Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 31 martie 2010

CA ŞI CUM N-AR FI

Îmi reproşa cineva de curând că nu prea mai scriu critic la adresa reprezentanţilor puterii portocalii, ba uneori chiar am tendinţa oarecum nefirească de a mă răfui tot cu bieţii rechini pensionari şi cu dinţii tociţi de pe la PSD sau cu – prin comparaţie şi cu unii şi cu ceilalţi – neprihăniţii liberali.

Răspunsul scurt a fost că guvernanţii actuali sunt efectiv sub orice critică, aşa că… Răspunsul o idee mai lung ar fi acela că pur şi simplu nu-i mai pot suporta în nicio dezbatere televizată şi prin urmare nu prea mai am habar ce îndrugă. Chiar şi când mă uit la un talk-show unde sunt invitaţi, în clipa în care se pregătesc să deschidă gura schimb pentru o vreme canalul. Pe cuvânt! Un fenomen similar se întâmplă în privinţa televiziunilor: mustrările mele se îndreaptă numai către Realitatea TV sau Antena 3, şi niciodată spre OTV sau B1, pentru că pe acestea din urmă nu le urmăresc; simpla trecere peste ele în elanul zapării îmi provoacă o profundă stare de disconfort vecină cu scârba.

marți, 30 martie 2010

DEPĂŞIRE 100%


Cu scuze pentru limba în care e făcut comentariul – altfel unul captivant, orice-ar zice nenea ăla acolo, spre deosebire de cele ale trioului de zombi de la TVR – şi reafirmându-mi simpatia faţă de Lewis Hamilton şi deci posibila subiectivitate, mă întreb totuşi dacă există vreun fan Ferrari sau Alonso cu mintea întreagă, care să nu fie convins că în faza cu pricina, desfăşurată în ultimul tur al Marelui Premiu al Australiei, pilotul englez l-ar fi depăşit pe acesta din urmă, prin interiorul virajului, după ce simulase un atac prin exterior obligându-l pe spaniol să frâneze puternic (a se vedea fumul alb) şi să piardă astfel orice şansă de a-şi relua accelerarea destul de eficient cât să reziste. Din nefericire, în acest punct a intervenit catastrofa Webber, un fel de şofer de… duminică al Formulei 1...

ACTUALIZARE: Ei bine, pentru că Formula One Management tot blochează clipurile de pe Youtube pe motiv de ceva drepturi de autor, va trebui să mă credeţi pe cuvânt.

luni, 29 martie 2010

IMPRESIE DE WEEKEND

Printr-un concurs de împrejurări, în weekendul ăsta am putut să văd, după mulţi ani, câteva transmisiuni în direct ale unor meciuri de fotbal din campionatele interne ale Italiei şi Spaniei, aproape în paralel cu unele din campionatul Angliei, pe care l-am urmărit cu regularitate şi până acum, şi al cărui fan recunosc că sunt, astfel încât e foarte posibil ca numai din cauza subiectivităţii mele pronunţate să mi se fi părut că observ o diferenţă izbitoare între modul în care-şi manifestă bucuria marcării fiecărui gol jucătorii (hai să spunem) englezi, cu un entuziasm senin, mai degrabă copilăresc, şi ceilalţi, în special italienii, care se reped disperaţi spre gardurile ce înconjoară suprafaţa de joc, zbierând cu feţele schimonosite parcă de ură la adresa adversarilor din teren şi din tribune, gesticulând de-a dreptul vulgar, cu pumnii strânşi ameninţător, şi cuprinşi de o neţărmurită fericire duşmănoasă, ca şi cum ar fi obţinut deja cine ştie ce trofeu important în detrimentul unor rivali de moarte. Dar, repet, s-ar putea să fie numai impresia mea…

vineri, 26 martie 2010

joi, 25 martie 2010

CARE DIVERSIUNE?!

