Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 27 septembrie 2007

PROFESIONIŞTII

Până la urmă, toată această isterie din ultimele zile, declanşată în jurul DNA are şi partea ei... bună. După atâta amar de vreme în care opinia publică socotea aprioric vinovat orice personaj surprins de camerele de luat vederi pe o rază mai mică de doi kilometri în jurul sediului vreunui Parchet, nu m-ar mira ca de aici înainte prezumţia de nevinovăţie să înceapă să funcţioneze cu adevărat chiar şi la nivelul conştiinţei fiecărui cetăţean!

Nici până acum vajnica noastră Justiţie nu se bucura de cine ştie ce încredere, însă mă tem că acum s-a ajuns atât de departe încât până şi Bin Laden ar fi privit cu oarecare îngăduinţă dacă mâine-poimâine s-ar afla că a fost convocat – eventual prin intermediul unui SMS trimis personal de domnul Morar – în faţa imparţialilor procurori DNA. Mai ales că în prima fază nimeni, nici măcar persoana în cauză, nu va şti ce acuzaţii i se aduc.

Nimeni, cu excepţia redactorilor de la Evenimentul Zilei sau Cotidianul, desigur, care “pe surse” vor intra instantaneu în posesia dosarului complet şi îl vor prezenta drept rodul unei ample investigaţii jurnalistice proprii, desfăşurată pe parcursul unei întregi jumătăţi de zi. Să moară concurenţa de ciudă!

miercuri, 26 septembrie 2007

O COMISIE CU ADEVĂRAT SPECIALĂ!

Pe măsură ce lista miniştrilor acuzaţi de DNA tinde să se confunde cu organigrama completă a Cabinetului Tăriceanu II, se ridică tot mai multe semne de întrebare în legătură cu rolul şi utilitatea “comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiunii de către membrii Guvernului”, cum este ea numită în Legea nr. 115/1999.

Personal am crezut că acestă comisie este un soi de filtru menit să împiedice pe cât posibil hărţuirea miniştrilor de tot felul de indivizi bizari, reclamagii de profesie şi aşa mai departe, care n-au altă treabă şi alte distracţii pe lume decât să dea în judecată persoanele publice, acuzându-le de câte-n lună şi în stele. Pentru aceasta însă, ea ar fi trebuit să fie o PRIMĂ instanţă de “judecată”. Cu alte cuvinte, dacă doamna Vasilica Nebuna, cu domiciliul pe Banca nr. 4 din Cişmigiu ar face o plângere către DNA, acuzându-l pe ministrul Cutare că este responsabil de venirea toamnei, docomentul ar fi automat redirecţionat spre Comisie, înainte ca ditamai instituţia de luptă anticorupţie să se apuce de cercetări minuţioase şi profesioniste, cheltuind de pomană banii statului.

Observ acum cu uimire că lucrurile stau cu totul altfel şi că în loc de filtru între doamna Nebuna şi DNA, respectiv ministru, Comisia este o interfaţă între DNA – care, în cazul de mai sus, a făcut deja primele investigaţii, constatând că ipoteza se confirmă oarecum şi că între ministrul Cutare şi toamnă există într-adevăr o legătură strânsă deoarece e născut în octombrie – şi... acelaşi DNA, care practic cere permisiunea de a continua ancheta. Ceea ce mi se pare absurd.

marți, 25 septembrie 2007

CE FEL DE VOT?

Lăsând la o parte demagogia mai tuturor politicienilor români (cu o menţiune specială pentru domnul Emil Boc), care în funcţie de interesul de moment subliniază alternativ virtuţile votului secret sau ale celui la vedere, adevărul este că din punct de vedere teoretic problema poate fi discutată, aşa cum, tot teoretic, de florile mărului şi din dorinţa de a face pe interesanţii şi nonconformiştii am putea discuta şi despre superioritatea sistemului comunist faţă de cel capitalist, chiar cu argumente aparent logice! În ambele cazuri însă, practica ne omoară.

Pentru că suntem departe de a trăi într-o lume perfectă, votul deschis, prin ridicare de mâini este pur şi simplu o formă de îngrădire a libertăţii de conştiinţă, aşa cum s-a demonstrat cu vârf şi îndesat în vremurile nu de mult apuse şi care ar trebui să ne fie încă vii în memorie. Orice vot dat de teama ca nu cumva să fii văzut că nu respecţi disciplina de Partid este practic un vot nul.

