Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 29 iunie 2012

joi, 28 iunie 2012

DUPLICITATE

Astăzi simt nevoia să fiu şi eu oleacă duplicitar. Prin urmare, deşi nu-mi place deloc decizia Curţii Constituţionale de ieri, prin care l-a autorizat pe Băsescu să reprezinte România la Consiliul European, sper ca atunci când (sau dacă) va deveni preşedinte, Crin Antonescu să nu-i delege, “în mod expres”, atribuţia lui Ponta. Na!

P.S. Am intrat şi eu în rândul lumii, nu?

miercuri, 27 iunie 2012

DUPĂ NĂSTASE

1. Absolut fascinantă mizerabila ipocrizie a unor jurnalişti care săptămâna trecută, după pronunţarea sentinţei împotriva lui Năstase, deplângeau halul în care ar fi decăzut poporul român dacă a ajuns să se bucure că un (biet) om va putrezi în puşcărie timp de doi ani, deşi aceiaşi jurnalişti nu lăsau până atunci (şi cu atât mai puţin de atunci înainte) să treacă o zi fără să le ureze lui Băsescu, Boc, Udrea şi celorlalţi ca ei să intre cât de curând şi pe termen cât mai lung la… brutărie.

2. Pedeliştii sunt o specie de lighioane pe cale de dispariţie, dar care, spre deosebire de tigrul siberian şi ursul panda uriaş, nici măcar nu merită să fie ocrotite prin lege (cea electorală, de pildă). Creierul lor este atât de slab dezvoltat şi incapabil să asigure adaptarea indivizilor la schimbările de mediu (politic), încât nici în al doisprezecelea ceas nu au înţeles că toate porcăriile pe care (i) le fac ei acum (lui Năstase) li se vor întoarce însutit de îndată ce va fi consfinţită victoria zdrobitoare a USL, care pe actualul sistem de vot va obţine în toamnă binişor peste 60% din locurile în Parlament şi îi va mătura lejer de peste tot. Situaţia de la TVR, de pildă, unde pedeliştii deja au fost excluşi complet din Consiliul de Administraţie, e un indiciu pe care până şi o amibă l-ar fi desluşit. Pedeliştii nu.

3. Animalica satisfacţie a multora de a-l vedea pe Adrian Năstase mort (sau mai precis dezamăgirea de a-l vedea încă viu!), însă în urma unui… act unilateral de voinţă al fostului premier, dovedeşte fără putinţă de îndoială un lucru: faptul că, în ciuda patimilor iscate de tumultoasa viaţă politică dâmboviţeană, în România (ultimilor ani) nu s-a ajuns (din fericire) la asasinate politice nu ţine nicidecum de nivelul înalt de civilizaţie sau de vreo legendară toleranţă a românilor, ci numai şi numai de laşitatea lor.

marți, 26 iunie 2012

NERVI ŞI RESEMNARE

Începând de duminică seară, după încheierea meciului Italia-Anglia (4-2 după loviturile de departajare), emoţiile mele la EURO 2012 au luat sfârşit. Ba, ca să fiu foarte cinstit, ele luaseră sfârşit subit încă de prin minutul 102, când, exasperat de jocul şi mai ales atitudinea mizerabile ale englezilor, m-am împăcat cu gândul că nu merită nicidecum să se califice în semifinale, după ce şi-aşa au avut mare baftă să ajungă în sferturi, în locul suedezilor, de pildă.

Bizar, dar pe undeva echipa Angliei seamănă foarte mult cu naţionala noastră. Şi nu mă refer numai la jenanta “partitură tactică” de tip “autobaza în poartă”, ci şi la inexactităţile tehnice individuale ale jucătorilor, care sunt aşi în a pasa prea în faţă, prea în spate şi mai ales prea scurt coechipierului aflat la mai puţin de doi metri (!) sau a încerca să-i paseze în singurul mod care va da greş în o sută zece tentative din o sută, şi anume PRIN adversar. N-am reţinut statisticile, dar sunt convins că procentul paselor reuşite a fost sub 30%! Pe-ni-bil!