Oarecum apropo de faptul că aseară, la Realitatea TV, o tripletă de aur, constituită din Cristian Tudor Popescu, Andreea Pora şi Sever Voinescu-Cotoi, critica vehement teoria conform căreia “cazul Voicu” ar fi o diversiune menită să abată atenţia opiniei publice de la jalea ce domneşte în ţară sub înţeleapta ocârmuire portocalie, mai ţineţi minte fericitele vremuri ale guvernării liberale, când, probabil în lipsă de alte subiecte “mai importante”, fiecare raport al Comisiei Europene pe Justiţie referitor la România (şi Bulgaria) începea să fie comentat cu vreo lună înainte de apariţie, când se dădeau “pe surse” tot felul de variante preliminare ale lui, mai favorabile sau mai catastrofale, disecate apoi cuvânt cu cuvânt, contestate de politicienii de la putere şi aprobate de cei din opoziţie, sau viceversa? Ce breaking news-uri, ce transmisiuni live de la Bruxelles, ce ieşiri furibunde ale lui Băsescu! Ei bine, acum, ocupaţi cu toţii cu incendiarul caz amintit, aşa nediversionist cum e el, mă întreb dacă mai are cineva habar că tocmai s-a dat publicităţii un nou astfel de raport, extrem de critic, în care se spune, de pildă, că în ultimul an “România nu a menţinut ritmul reformei, obţinând doar rezultate limitate”.

miercuri, 24 martie 2010

VINOVATUL

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, uitându-mă, recunosc, pe sărite, din cinci în şase, şi fără să mă intereseze de fapt câtuşi de puţin, la serialul “Cătălin Voicu”, încep să am senzaţia că “eroul” principal este sau se încearcă să fie făcut responsabil nu numai pentru actuala criză economică internă şi internaţională, ori pentru nereuşitele Guvernului Boc – aşa cum multă lume din presă şi din sfera politică a sesizat, continuând însă, prin nesfârşite comentarii şi bătut apa-n piuă, să facă jocul celor care au pus la cale întreaga diversiune –, ci pentru toate neîmplinirile României postdecembriste, de la nivelul scăzut al salariilor şi pensiilor până la lipsa autostrăzilor, întrecând deja în notorietate şi delicte de care e acuzat personaje şi entităţi până mai săptămâna trecută tradiţionale, cum ar fi Ion Iliescu, Văcăroiu, Adrian Năstase - Dan Ioan Popescu & Micky Şpagă, Convenţia Democratică, Traian Băsescu sau greaua moştenire liberală a lui Tăriceanu. Prin urmare, s-ar zice că orice pedeapsă i se va aplica e binemeritată de el şi de-a dreptul izbăvitoare pentru întreaga naţiune română!

marți, 23 martie 2010

PRIETENI (PREA) BUNI

Săptămâna trecută, într-o ediţie oarecare a unei emisiuni aproape zilnice de la o televiziune de ştiri, un lider al opoziţiei i s-a adresat, mai curând uşor ironic, dar amical, unui jurnalist care-şi face un titlu de glorie din a recunoaşte cu orice ocazie i se iveşte sau pe care şi-o inventează anume că se bate pe burtă cu mai toţi oamenii politici importanţi, cu apelativul “necruţătorul”, obţinând, în mod firesc, doar câteva clipe mai târziu, nemiloasa caracterizare de “om cu onoare”.

Se prea poate ca, într-un fel, şi unul şi celălalt să aibă dreptate, dar eu tot cred că relaţiile dintre politicieni şi jurnalişti ar trebui să fie de cu totul altă natură.

luni, 22 martie 2010

TUPEU DE PEDELIST

La un an şi jumătate de la votarea într-o unanimă tâmpă veselie a măririi salariilor profesorilor cu 50%, unul dintre – culmea! – cel mai puţin duşi cu sorcova dintre fruntaşii pedelişti, Cristian Rădulescu, departe de a găsi de cuviinţă să-şi toarne o basculantă de cenuşă în cap, se răţoieşte la cine-i aminteşte jenantul episod întrebând chipurile retoric dacă-şi imaginează cineva că parlamentarii României ar trebui să fie cumva analişti economici!