Totodată, în ceea ce-i priveşte pe parlamentari, votul secret devine şi o obligaţie, nu doar un drept, pentru a nu-i influenţa pe cei care încă nu s-au pronunţat. Am mai spus-o cândva: aşa cum cetăţenilor obişnuiţi, la alegeri, le este strict interzis să voteze la vedere, fără a intra în cabina de vot, sub ameninţarea sancţionării pentru propagandă electorală ilegală, nici parlamentarilor n-ar trebui să le fie îngăduit să-şi dezvăluie opţiunea, din motive similare.

luni, 24 septembrie 2007

CINE SAPĂ GROAPA GUVERNULUI...

Dincolo de caracterul ranchiunos şi răzbunător al lui Traian Băsescu, probabilitatea foarte scăzută ca un social-democrat, fie el Geoană sau oricine altcineva, să devină premier în cazul când moţiunea de cenzură va trece de Parlament are o explicaţie mult mai raţională. Prin ultima lui mişcare, PSD nu a făcut decât să (re)devină principalul inamic al preşedintelui.

Odată scăpat de Tăriceanu, este limpede că Băsescu îşi va canaliza tot nemărginitu-i potenţial distructiv împotriva PSD, care cel puţin teoretic, dacă ar reuşi să dărâme actualul Guvern, s-ar afirma ca o forţă politică de temut, inclusiv în ochii electoratului. În plus, şeful statului e conştient că nu ar mai avea mare lucru de obţinut încercând să anihileze complet PNL care, pe de-o parte, are un nucleu de alegători mic însă destul de cimentat în ultimii 18 ani, fiind greu de reorientat către democraţi sau PLD, iar pe de alta ar putea fi la un moment dat “recuperat”, poate fără “aripa Tăriceanu”, pentru sprijinirea unui guvern PD rezultat după alegeri.

Prin urmare, toate tunurile Cotrocenilor vor fi repoziţionate către PSD. Chiar şi eventuala învestire a unui guvern social-democrat de către Băsescu n-ar fi decât o capcană menită să ducă la îngroparea definitivă a acestui partid. Iar în rol de cioclu politic preşedintele este imbatabil!

vineri, 21 septembrie 2007

UN GEST NEBUNESC

AVERTISMENT: Orice asemănare cu întâmplări şi personaje politice reale este absolut intenţionată.

Până în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate, Mircea fusese unul dintre oamenii de vază ai oraşului, însă din cauza uneltirilor principalului său rival intrase încet-încet într-un anonimat din care părea cu neputinţă să iasă prea curând şi cu care nu se putea împăca defel. Aşa se face că luă hotărârea de a întreprinde o acţiune nebunească, oricare, indiferent de consecinţe, numai pentru a reveni în centrul atenţiei.

Într-o bună zi, aflându-se pe digul ce înainta câţiva zeci de metri în apele mării şi care constituia punctul de atracţie al localităţii, fiind înţesat la orice oră din zi cu turişti şi concitadini, eroul nostru începu să strige din rărunchi că se va arunca de pe stabilopozi şi va încerca să ajungă până la mal.

Ideea era una proastă din toate punctele de vedere. Mai întâi că nu prea ştia să înoate. Apoi, în apele din zonă mişunau rechinii. Prin urmare, gestul avea două rezultate previzibile şi la fel de nefericite: fie Mircea se îneca, fie îl devorau fiarele. Dar şi dacă lucrurile ar fi mers bine pentru el, mare lucru tot nu ar fi obţinut, de vreme ce neînduplecatul său adversar era în continuare atotputernic şi pregătit să-l doboare din nou.

Cu toate acestea, şi în ciuda avertismentelor venite din partea spectatorilor binevoitori şi puţin speriaţi de consecinţele episodului asupra întregului oraş, se hotărî să-şi ducă acţiunea până la capăt, de teamă că renunţând acum, după ce pusese toată lumea pe jar, s-ar face şi mai rău de râs. Deja era privit ca un teribilist ciudat, cu minţile rătăcite.

Lucrurile merseră însă din rău în mai rău. Încă înainte de a apuca să se arunce în valuri, alunecă de câteva ori pe stabilopozi, alegându-se cu o mână ruptă şi un picior luxat. Situaţia devenise dramatică, reducându-se de-acum la o chestiune de viaţă şi de moarte.

