Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 19 septembrie 2007

MOŢIUNEA IZBĂVITOARE

După părerea mea, cel mai bun lucru care li se poate întâmpla liberalilor în actualul context politic teribil de încâlcit este ca moţiunea PSD să fie nu doar depusă, dar şi adoptată! Alternativele sunt una mai proastă decât cealaltă.

Atacaţi din toate părţile, cu un DNA decis să le ia la puricat fiecare ministru, mergând probabil până la premier, cu un Parlament ostil care, fie şi doar aşa, de-al naibii, nu le mai votează nicio iniţiativă legislativă şi care e greu de crezut că va aproba apropiata Lege a bugetului într-o formă decentă, chiar şi dacă ar scăpa de moţiune s-ar găsi într-o situaţie absolut imposibilă, cu efecte de imagine şi deci electorale dezastruoase. PNL ar fi perceput ca un partid care se cramponează de putere, într-o ţară devenită de neguvernat, numai pentru a-şi satisface cine ştie ce interese meschine.

Pe de altă parte, nici demisia Guvernului nu este o soluţie, fiindcă mulţi ar înterpreta-o drept un gest de slăbiciune, de laşitate, tot liberalii fiind făcuţi responsabili de balamucul încă şi mai mare care fără îndoială că va urma. În schimb, adoptarea moţiunii i-ar plasa în postura relativ comodă şi – pe meleagurile noastre – mai curând benefică din punct de vedere electoral a victimei, căreia cel puţin pentru un timp i se trec cu vederea multe păcate.

3 comentarii:

Anonim spunea...

cel mai vun lucru pentru tara e sa scapam de tariceanu,chioariu,fenechiu si clica lor

Anonim spunea...

o sa vina toti la mana lui Basescu si atunci sa te ti distractie

Anonim spunea...

Tineti minte 5 cuvinte, e la fel ca inainte: PSD+PD+PLD=FSN!