Tot duminică, dar mai pe după-amiază, am avut efectiv o criză de nervi prelungită de-a lungul întregii curse de Formula 1 de la Valencia. După ce că McLaren-urile favoriţilor mei rulau oricum sub ritmul rivalilor, iar sărmanul Button ţinea cu greu piept, pe la coada plutonului, atacurilor înverşunate ale unor Toro Rosso sau Caterham, mecanicii şi-au dat încă o dată în petic la al doilea schimb de pneuri al lui Hamilton, întârziindu-l cu multe secunde peste cele normale. Tare mi-ar plăcea să-i văd pe cretinii ăia fără căştile de protecţie; am convingerea că sunt cu toţii atinşi de sindromul Dawn şi le curge scuipat din gură!

Fireşte că bomba de pe colivă (vorba unui politician gângav) a reprezentat-o abandonul lui Lewis din ultimul tur (!), când a fost proiectat în parapetul de protecţie de Pastor Maldonado, care a primit şi o ridicolă penalizare de douăzeci de secunde după cursă. Deşi cel care a greşit… tehnic a fost fără doar şi poate venezueleanul, tactic a comis-o britanicul, care, în ciuda faptului că rămăsese deja fără cauciucuri, nemaireuşind să-şi stăpânească bolidul nici măcar în linie dreaptă, s-a încăpăţânat să se lupte pentru poziţia a treia, după ce a doua îi fusese deja suflată cu câteva secunde înainte de Raikkonen. Aşa că în loc de 12 puncte frumuşele pentru locul patru, s-a ales cu praful de pe tobă, neînvăţând nimic din lecţia lui Alonso din cursa precedentă, de la Montreal, când, într-o situaţie similară, spaniolul s-a lăsat depăşit în ultimele tururi de toţi cei evident mai rapizi (inclusiv Hamilton!), căzând de pe primul loc până pe poziţia a cincea. Numai că el, cu punctele alea (şi, desigur, cu cele obţinute duminică pentru victorie), conduce acum detaşat în clasamentul general. Semn că doar talentul imens nu e suficient ca să devii un mare campion (mondial). Ajută mult şi un pic de minte!

luni, 25 iunie 2012

ÎN STRĂCHINI ŞI PE GREBLĂ

Chiar şi dacă n-aş fi avut deja o părere foarte proastă despre Puiu Haşotti – pe care, totuşi, la urma urmelor, mi l-aş fi putut imagina ca ministru al Transporturilor, Finanţelor, Economiei, Turismului, Justiţiei, Comunicaţiilor sau chiar Sănătăţii, dar în niciun caz, vreodată, al Culturii! – gestul lui de a onora cu maximă promptitudine şi desăvârşită umilinţă dementa cerere a lui Băsescu de a depune o declaraţie pe proprie răspundere că nu şi-a plagiat teza de doctorat sau alte opere ştiinţifice (cerere apreciată drept “inedită şi amuzantă”!) ar fi fost de-ajuns cu vârf şi-ndesat să mi-o formez.

Am lăuntrica, dar nestrămutata convingere că liberalul este atât de ahtiat să se vadă cu orice chip ministru – fie şi al Culturii, dacă un portofoliu mai de Doamne-ajută nu s-a ivit deocamdată! –, încât la cel mai mic semn al lui Băsescu ar fi fost dispus să-şi prezinte şi lucrările de control la aritmetică din clasa a patra, pe care le-ar fi căutat cu disperare prin toate cutiile pline de praf şi mucegai din podul casei, iar la nevoie s-ar fi târât după ele şi pe sub pat.

Nu ştiu cum naiba se face, dar useliştilor parcă nu le-ar fi de-ajuns toate şicanele şi porcăriile venite dinspre Băsescu şi trepăduşii lui; mai au şi o deosebită voluptate de a călca singuri în străchini şi pe greblă!

vineri, 22 iunie 2012

"DOOM OVER THE WORLD"

joi, 21 iunie 2012

ŞTIAM!

Aşa cum aproape anticipam, nici de data asta n-am lipsit o zi jumate din localitatea de domiciliu (şi din faţa televizorului) fără să se întâmple ceva spectaculos!