(Continuarea în săptămânile următoare)

joi, 20 septembrie 2007

PARTIDUL SOCIAL DERUTAT

Habar n-am dacă în urma negocierilor intense din ultima vreme dintre PSD şi restul lumii – inclusiv cu ferocele adversar (?!) al înţelegerilor subterane, Traian Băsescu! – domnului Geoană şi alor lui le este limpede ce se va întâmpla în cazul în care moţiunea de cenzură odată depusă în Parlament va fi şi adoptată. Mai mult, la acest moment nici nu mă prea interesează, aşa cum nu mă interesează şi de altfel nici nu cred în puhoiul de informaţii date “pe surse” în presă, în legătură cu posibilele viitoare alianţe, coaliţii, guverne şi aşa mai departe.

Se prea poate ca undeva jocurile să fi fost deja făcute, numai că ceea ce văd eu ca simplu spectator este un PSD care continuă să se zbată într-un ridicol absolut, cu un preşedinte care lasă impresia că nu ştie pe ce lume se află. Conform declaraţiilor, social-democraţii nu vor sprijini un cabinet PD, nu vor intra la guvernare nici alături de liberali, nici de democraţi, nu vor rămâne în opoziţie şi în general nu vor face nimic concret, sau, după caz, vor face orice se nimereşte, doar Guvernul Tăriceanu II să plece naibii odată!

Rămâne de văzut cum se va repercuta această confuzie a partidului (cum spuneam, fie şi numai aparentă) asupra electoratului de stânga care, la rându-i, în zăpăceala lui s-ar putea să nu-i mai acorde nici măcar bruma de încredere din ultimele sondaje!

miercuri, 19 septembrie 2007

MOŢIUNEA IZBĂVITOARE

După părerea mea, cel mai bun lucru care li se poate întâmpla liberalilor în actualul context politic teribil de încâlcit este ca moţiunea PSD să fie nu doar depusă, dar şi adoptată! Alternativele sunt una mai proastă decât cealaltă.

Atacaţi din toate părţile, cu un DNA decis să le ia la puricat fiecare ministru, mergând probabil până la premier, cu un Parlament ostil care, fie şi doar aşa, de-al naibii, nu le mai votează nicio iniţiativă legislativă şi care e greu de crezut că va aproba apropiata Lege a bugetului într-o formă decentă, chiar şi dacă ar scăpa de moţiune s-ar găsi într-o situaţie absolut imposibilă, cu efecte de imagine şi deci electorale dezastruoase. PNL ar fi perceput ca un partid care se cramponează de putere, într-o ţară devenită de neguvernat, numai pentru a-şi satisface cine ştie ce interese meschine.

Pe de altă parte, nici demisia Guvernului nu este o soluţie, fiindcă mulţi ar înterpreta-o drept un gest de slăbiciune, de laşitate, tot liberalii fiind făcuţi responsabili de balamucul încă şi mai mare care fără îndoială că va urma. În schimb, adoptarea moţiunii i-ar plasa în postura relativ comodă şi – pe meleagurile noastre – mai curând benefică din punct de vedere electoral a victimei, căreia cel puţin pentru un timp i se trec cu vederea multe păcate.

marți, 18 septembrie 2007

ORI... ORI...

Pe zi ce trece, situaţia social-democraţilor devine tot mai caraghioasă. S-ar zice că blestemul diagnosticului pus de domnul Meleşcanu acum câteva săptămâni continuă să-i urmărească. De data aceasta este vorba de atitudinea faţă de ordonanţa de reorganizare a Cabinetului Tăriceanu II, care ar trebui să fie discutată astăzi la Senat.

Ca şi în cazul moţiunii-fantomă, posibilităţile sunt, grosso modo, două: ori o resping, ori o votează! În primul caz, ar însemna că, după ce au pus din greu umărul la moşirea noului guvern, nu îi mai recunosc acum existenţa, refuzând să-i semneze certificatul de naştere! Cel puţin tot atât de penibilă ar fi însă şi aprobarea ei pe fondul hotărârii de a introduce poate chiar a doua zi vestita moţiune, în urma căreia exact aceiaşi oameni ar trebui să demită un guvern pe care abia ce l-au reconfirmat!

Cum – Doamne iartă-mă! – se face că toate aceste dileme existenţiale sunt presărate de soarta cea crudă numai în calea bietului domn Geoană?!

luni, 17 septembrie 2007

UN FILM FOARTE... ROMÂNESC

În cele din urmă am ajuns să văd “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Nicio surpriză: un film banal, plicticos în multe momente, nici mai prost, dar cu siguranţă nici mai bun decât o grămadă altele româneşti din ultimii ani. Nu comentez subiectul, însă îmi amintesc un film dinainte de Revoluţie care trata, desigur din altă perspectivă, dar parcă şi cu mai multă inspiraţie, unul similar.

