Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 26 februarie 2010

"BYE BYE BEAUTIFUL"

joi, 25 februarie 2010

(CA) PE GHEAŢĂ

Bineînţeles că aveam şi eu, ca oricare altul, un comentariu de mare luciditate şi bun-simţ despre ultimele – sau, mai corect spus, cele mai recente – dezertări din PSD şi o teorie absolut inedită, genială aş putea spune, şi oarecum de-a dreptul şocantă despre comportamentul prietenului tuturor ziariştilor, “Cristi” Diaconescu, dar le las pe altădată, când oricum nu vor mai interesa nici atât pe nimeni, pentru că sunt şi nedormit, dar mai ales încă euforic în urma sfertului de finală Canada-Rusia, de azi-noapte, din cadrul turneului olimpic de hochei (masculin, desigur, hocheiul feminin fiind cea mai caraghioasă invenţie în materie de sport – deşi trebuie să admit că unele fete sunt chiar drăguţe –, neputând fi vreodată egalată decât poate de apariţia, tot ca disciplină olimpică eventual, rugbiului feminin), încheiat 7-3, după două reprize excepţionale, cu câte cinci goluri marcate (4-1, respectiv 3-2), şi una de odihnă activă pentru canadieni, care mai au treabă în competiţie şi sper din tot sufletul să o câştige, fiind favoriţii mei dintotdeauna, atât la nivelul echipelor naţionale, cât şi al celor de club, în NHL, aşa cum Anglia şi echipele de club engleze sunt favoritele mele la fotbal. (Asta dacă era cumva careva curios şi nu ştia cum să mă-ntrebe …)

miercuri, 24 februarie 2010

ALT PROVIDENŢIAL!

Dacă zilele astea mi-ar mai păsa măcar cât negru sub unghie de soarta vreunui partid sau personaj politic, inclusiv PNL cu Crin cu tot, m-aş apuca să comentez cu o mâhnire asezonată din belşug cu scârbă şi revoltă despre imbecila idee a mai mult impunerii decât alegerii conducerii liberale pe liste la viitorul Congres, ca-n vremurile de tristă amintire ale stolojanului – care baremi chiar avea scuza momentului foarte delicat al intrării partidului în Parlament ca prin urechile acului! – şi într-un fel de care până şi odioşii pesedişti au avut atâta glagore cât să se ferească, cel puţin deocamdată; ce rahat de partid (“liberal”) mai e şi ăla condus prin şantaj (sentimental) de încă un lider căruia i s-a năzărit că-i de-a dreptul providenţial şi care ameninţă cu demisia şi aferenta criză dacă nu i se face pe plac?! Cum însă nu-mi pasă nici atât, mă abţin.

marți, 23 februarie 2010

MAI RĂU CA BOC

După toată bălmăjeala de ieri, cu ideea – indiferent cât de corectă sau nu – impozitării pensiilor, mă întreb şi eu dacă lui Sebastian Vlădescu a apucat cineva să-i explice că de ceva vreme a devenit ministru al Finanţelor şi că orice zice, mai ales cu gura-i proprie şi personală, nu a caraghiosului ăluilalt de Andrei Gheorghe, purtătorul său de cuvânt, are un impact întrucâtva diferit decât pe vremea când era un fel de analist invitat să-şi dea cu presupusul la televizor.

Cert e că nu multe personaje politice sunt atât de penibile încât prin comparaţie Emil Boc să pară uneori, preţ de câteva clipe, aproape rezonabil.

luni, 22 februarie 2010

CHE LICHEA

Chiar dacă de mai bine de o săptămână n-am citit niciun ziar şi nu m-am uitat aproape deloc la posturile de ştiri, am aflat şi eu de alegerea lui Victor Ponta în fruntea PSD. Tot ce pot să spun deocamdată este că, oricât de proastă ar fi părerea mea – mărturisită în dese rânduri – despre Mircea Geoană, nu pot avea una mai bună despre un individ sprijinit făţiş de alde Mitrea, Năstase şi Ion Iliescu (da, în context chiar şi Vanghelie mi se pare mai breaz!), un fan declarat al lui Che Guevara (!), şi un tânăr care n-are nici scuza de a fi trăit prea puţin sau deloc în regimul comunist, nici pe aceea de a fi trăit, dimpotrivă, prea mult în el, pentru a se făli cu opţiunile sale de stânga şi pentru a se fi înscris în, totuşi, partidul politic cu cea mai directă descendenţă din PCR după ce – aşa cum pretinde – a mai şi luat parte la demonstraţiile din 1990 din Piaţa Universităţii!