Doar că, sincer să fiu, chiar dacă – eufemistic vorbind – Adrian Năstase nu s-a numărat niciodată printre politicienii mei favoriţi (iar spus mai pe şleau, l-am detestat din tot sufletul!), aş fi preferat ca marea bombă să fie totuşi demisia lui Ponta...

miercuri, 20 iunie 2012

SUS, SUS, SUS…

Terifiat de ameninţarea codului galben de caniculă şi oricum incapabil să aleg despre ce să scriu dintre nenumăratele subiecte de covârşitor interes obştesc, cum ar fi plagiatul (cu sau fără ghilimele) lui Ponta, incompatibilitatea (idem) lui Mircea Diaconu, nominalizarea lui Puiu Haşotti ca ministru al Culturii (despre care n-am apucat să mă dumiresc dacă a fost făcută de liberali în bătaie de joc sau din imbecilitate pură!), balamucul de la PD-L, protestul papioanelor sau retragerea Burger King din România, am decis că e un moment propice să-mi bag picioarele şi să mă refugiez o (prea scurtă) vreme în munţi, de unde, mâine, poate, dacă o să am răgaz şi în special chef, o să scriu cel mult două-trei cuvinte cu care să însoţesc o sugestivă poză. Da’ nu promit!


P.S. În virtutea unui soi de tradiţie, nu m-ar mira ca pe durata absenţei mele din localitate să se întâmple ceva spectaculos, cum ar fi demisia lui Ponta…

marți, 19 iunie 2012

MORMĂITORII

De parcă n-ar fi fost de-ajuns bulibăşeala de la primele meciuri (ne)transmise de TVR de la EURO 2012, sau că acum, din motive pe care numai (i)responsabilii postului le ştiu, deşi preiau tot, pun pe TVR HD meciul mai slab al zilei, cel de pe TVR 2 (a cărui imagine mizerabilă îmi aminteşte de cele de pe internet!), absolut toţi comentatorii sunt nu doar cumplit de plicticoşi, cu voci potrivite mai degrabă unor şedinţe de hipnoză, în care şi-ar adormi pacienţii înainte să-i aşeze pe canapea, încă de la primul “bună ziua”, ci şi foarte grei de cap.

Aseară de pildă, cei doi caraghioşi care mormăiau la Spania-Croaţia n-au reuşit nici măcar după aproape trei ore de emisie (inclusiv o amplă avancronică) să priceapă ceva din calculele Grupei C, aşa încât, la 1-0 pentru spanioli, o ţineau ca gaia-maţu că singura şansă de calificare a croaţilor ar fi ca în celălalt meci, unde era (tot) 1-0 pentru italieni, să egaleze irlandezii. Când s-a făcut 2-0 pentru Italia, fireşte că le-au cântat deja prohodul bieţilor croaţi. Abia efectiv în penultima secundă de joc, când Italia-Irlanda se încheiase (cu 2-0), unul dintre ei – despre care iniţial am crezut că ar fi cel mai puţin prost, dar aveam să mă înşel! – a avut în sfârşit o jumătate de revelaţie, realizând că un 1-1 în meciul cu Spania le-ar fi fost suficient croaţilor… “într-o oarecare măsură”. Adicătelea, după mintea ăstuia care până la urmă s-a dovedit a fi chiar mai prost decât ăla mai prost, nici după încheierea meciurilor nu s-ar fi ştiut încă sigur cine s-a calificat, abia atunci începând adevăratele calcule oficiale!


Singura parte cât de cât bună cu papagalii ăştia e că aproape n-am mai apucat să mă enervez (şi) pentru calificarea ambelor echipe profund antipatice din grupă.

luni, 18 iunie 2012

CRIZE

După ce Campionatele Europene de nataţie de luna trecută nu s-au mai desfăşurat în Belgia, cum fusese stabilit iniţial, deoarece organizatorii au anunţat că se confruntă cu dificultăţi financiare, nici competiţia similară de handbal feminin, programată la sfârşitul anului, nu va mai avea loc în Olanda, exact din aceleaşi motive.