Însă partea cea mai tristă în toată povestea asta mi se pare aceea că există oameni (în principiu ceva mai mult de jumătate din electorat!) care să-i dea şi dreptate, fără să se întrebe la rândul lor, tot retoric, la ce bun atunci armatele de consilieri şi te miri ce alţi funcţionari ce înconjoară fiecare ales al neamului, sau măcar la ce naiba se pricep atunci, câtă vreme o replică similară cu a domnului Rădulescu se poate da în legătură cu orice altă lege aberantă privitoare la oricare domeniu de activitate.

vineri, 19 martie 2010

FOOLS NEVER DIE

joi, 18 martie 2010

HORROR

După ce li s-a spus că o taxă trebuie plătită la Poştă şi alta la CEC, aşa că dacă sunt băftoşi stau doar câte un sfert de ceas la coadă şi colo şi dincolo, ca să afle abia după aia că de fapt le puteau plăti pe amândouă într-un loc; după ce au surpriza să constate că orele de program cu publicul sunt cu totul altele decât cele în care orice om cinstit şi care are încă un loc de muncă poate să ajungă, aşa că sunt nevoiţi să se învoiască de la serviciu, cu tot cu soţul sau părintele care-i ia în spaţiu şi trebuie să depună mărturie şi semnătură olografă cu martori în acest sens; după ce mai stau încă cel puţin o oră la coada unde se depun actele, iar o dată intraţi în birou li se spune că mai au nevoie de unul care nu era trecut pe lista afişată la avizier şi pe site, aşa că mai fac un drum dus-întors până acasă, în fugă ca să revină înainte de ora închiderii; după ce se ceartă cu toţi cei de la coadă cu care nu se certaseră încă, fiindcă se bagă în faţă; după ce, în sfârşit, nervoşi, răvăşiţi, transpiraţi, gâfâind se aşază pe un scaun şubred, întotdeauna prea jos sau prea înalt, în faţa unui aparat prăpădit şi mânuit de o funcţionară care întâmplător n-avea altceva de făcut în ziua aceea, cum să te mai miri că toţi românii arată ca dracu în pozele de buletin?!

miercuri, 17 martie 2010

DECLARAŢIE INCENDIARĂ!

“Cu prima ocazie când îl prind, o să-i trag doi pumni în meclă şi-un şut în cur”, a declarat senatorul PD-L Orest Onofrei referindu-se la Mircea Geoană!

Cel puţin aşa am fost eu convins toată ziua de ieri văzând doar comentariile îngrijorate de la televiziunile de ştiri şi imaginile elocvente culese de prin parlamentele o idee mai exotice decât al nostru, din India sau Taiwan, cu aleşi bătându-se ca chiorii. Abia seara, când declaraţia reală, preluată de la un post de radio, a fost difuzată integral, m-am dumirit că individul cu pricina nu făcuse decât o glumă, de care mai şi râdea singur, ca proasta-n târg, propunând scoaterea bietului Geoană din sala Senatului de către chestori pentru a se putea supune la vot revocarea lui din funcţie.

marți, 16 martie 2010

MEANDRELE GÂNDIRII PORTOCALII

Conform logicii mai tuturor pedeliştilor şi analiştilor politici cu la fel de puţină minte ca ei care le reproşează liberalilor şi social-democraţilor că dau dovadă de inconsecvenţă atunci când îşi acuză foştii colegi, deveniţi “independenţi”, de toate racilele morale deşi în urmă cu doar câteva zile se aflau în aceeaşi barcă (fără să priceapă filosofii portocalii măcar că şi reciproca e perfect valabilă şi tot peste noapte au avut şi trădătorii revelaţia că fostele lor partide sunt nedemne de ei), niciun infractor nu-şi merită pedeapsa şi oprobriul celor din jur, câtă vreme cu doar o zi înainte de comiterea crimei era şi el un simplu om cât se poate de paşnic şi cinstit. Păstrând, desigur, proporţiile.

luni, 15 martie 2010

CONSECVENT CA BERCEANU’