vineri, 12 februarie 2010

CORABIA NEBUNILOR

joi, 11 februarie 2010

TITLU

Nici nu-i de mirare că expresia plină de înţelepciune şi la drept vorbind perfect valabilă în şi pentru orice limbă “traduttore, traditore” provine din italiană, câtă vreme – după cum am aflat şi eu întâmplător zilele trecute, aşa cum aflase românul din banc doar de curând că Mihai Viteazul a fost omorât de unguri – titlul extrem de sugestiv şi reprezentând practic chintesenţa întregului conţinut al capodoperei lui J.D.Salinger “The Catcher in the Rye”, tradus genial în româneşte “De veghe în lanul de secară”, la fraţii noştri de peste mări şi ţări e… “Il giovane Holden” (Tânărul Holden)!

miercuri, 10 februarie 2010

RUBRICA METEO-SPORT

Încă una dintre întrebările (mele) fără răspuns – dar care spre deosebire de multe altele probabil că nici nu merită neapărat unul – este cum se face că la posturile noastre de televiziune absolut toţi prezentatorii rubricilor meteo îşi rostesc textele cu o deosebită expresivitate, doldora de accente şi sublinieri ale unor cuvinte cum ar fi “minus”, “în depresiuni”, “vântului”, “jumătatea de sud”, de cele mai multe ori caraghioase şi nepotrivite e adevărat, dar orişicât, în timp ce marea majoritate a comentatorilor sportivi au voci plate, de roboţi, mormăind cu o intensitate egală şi atunci când oferă informaţii statistice şi când relatează fazele fierbinţi. N-ar fi mai bine să facă schimb între ei?

marți, 9 februarie 2010

INFLAŢIE ŞI TUTUN

Cu câteva zile în urmă l-am auzit pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunând de vreo cinci ori într-un interval de zece minute că ţinta de inflaţie de anul trecut a fost ratată din cauza scumpirii ţigărilor, situaţie ce se poate repeta şi anul acesta. Cică dacă n-ar fi fost păcătoasele de ţigări, inflaţia noastră ar fi arătat şi ea omeneşte, ca-ntr-o ţară civilizată.

Acum, dincolo de faptul că se cam ştie de multă vreme în ce ritm trebuie să crească accizele la tutun pentru a ajunge la nivelul din UE, deci BNR n-avea de ce să fie surprinsă, şi e mai probabil că alte preţuri au evoluat diferit decât se anticipase, mă tot întreb şi eu, şi nu de azi de ieri, cât de corect e la noi sistemul de calcul al inflaţiei, dacă un singur produs, şi nu tocmai de primă necesitate, are o asemenea pondere în coşul de consum încât poate da peste cap un parametru economic atât de important!

luni, 8 februarie 2010

CA LA NEBUNI

La Realitatea TV s-a împământenit straniul obicei ca pentru orice fel de ştire să fie invitat câte un psiholog care s-o comenteze; dacă ninge, dacă plouă, dacă se scumpesc gazele, dacă pierde naţionala de fotbal, dacă Mutu trage pe nas, hop şi “specialistul” în studio.