Până aici lucrurile au un oarecare sens, deşi din punctul meu de vedere federaţiile care fac aşa ceva, descoperind subit că n-au bani după ce au obţinut la mare luptă drepturile de organizare în detrimentul altora, ar trebui pedepsite drastic, chiar cu îndelungate suspendări. Ce mi se pare însă mai greu de înţeles e cum de s-au găsit ca salvatoare de ultim moment Ungaria, respectiv Serbia, ultima după o aprigă dispută cu alte zece ţări îmbelşugate, printre care şi… România! Încurcate sunt căile crizei economice!

vineri, 15 iunie 2012

"BRIDGE TO THE PAST"

joi, 14 iunie 2012

ŞI TU, PLĂCINTĂ?! (PARTEA A DOUA, MAI SCURTĂ)

Urmărind cu puţin interes şi multă scârbă reacţiile publice după trecerea Plăcintei de la PD-L la PNL, mă gândeam că, la urma urmelor, episodul în sine nici măcar nu este atât de şocant, şi mai cu seamă elocvent despre ce jalnică “alternativă” la ciuma portocalie reprezintă USL, pe cât este faptul că o asemenea manevră a ajuns să fie criticată vehement (cum ar veni, din interior!) de nimeni altul decât… eternul baron local pesedist Marian Oprişan! Sinistru!

Şi, vorba cuiva pe Facebook: dacă tot a ajuns Plăcintă la PNL, pe când o s-o urmeze şi Brânză? Prezenţa lui acolo devine stringentă!

miercuri, 13 iunie 2012

ŞI TU, PLĂCINTĂ?!

După ce zilele trecute, luat prin surprindere de o apariţie intempestivă, în mijlocul unui meci de fotbal, a lui Vasile Blaga pe ecranul televizorului meu, cauzată de o atingere accidentală a unui buton al telecomenzii, am avut literalmente un şoc, fiindcă l-am confundat cu Sorin Frunzăverde şi nu înţelegeam de ce s-a întors aşa curând în PD-L, adineauri, printr-o manevră greşită similară, tocmai am văzut că Sorina Plăcintă a devenit (şi ea!) liberală sadea. Chiar mă întrebam câte cel mult zile, dacă nu ore vor trece până să se mai întâmple ceva care să-mi confirme că am făcut bine să nu mă duc la vot!


De altfel, am convingerea că scorul electoral la urma urmelor nesperat de bun pentru social-liberali le va da apă la moară să recurgă la tot mai multe asemenea manevre mizerabile. Dacă a ieşit masiv lumea din case pentru a-i vota chiar şi după episoade gen Frunzăverde, înseamnă că alegătorii lor fideli sunt dispuşi să înghită (aproape) orice. Atunci să le dea de înghiţit!

marți, 12 iunie 2012

DE DOLCE DESPRE TVR

Pentru că în ţara asta cu siguranţă există mult mai mulţi microbişti decât oameni inteligenţi, iar matrapazlâcurile cu Champions League au fost mai greu de sesizat, probabil că abia acum, când aproape jumătate din meciurile de la EURO 2012 practic nu pot fi văzute (în direct), fiind cedate de postul naţional către unul ca şi inexistent, se înţelege pe scară mai largă dimensiunea dezastrului de la TVR după trecerea ciumei portocalii, care a avut grijă să-şi plătească regeşte toţi pupincuriştii mutanţi, gen Mircea Marian, Turturică, Pora sau Lupea, cu bani de la buget şi din oricum abuziva taxă TV.