Nu ştiu ce credea Radu Berceanu că demonstrează când, mândru nevoie mare, le spunea jurnaliştilor că el susţinea încă din 1990, de pe când, din fericire, nu prea-l băga nimeni în seamă, ideea parlamentului unicameral, dar mie mi-a întărit convingerea că astfel de personaje sinistre ar fi trebuit stârpite (politiceşte) de mici, înainte să-şi dea măsura întregii incompetenţe şi ticăloşii. Iar dacă în 20 de ani unii, de bine de rău, au mai învăţat câte ceva, alţii au perseverat diabolic în greşeală, mai şi fălindu-se cu consecvenţa lor bovină.

vineri, 12 martie 2010

BREAKING THE SILENCE

joi, 11 martie 2010

PROST, DA’ SINCER

E adevărat că uneori, pentru simplificarea unei demonstraţii, plec de la premisa – care însă a fost cândva concluzia trasă pornind de la alte premise – că anumiţi oameni sunt proşti, dar apropo de Andrei Gheorghe şi fostul său şef pentru o perioadă caraghios de scurtă, Sebastian Vlădescu, chestiunea e oricum axiomatică şi măcar asumată cu bărbăţie de primul în memorabilele cuvinte rostite ieri la Realitatea TV: “ne-am estimat total greşit”. Atât.

miercuri, 10 martie 2010

IREZISTIBILA TENTAŢIE DE A NE FACE DIN NOU DE RÂS

Şi totuşi, fără să am, cum am mai spus-o, vreun favorit, fiindcă cele maximum două piese mai puţin proaste decât celelalte erau şi ele atât de îngrozitor de proaste încât nici nu merită menţionate, mai mult dintr-un fel de inerţie şi dintr-o vagă şi neutră curiozitate m-am uitat sâmbătă seară la finala naţională a concursului Eurovision, fiind uluit să constat, într-un final, cu câtă autoritate au dominat câştigătorii, Paula Seling & Nu-ştiu-cine, obţinând cele mai multe voturi şi din partea publicului şi de la mai toate juriile teritoriale, de parcă ar fi fost într-adevăr ceva de capul lor. Da’ zău că n-a fost!

Şi mai caraghioşi mi-au părut cei doi când, după concurs, au început să dea interviuri, vorbind cu seriozitate, gâtuiţi de emoţie şi gâfâind după efortul cică artistic depus despre “zilele de muncă istovitoare…”, “publicul care ne-a fost mereu alături…”, “mulţumirile care se cuvin…”, “speranţa că…” şi alte clişee de genul ăsta. Numai despre faptul că interpretează o porcărie cu care ne vom face de tot căcatul la Oslo n-au simţit nevoia să sufle o vorbă.

marți, 9 martie 2010

ANTONESCU REALES…

A trebuit să treacă 20 de ani, iar Crin Antonescu să fie reales, aşa cum a fost, în fruntea Partidului Naţional Liberal pentru a înţelege în fine şi eu ce vocaţie democratică avea totuşi bătrânul comunist Ion Iliescu în 1990, atunci când a acceptat să “cedeze” firavei şi dubioasei – în ochii covârşitoarei majorităţi a populaţiei – opoziţii jumătate din locurile din CPUN, în timp ce astăzi, cu prima ocazie favorabilă, liderul liberal nu s-a mulţumit să controleze doar un procent similar din Biroul Politic Central al partidului, numindu-şi, de pildă, pe listă numai vicepreşedinţii, ci i-a pus cu mânuţa lui pe toţi membrii, inclusiv supleanţii! Presupun că trebuie văzut drept o mare concesie din partea domniei sale faptul că n-a dorit să procedeze la fel şi cu preşedinţii tuturor filialelor judeţene sau chiar cu delegaţii de la viitoarele congrese, ca să ştim o socoteală! Ce n-am să înţeleg în ruptul capului e de ce a trebuit să recurgă la o asemenea metodă, când şi până acum absolut toate propunerile sale (inclusiv “reconfirmarea” în funcţie, survenită în locul promisei demisii în caz de eşec la alegerile prezidenţiale, rămânerea în opoziţie sau modificarea statutului) au trecut în amintitul for de conducere cu numai câte o abţinere sau un vot împotrivă. Chiar îl încurcau cei doi-trei “duşmani” care-i ştirbeau unanimitatea?