Chiar adineauri, imediat după un reportaj despre acţiunile de deszăpezire totuşi mult mai prompte ca de obicei ale Primăriei Capitalei, l-am văzut pe unul pus să explice de ce autorităţile sunt luate “de fiecare dată” pe nepregătite de venirea iernii. Bun, interesant şi asta, dar eu aş fi şi mai curios să aflu resorturile psihologice care-i determină pe jurnalişti să-şi înceapă absolut orice relatare despre căderile abundente de zăpadă cu acest clişeu care, oricât de cârcotaşi am fi şi oricât de firesc ni s-ar părea ca iernile din România să arate ca-n Siberia, nu întotdeauna e acoperit de realitate.

vineri, 5 februarie 2010

PUTERE

joi, 4 februarie 2010

GHICITOARE

Parafrazând, oarecum, un fel de ghicitoare din vremurile parcă de tot mai puţin tristă amintire prin comparaţie cu astea în care trăim, şedeam şi eu şi mă întrebam şi-mi răspundeam: ce e mai penibil şi mai penibil decât un politician penibil?; un jurnalist isteric.

Cine a văzut în special finalul emisiunii “Sinteza zilei” de-aseară, de pe Antena 3, va înţelege, poate, la ce mă refer. Cine nu… n-a pierdut nimic!

miercuri, 3 februarie 2010

SOCOTEALA DE-ACASĂ…

Acum, că tot nu prea mă mai preocupă problemele grave ale ţării, de care au grijă (să nu se rezolve) alde Băsescu, Boc & Co., ale căror feţe chiar am ajuns să nu le mai suport prin televizorul meu, am şi eu timp să mă relaxez cu măruntele necazuri cotidiene.

De pildă, o chestiune care mă frământă de vreo două zile – de când şi încerc să-i prind la telefon pe cei de la UPC (!) – este cum se poate ca, trecând la sfârşitul unei luni (pe 28) de la un abonament mai scump la unul mai ieftin, prima factură venită după schimbare să fie mai mare decât contravaloarea noului serviciu. Din deducţiile mele reiese că mi s-a calculat abonamentul (nou) pe o lună… plus cele 2-3 zile în care am beneficiat de el în luna anterioară, numai că respectiva lună anterioară fusese deja achitată de mine integral, aşa încât pentru cele aceleaşi 2-3 zile în care n-am mai avut vechiul abonament (mai scump, repet), ar fi trebuit de fapt să mi se restituie nişte bani (evident mai mulţi decât cei care mi s-au pretins). Greşesc eu pe undeva?!

marți, 2 februarie 2010

O DOAMNA MAI ÎN VÂRSTĂ, DAR NICI CHIAR AŞA…

Mi se întâmplă uneori ca dintr-o dezbatere televizată de mare seriozitate să nu reţin decât un moment sau o replică aproape fără nicio legătură cu subiectul.

Acum vreo două zile de exemplu, în toiul unei discuţii aprinse despre destituirile şi numirile abuzive, pe criterii politice, din învăţământ, jurnalistul Val Vâlcu, dând dovadă de un tact cu totul aparte, s-a exprimat cam în felul următor: “aşa cum vă poate spune şi doamna Zoe Petre, politizarea este o problemă a învăţământului românesc de pe la 1700…”. Trag totuşi nădejde că se referea doar la calitatea de istoric a distinsei doamne!

luni, 1 februarie 2010

ATUNCI ŞI ACUM

Invitată şi ea, într-o emisiune la Realitatea TV, să-şi dea cu presupusul despre Mutu (că tot nu rămăsese mai nimeni care să n-o facă) o doamnă psiholog s-a apucat la un moment dat să ne explice, cu un aer savant, cum în lumea toxicomanilor (!) se întâmplă frecvent ca un individ despre care se credea că s-a vindecat să recidiveze chiar şi după câţiva ani buni, sugerând că, din nefericire, cam ăsta ar fi cazul atacantului Fiorentinei.

Fără să mă prea pricep la diferenţele dintre substanţele dopante şi stupefiantele propriu-zise, am totuşi sentimentul că atunci când a prizat cocaină Mutu nu încerca în mod special să-şi îmbunătăţească performanţele sportive (sau să-şi menţină silueta), aşa cum, invers, luând acum acele medicamente pe bază de sibutramină nu a făcut-o ca să “zboare” şi să viseze frumos. Prin urmare, nu neapărat despre dependenţă ar fi vorba…