL-USRPLUS. 

N-o fi asta chiar definiția democrației, dar în România parcă mă simt mai confortabil cu o Opoziție supradimensionată decât cu o Putere discreționară!

P.S. Soluția de mai sus e și un fel de alternativă la „guvernul de uniune națională” propus de unii. Cu diferența că „uniunea națională” e mai degrabă în opoziție decât la putere.

PRISTANDA ȘI PATURILE DE LA ATI

 

Pe scurt, șmecheria cu paturile de la ATI este următoarea:

La un anumit moment dat, cum ar fi... azi, ele sunt, la nivel național, într-un număr total, finit; să spunem 4000. Din acestea, un alt număr, mai puțin finit și mai mult variabil, ca, de pildă, 1500, sunt alocate pacienților cu covid. Grosul lor se află în spitalele declarate ca atare, adicătelea COVID.

Într-o altă bună zi, cum ar fi... tot azi (sau mâine, sau ieri, dacă începeam povestea cu... alaltăieri), premierul dă ordin să fie 1600 de paturi ATI covid. Ei bine, toată lumea își imaginează că e cineva care se pune pe importuri, pe fabricat și așa mai departe. Nici pomeneală. Diferența de 100 se ia... tot din cele 4000, în principiu prin declararea altor spitale, gen „Foișor”, cu numărul aferent de paturi ATI, drept COVID.

În plus, dacă bine am înțeles eu, de la o vreme, deja fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, mai descoperise un artificiu, și anume să declare un anumit număr de paturi ATI dintr-un spital oarecare (dar se poate și din toate cele care dețin secții ATI) drept COVID dar, cumva, de uz intern, adică dedicate în exclusivitate pacienților din respectivul spital (specializat – ortopedie, oftalmologie, oncologie...), în caz că unii dintre ei sunt depistați abia după internare cu virusul, sau îl iau chiar acolo, de la vreun aparținător sau de la vreo infirmieră, și ajung să aibă nevoie de terapie intensivă. Practic, acele paturi nu pot fi niciodată ocupate de cei care umplu acum camerele de urgență de la alte spitale. De fapt, în general ele rămân goale, ca un fel de rezervă, în caz că. De aici și diferențele acelea de raportare și numărătoare pe care nu le-au înțeles (sau doar se fac a nu le înțelege) niciodată jurnaliștii, și cu atât mai puțin oamenii de rând.

Acum, ce mi-ar plăcea mie să facă un ziar sau o televiziune serioasă e o anchetă în urma căreia, pe de-o parte, să identifice exact ce și cât, respectiv câte paturi ATI sunt în total, câte alocate pacienților cu covid, câte din acelea „de rezervă”, unde sunt ele etc., iar pe de altă parte, poate și mai important, câte paturi nou-nouțe, din totalul acela finit de – în exemplul meu – 4000, au fost achiziționate, importate și așa mai departe de la începutul pandemiei. Pe bază de documente, gen contracte de achiziție (în caz că om fabrica și prin țară), acte de import... în fine, chestii de-astea, cam cum s-a făcut în legătură cu tirurile acelea ATI, despre care „Libertatea”, dacă nu mă înșel, a aflat, de pildă, că sunt turcești și au costat... cât au costat.

Asta ca să înțelegem cu adevărat unde suntem și ce s-a făcut sau nu s-a făcut de un an și mai bine.