Vestea bună pentru penelişti este că, teoretic, oricâţi vechi simpatizanţi (ca mine) ar dezamăgi printr-un asemenea comportament (mai apropiat de cel al adversarilor cărora pretind că le opun… “un nou mod de a face politică”), bazinul din care-şi pot recruta alţi votanţi este cu mult mai mai mare (chit că în locul lor eu n-aş miza pe chestia asta!). Cert este că dacă actuala linie va fi menţinută, viitorul meu buletin de identitate categoric nu va mai arăta precum cel de acum, care tocmai expiră (vezi foto).

luni, 8 martie 2010

duminică, 7 martie 2010

PREMIILE OSCAR 2010

Iată favoriţii mei:

Cel mai bun actor în rol principal: Jeff Bridges în “Crazy Horse”

Cel mai bun actor în rol secundar: Christoph Waltz în “Inglourious Basterds”

Cea mai bună actriţă în rol principal: Carey Mulligan în “An Education”

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Anna Kendrick în “Up in the Air”

Cel mai bun regizor: Kathryn Bigelow – “The Hurt Locker”

Cel mai bun film: “Inglourious Basterds”

Cele mai bune efecte speciale: “Avatar”/ "District 9"

Cel mai bun scenariu adaptat: “District 9” – Neill Blomkamp şi Terri Tatchell

Cel mai bun scenariu original: “A Serious Man” – Joel Coen & Ethan Coen

sâmbătă, 6 martie 2010

NIMIC LA EUROVISION

Anul acesta, piesele prezentate la selecţia naţională pentru Eurovision sunt atât de proaste, încât mi-a fost absolut imposibil să aleg una cât de cât decentă. Din punctul meu de vedere, mai bine nu ne-am mai prezenta! Aşa că…


joi, 4 martie 2010

LISTA ŞI FREZA

Pare-se că jocurile pentru Congresele(?!) PNL din weekend sunt deja făcute, iar plictiseala şi victoria la scor a lui Crin Antonescu asigurate, da’ mare satisfacţie lăuntrică aş încerca dacă noul Mesia închipuit al partidului ar lua-o-n freza sa îngrijită, cu toate că n-am cine ştie ce simpatie debordantă nici pentru contracandidatul său principal, Ludovic Orban, şi cu atât mai puţin pentru strigoiul lui Cataramă, pe care l-aş vedea mai degrabă trimis cu arme, bagaje şi alţii ca el în şuturi la PD-L. Şi apropo de strigoi: Tăriceanu ce-o mai face?

Cât despre numele vehiculate în legătură cu “lista” liderului liberal, poate mi-a scăpat mie, dar nu l-am regăsit pe cel al Marianei Câmpeanu, de pildă, care de la o vreme e principalul vector de imagine (pozitivă) al partidului; în schimb, vorba cuiva, n-ar fi de mirare să apară doamna soţie a domnului Antonescu, ca la europarlamentare, unde a fost preferată pe o poziţie mai bună decât Renate Weber (şi uite cum îmi amintesc eu câte îi iertasem deja lui Crin!)! De Fenechiu prefer să nici nu mai zic!