O menţiune specială pentru coloana sonoră. Tot în buna tradiţie românească postdecembristă, sunetul se aude de parcă tot filmul a fost realizat într-o peşteră sau într-o piscină acoperită. N-am să înţeleg niciodată unde sunt plasate microfoanele când se turnează o scenă; eu mi le imaginez băgate într-o cratiţă cu capacul pus. Dintr-o telenovelă vorbită în spaniolă şi netitrată aş fi înţeles cel puţin tot atâtea replici, deşi n-am studiat limba!

Reafirmându-mi imensa dezamăgire că această peliculă şi nu “California Dreamin’” va fi propunerea românească pentru Oscar, îi urez totuşi multă baftă. O să aibă mare nevoie!

miercuri, 5 septembrie 2007

PÂNĂ PE 17 SEPTEMBRIE...

VARA POATE FI CA IARNA!

Unul dintre cei mai pitoreşti oameni politici autohtoni, (încă) democratul Marius Marinescu a venit acum două săptămâni, când amintirea perioadelor caniculare din această vară era încă vie în memoria electoratului, cu o iniţiativă legislativă năstruşnică: statul să subvenţioneze instalarea de aparate de aer condiţionat în locuinţele românilor nevoiaşi.

Toate bune şi frumoase – chiar dacă măsura are un evident caracter populist şi numai de dreapta nu poate fi numită – însă mă întreb cum îşi va putea achita o asemenea familie nevoiaşă factura la curent electric, dacă va dori să şi pună în funcţiune maşinăria primită plocon de la stat. Ar fi vorba de vreo 2-3 milioane de lei vechi pe lună, sumă comparabilă cu cea plătită pe căldura din timpul iernii! Se vor introduce oare noi subvenţii?!

marți, 4 septembrie 2007

PUBLIGIGITATE

Nu contenesc să mă minunez în faţa noianului de umilinţe pe care jurnaliştii români – şi nu doar cei sportivi! – sunt dispuşi să le înghită pe nemestecate şi fără să clipească din partea lui Gigi Becali, doar pentru a face un strop de rating în plus şi a obţine cine ştie ce declaraţie senzaţională, “făcută la mine în emisiune”.

În neţărmurita-mi naivitate, cândva speram că încet-încet, pe măsură ce toţi realizatorii de talk-show-uri îşi vor primi în direct şi la diverse ore porţia de înjurături de mamă, bunică şi alte neamuri, apariţiile lui Becali vor înceta în mod firesc, pe motiv de scârbă a amfitrionilor sătui de bălăcăreală. Ei aş! Dimpotrivă, cu cât mai slobod la gură devine mai-marele Stelei, cu atât se înmulţesc invitaţiile de a interveni măcar prin telefon. Scârba poate fi cel mult a telespectatorilor, care dacă vor să urmărească restul emisiunii trebuie să trateze inserturile cu “nea Gigi” ca pe pauzele publicitare; adică să schimbe canalul până se termină sau să profite de ocazie pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice mai mult sau mai puţin urgente.

luni, 3 septembrie 2007

AL TREILEA REFERENDUM

D-aia-mi place mie de liberali: la ei, ce-i în guşă, şi-n căpuşă! Zilele acestea şi-au reafirmat ferm o idee mai veche, aceea a republicii parlamentare. Nu le pasă nici cât negru sub unghie că în actualul context politic, când Guvernul are de înfruntat o moţiune de cenzură şi la numai 3-4 luni după un referendum în care preşedintele a fost reconfirmat în funcţie de 75% dintre alegători, o asemenea iniţiativă îi poate face să mai piardă atât din fragilul sprijin parlamentar de care încă se mai bucură, cât şi – în perspectiva eventualelor alegeri anticipate – procente importante din suportul unui electorat prea fericit să-şi voteze Tătucul cu propriile mânuţe. Bravos, fraţilor!

Desigur, mai există şi varianta ca pur şi simplu să nu-şi fi dat seama ce fac! În acest caz, şi dacă o ţin pe-a lor, s-ar putea să aibă marea surpriză de a vedea cum şi problema formei de guvernământ va fi tranşată, mai devreme sau mai târziu, de acelaşi Traian Băsescu. Cum? Simplu. Printr-un nou referendum! Tot atât de strategic plasat ca şi cel pentru votul uninominal şi cu rezultate la fel de previzibile.