UN LOC PREA ÎNDEPĂRTAT
Configuraţia listei PNL pentru alegerile europarlamentare ilustrează perfect genul de prostie gratuită pe care n-am reuşit s-o înţeleg niciodată la clasa noastră politică. Dacă prezenţa Noricăi Nicolai în fruntea bucatelor încă poate fi socotită drept firească – domnia sa fiind o personalitate marcantă a partidului, cu un rezultat electoral până la urmă bun, în ciuda ratării obiectivului de a deveni senatoare, şi aflată oricum în tabăra învingătoare după ultimul congres – plasarea Renatei Weber doar pe locul trei, după o doamnă despre care până ieri, când am aflat că are calităţile potrivite pentru a fi pe gustul lui Crin Antonescu, recunosc că nu ştiam mare lucru, deşi sunt probabil un cetăţean mai informat şi, ca să zic aşa, mai simpatizant al liberalilor decât media naţională, mi se pare penibilă. Pe lângă faptul că retrogradarea doamnei Weber este în sine nemeritată – domnia sa având nu doar o activitate apreciată la Bruxelles, dar apărând destul de des şi prin ţară şi fiind un avocat al poziţiilor liberale mult mai convingător şi mai credibil decât majoritatea peneliştilor “bătrâni” – din punct de vedere electoral e de-a dreptul păguboasă, dată fiind diferenţa de notorietate dintre Renate Weber şi Adina Vălean.
Ca simplu alegător, această rocadă, altminteri absurdă, mă face să mă întreb îngrijorat cât de mare poate fi disperarea în PNL, dacă liderii partidului au ajuns să se teamă că nepreţuita doamnă Vălean ar fi putut rămâne pe dinafară de pe locul trei?! Or avea nişte sondaje de care noi nu ştim nimic?

Un comentariu:
AU SI EI 3 FEMEI SI SE INCURCA IN ELE
Trimiteți un comentariu