Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 18 septembrie 2007

ORI... ORI...

Pe zi ce trece, situaţia social-democraţilor devine tot mai caraghioasă. S-ar zice că blestemul diagnosticului pus de domnul Meleşcanu acum câteva săptămâni continuă să-i urmărească. De data aceasta este vorba de atitudinea faţă de ordonanţa de reorganizare a Cabinetului Tăriceanu II, care ar trebui să fie discutată astăzi la Senat.

Ca şi în cazul moţiunii-fantomă, posibilităţile sunt, grosso modo, două: ori o resping, ori o votează! În primul caz, ar însemna că, după ce au pus din greu umărul la moşirea noului guvern, nu îi mai recunosc acum existenţa, refuzând să-i semneze certificatul de naştere! Cel puţin tot atât de penibilă ar fi însă şi aprobarea ei pe fondul hotărârii de a introduce poate chiar a doua zi vestita moţiune, în urma căreia exact aceiaşi oameni ar trebui să demită un guvern pe care abia ce l-au reconfirmat!

Cum – Doamne iartă-mă! – se face că toate aceste dileme existenţiale sunt presărate de soarta cea crudă numai în calea bietului domn Geoană?!

5 comentarii:

Anonim spunea...

geoana:"toate toate mi se intampla numai mie"!

bombo spunea...

in ritmul asta alegatorii psd nu o sa mai inteleaga nimic. iar lui geoana i se apropie sfarsitul

congo spunea...

ptr.bombo---sfarsitul lui tariceanu e si mai aproape......

zulush spunea...

treaba se impute rau cu DNA,ordonante,motiuni..veselie mare

zulush spunea...

sa vina anticipatele!!!!!