Cum însă nici pe mine se pare că nu mă duce capul destul cât să mă învăţ minte o dată pentru totdeauna, m-am apucat iarăşi să-mi cumpăr, în mod legal, un abonament pe o lună la DolceTV, platforma online a ălorlalţi mizerabili, de la Romtelecom, unde se presupunea că aş putea vedea Dolce Sport şi meciurile respective. Ei bine, canci! Dacă de-a lungul zilei, când se difuzează obişnuitele lor programe de rahat, cu interminabile reluări de la competiţii obscure de baschet şi nataţie sau emisiuni de teleshopping, toate-s bune şi frumoase, fix la ora începerii meciurilor imaginea îngheaţă şi aşa rămâne până fix după ora încheierii lor. (Cinstit vorbind, nu ştiu dacă nu e cazul aici să zic vreo două vorbe urâte şi despre furnizorul meu de internet, UPC, deşi înţeleg că mai toată lumea păţeşte la fel. Oricum, pot să-i înjur şi pe-ăştia în alb, că motive sunt berechet!). Cât despre site-ul pe care TVR pretinde că se pot urmări – într-o transmisiune oricum întârziată cu zece minute faţă de cea live (?!) – meciurile cedate către Dolce, nici măcar nu se poate deschide la ora aferentă. Mă şi mir că până acum nu le-a dat prin cap să ne ceară şi o taxă obligatorie de internet, la fel ca aia TV; că serviciile sunt la fel: zero.


În concluzie, şi de data asta singura alternativă o reprezintă transmisiunile online piratate, unde am reuşit şi eu să văd, de pildă, cam dezolantul meci de aseară dintre marea mea favorită Anglia (pe care TVR aproape o boicotează, transmiţând în direct un singur meci din grupă!) şi Franţa, încheiat cu o remiză de salon, 1-1.




P.S. Şi când mă gândesc că nătângul de mine mi-am anulat şi concediul la mare, doar ca să pot urmări EURO în format HD! Acum îl văd ca înainte de '89, când mă uitam la bulgari!

luni, 11 iunie 2012

DE CE NU M-AM DUS LA VOT

Nu, nu (doar) pentru că fix ieri, în ziua alegerilor, s-a întâmplat să aibă loc şi finala de la Roland Garros dintre Djokovic şi Nadal (până la urmă întreruptă la scorul de 4-6, 3-6, 6-2, 2-1), şi meciul de la EURO 2012 dintre Italia şi Spania (1-1) şi cursa de Formula 1 din Canada, încheiată cu o victorie formidabilă a lui Lewis Hamilton. Fireşte că aş fi avut timp din belşug dimineaţa, când am preferat să mă uit la vreo două filme, însă pur şi simplu nu am avut cu cine să votez. Iar dacă adaug că locuiesc în sectorul 2, unde oricum USL şi-a bătut joc de oameni venind cu o caricatură de contracandidat la jalnicul Onţanu, poate că nici n-ar mai trebui să explic.


Treaba este că, de-a lungul ultimilor douăzeci de ani, am votat (aproape) întotdeauna doar dacă am avut o opţiune “pozitivă”. Pentru a-mi fi mai uşor să explic, am inventat un soi de “scară a încrederii”, gradată de la -10 (unde ar fi, să zicem, Hitler sau Stalin sau măcar Ceauşescu) până la +10 (unde, doar de dragul demonstraţiei, să zicem că aş fi eu însumi, dacă aş intra în politică, deşi chiar şi numai pentru gestul ăsta absurd nu mi-aş mai acorda decât cu indulgenţă +8!). Ca să merite să-l votez, un candidat sau un partid ar trebui să fie măcar la un +0,1. Indiferent cât de puţin, dar cu plus. De-aia, de pildă, în 2000 nu m-am dus să votez cu Iliescu (-9,5) doar ca să-l căpăcesc pe Vadim (-9,8). Singura excepţie, pe care o regret până în ziua de azi, a fost în 2004, când, pe principiul “răului mai mic”, l-am votat pe Băsescu (pentru mine, deja de pe-atunci la -7), doar ca să nu iasă preşedinte Adrian Năstase (-9). Or, ce vreau să spun e că, din punctul meu de vedere, USL şi candidaţii lui au alunecat binişor în partea negativă a scării. Asta după ce liberalii, pe care douăzeci de ani i-am socotit întotdeauna la plus (nu cine ştie ce, pe la +2, +3, hai maximum – în zilele lor de glorie şi doar pe câţiva dintre ei – +5), alunecaseră deja spre zero din momentul alianţei cu PSD.