miercuri, 3 martie 2010

DACĂ AZI AR FI PESTE PATRU ANI JUMATE…

Până în 2014, la următoarele alegeri prezidenţiale, mai e un 2012 tot electoral şi, conform unor legende străvechi şi scenarii hollywoodiene recente, catastrofal spre apocaliptic, aşa că, vorba parafrazată a dramaturgului, nu se ştie care vom scăpa şi care veţi da colţu’, ca să nu mai spun că între timp mi-aş putea schimba eu părerile sau el atitudinea, dar dacă astăzi ar fi peste patru ani jumate, cam din exact aceleaşi motive pentru care nu l-am votat în 1996 pe Emil Constantinescu, după ce o făcusem în 1992, preferându-l în primul tur, dacă bine-mi amintesc, pe Nicolae Manolescu şi-n al doilea găsindu-mi de făcut, ca şi anul trecut, treburi ce nu suportau amânare prin casă, fiindcă n-aş fi vrut să-i ofer cu mâna mea ştampilândă ocazia de a-şi perpetua în fruntea ţării comportamentul arbitrar şi aproape tiranic exersat, la scară mai mică, în CDR, în dispreţul unor liberali care s-au văzut astfel nevoiţi s-o şi părăsească, şi cu care întâmplător eram mai mult sau mai puţin întru totul de acord (amănuntele, slavă Domnului, le-am uitat complet), nu l-aş mai vota nici pe Crin Antonescu, intrat direct pe un loc fruntaş în topul personajelor politice postdecembriste cu cea mai mare viteză în a mă dezamăgi o dată cocoţat într-o funcţie de conducere. Atunci s-a dovedit că i-am purtat noroc candidatului “abandonat”, iar el, într-un final oricum mai fericit ca altele, de departe cel mai bun preşedinte de până acum, aşa încât… cine ştie?...

marți, 2 martie 2010

CUTREMUR DEVASTATOR! BĂSESCU (NU) E BOLNAV!

Oricât de idioate mi s-ar părea discuţiile din ultima vreme despre starea sănătăţii lui Băsescu – şi mi se par extrem de idioate! –, încă şi mai idioate mi se par ştirile pe larg, cu imagini şocante şi mărturii sfâşietoare, difuzate de câte ori are loc câte un cutremur prin te miri ce cotlon al lumii, urmate bineînţeles de lungi dezbateri despre inevitabilul cutremur devastator ce va zgudui cât de curând România. Ce rost au toate astea? Să bage spaima de cutremure în mine? Păi nu e nevoie, că sunt deja – la fel, presupun, ca mai toţi oamenii normali la cap – de-a dreptul terifiat. Şi? Ce pot să fac? Să mă arunc preventiv pe fereastră (stau la un etaj superior) ca să curm suspansul? Să mă mut la cort? Să-mi spun rugăciunea în fiecare seară? Nu înţeleg. Sau dacă, dimpotrivă, după câţiva obscuri profeţi ai apocalipsei apare Mărmureanu să se bâlbâie greu inteligibil câte un sfert de ceas, chipurile în încercarea de a ne linişti, spunând (probabil) însă nu că nu va fi cutremur, ci că nimeni n-are de unde să ştie când, e mai bine?! Şi-atunci?

luni, 1 martie 2010

SPORT ŞI… MULTĂ SĂNĂTATE, DOMNULE PREŞEDINTE!

Chiar nici n-aş fi vrut să pomenesc despre subiectul cu analizele lui Băsescu – căruia, sincer, din punct de vedere medical îi doresc numai bine –, fiindcă dacă zilele trecute m-am simţit ca pe vremea lui Ceauşescu n-a fost pentru că şi atunci lumea spera să scăpăm de tiran aşteptând liniştiţi la locurile noastre să fie răpus de vreo boală cumplită, ci pentru că am pierdut două treimi din semifinala turneului olimpic de hochei Canada-Slovacia din cauza unei întreruperi de curent, care nici măcar n-a fost prima, şi, pe de altă parte, momentan nici starea mea de sănătate nu se află tocmai la cote maxime, după două săptămâni de pierdut nopţile în faţa televizorului, de dormit pe sponci, în reprize de câte 15 minute în pauzele meciurilor, şi după ce am crezut că fac stop cardiac aseară, când în finală americanii le-au smuls practic canadienilor medaliile de aur de la gât, egalând (după ce fuseseră conduşi cu 2-0) cu numai 24 de secunde înainte de încheierea timpului regulamentar, astfel încât a fost nevoie de încă opt minute de prelungiri pentru a se face totuşi dreptate, canadienii recăpătându-şi medaliile, iar eu suflul. Pomenesc însă, fiindcă l-am văzut (de Băsescu vorbesc acum) recunoscând public că e ceva în neregulă cu el, atunci când ne-a explicat, cu un zâmbet obosit pe faţă, că boala sa este la fel de (i)reală ca şi tentativele de a sparge partidele de opoziţie pentru a îngroşa rândurile “independenţilor”!