PUBLIGIGITATE

Nu contenesc să mă minunez în faţa noianului de umilinţe pe care jurnaliştii români – şi nu doar cei sportivi! – sunt dispuşi să le înghită pe nemestecate şi fără să clipească din partea lui Gigi Becali, doar pentru a face un strop de rating în plus şi a obţine cine ştie ce declaraţie senzaţională, “făcută la mine în emisiune”.

În neţărmurita-mi naivitate, cândva speram că încet-încet, pe măsură ce toţi realizatorii de talk-show-uri îşi vor primi în direct şi la diverse ore porţia de înjurături de mamă, bunică şi alte neamuri, apariţiile lui Becali vor înceta în mod firesc, pe motiv de scârbă a amfitrionilor sătui de bălăcăreală. Ei aş! Dimpotrivă, cu cât mai slobod la gură devine mai-marele Stelei, cu atât se înmulţesc invitaţiile de a interveni măcar prin telefon. Scârba poate fi cel mult a telespectatorilor, care dacă vor să urmărească restul emisiunii trebuie să trateze inserturile cu “nea Gigi” ca pe pauzele publicitare; adică să schimbe canalul până se termină sau să profite de ocazie pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice mai mult sau mai puţin urgente.