Sigur, aseară iarăşi l-am auzit pe nu ştiu ce dobitoc la televizor spunând că n-au dreptul să critice şi să se plângă decât cei care merg să voteze. (A, pardon, cred că era chiar Victor Ponta! Apropo, dânsul nu locuieşte împreună cu nevasta, că parcă i-am văzut votând în localităţi diferite?!). Ei bine, câtă vreme nu-i dă cuiva (eventual premierului, că nu m-ar mira!) prin minte să şi legifereze chestia asta, o să mă plâng şi o să critic pe cine, când, cât şi unde am să poftesc!

vineri, 8 iunie 2012

"THE HOWLING"

joi, 7 iunie 2012

FINAL DE CAMPANIE

Cu toate că până (mai) ieri trăiam cu impresia că aş fi un tip relativ bine informat, am constatat brusc şi cu stupoare nu doar că nu ştiam că Smiley şi Laura Cosoi s-au despărţi, sau măcar că fuseseră împreună, dar nici cine dracului sunt ăştia doi! Aşa cum, poate din simplul, dar întemeiatul motiv că din campania electorală care – Slavă Domnului! – tocmai se termină, am reuşit să nu văd la televizor niciun singur minuţel, nu am aflat nici până acum cine pălăria mea e Nicuşor Dan, un cetăţean care se pare că a stârnit ceva vâlvă, de vreme ce i-am zărit totuşi de câteva ori numele pe fiecare din cele trei-patru bloguri pe care le urmăresc cu oarece regularitate. Să fi fost oare taman Providenţialu’ şi eu l-am ratat?!


În schimb, tot cu ocazia campaniei electorale am înţeles ce înseamnă publicitate agresivă în online: e atunci când un afiş de pe care zâmbeşte tâmp un candidat USL cu faţă de tăntălău cumsecade şi descreierat (oarecum la propriu, că aşa-mi apare mie pe monitor, fără partea superioară a tărtăcuţei!) nu numai că nu se închide când dai click pe cruciuliţa corespunzătoare, dar te trimite la pagina de internet a individului. Mă întreb dacă prin metoda asta i-a păcălit pe mulţi să-i citească elucu… programul. Eu unul aş fi renunţat să mai votez cu el şi dacă iniţial aş fi vrut!

miercuri, 6 iunie 2012

ÎN FILEU

N-am să merg atât de departe încât să spun că e chiar unul dintre motivele pentru care ani de zile n-am mai urmărit competiţiile de tenis, dar efectiv nu mă mai pot uita la un meci (şi cu atât mai puţin la două în paralel, ca aseară!) fără să-mi vină obsesiv în minte unul dintre cele mai stupide comentarii (sportive) auzite din gura lui Cristian Tudor Popescu, care ori de câte ori se întâmpla ca mingea trimisă de un jucător să lovească banda fileului, dar să se prelingă – cu mult noroc, după părerea mea – în terenul advers, se simţea dator să precizeze cu un aer preţios, de fin cunoscător al fenomenului: “asta înseamnă că mingea a fost bine lovită cu racheta!”. În caz contrar, fireşte, ea ar fi căzut fleaşcă dincoace de fileu, în terenul ageamiului care s-ar fi dovedit că a expediat-o cu doi milimetri mai/prea jos sau un kilometru pe oră mai/prea încet.


Întotdeauna m-am întrebat dacă CTP îşi imaginează că există jucători care alocă ore întregi din programul de antrenament pentru a exersa tipul ăsta de “lovitură bună”, dacă nu de-a dreptul magistrală, practic imposibil de contracarat. Ar fi cheia succesului garantat, nu?

marți, 5 iunie 2012

LA ALŢII

Zilele astea am cam lipsit din ţară, aşa că n-am idee ce-o fi fost prin staţiunile noastre (de pe litoral) în minivacanţa de Rusalii, dar ştiţi câte dintre maşinile din fotografia aceasta, făcută în parcarea unui hotel de patru stele din Nisipurile de Aur, au numere de înmatriculare româneşti? Toate! Şi vă asigur că la fel era şi la hotelurile cele mai fiţoase de cinci stele!

vineri, 1 iunie 2012

"BURNING DESIRES"