Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 31 decembrie 2009

UN AN NOU FERICIT!

luni, 28 decembrie 2009

MAI MULT BĂTRÂN DECÂT ÎNŢELEPT

Dincolo de bizareria programării unui interviu cu un important om politic într-o zi de Crăciun, fiind vorba despre Crin Antonescu i-am urmărit, la Realitatea TV, cu foarte multă atenţie incredibil de puţinele vorbe cu care abia a apucat să străpungă, când şi când, într-o emisiune de o oră, logoreea mustrătoare a unui cunoscut analist Boda care, după ce o viaţă întreagă nu doar că s-a declarat de stânga, dar a şi ocupat diverse funcţii în regimurile Iliescu, în urmă cu puţin timp făcea aşa, ca un fel de pledoarie pro-monarhistă, iar acum a recunoscut că l-a votat la preşedinţie pe Crin, dovadă că omul cât trăieşte învaţă, iar unii chiar pot atinge la bătrâneţe înţelepciunea pe care alţii o au de tineri. Numai că nu e politicos să vorbeşti mai mult decât invitatul special (când oricum apari de zece ori mai des la televizor şi ai ocazia să-ţi debitezi inepţiile tot la două zile) nu a învăţat încă.

joi, 24 decembrie 2009

CRĂCIUN FERICIT!

miercuri, 23 decembrie 2009

OPOZIŢIA DE TREI PARALE

Nici nu terminasem bine de postat articolul de ieri, când scârba şi nepăsarea despre care vorbeam au făcut rocadă la vederea scorurilor zdrobitoare cu care treceau de comisiile parlamentare miniştrii guvernului Boc. După visul cu alianţa PSD-PD-L de anul trecut, lui Traian Băsescu pare-se că i s-a împlinit un altul, pe care până acum nici măcar n-a îndrăznit să-l mărturisească public: dispariţia opoziţiei!

Dacă n-aveam nicio îndoială că, în eterna lor spaimă faţă de anticipate, până şi parlamentarii liberali sau pesedişti care se arată cei mai viteji la televizor vor vota azi cu tot entuziasmul lor secret cu bile învestirea “noului” cabinet, speram că măcar în comisii vor face puţin pe leii. Constat însă că “responsabilitatea” nu le-a îngăduit “să lase ţara fără guvern într-o perioadă de… bla-bla…”. Abia aştept să-i văd dând replici tăioase şi sclipitoare lui Boc când s-o lăuda cu sprijinul fără precedent obţinut în Parlament de caricatura lui de guvern. Pe-ni-bil!

marți, 22 decembrie 2009

FĂRĂ COMENTARII

Poate să fie doar apropierea sărbătorilor, dar de câteva zile privesc la întâmplările de pe scena politică nici măcar cu scârbă, ci doar cu nepăsarea pe care până de curând o invidiam, deşi n-o prea înţelegeam, la mulţi dintre cei din jurul meu. În virtutea inerţiei, ţin în continuare televizorul deschis pe Realitatea sau pe Antena 3, dar cu excepţia momentelor în care câte un pedelist insuportabil de fericit şi de optimist în legătură cu competenţa noilor vechi miniştri şi în general cu viitorul portocaliu al patriei mă face să ciulesc o ureche şi în clipa următoare să schimb pe celălalt post, realizez că de fapt n-am ascultat nimic ore în şir. Prin urmare, nici de comentat nu prea mai am ce.

luni, 21 decembrie 2009

N-AM AVUT CU CINE…

Cu ocazia anunţării listei definitive a Guvernului Boc nu-ştiu-cât, iar mi-a făcut aseară morală un prieten că n-am votat cu Geoană în loc să stau acasă, şi că din cauza mea şi a altora ca mine am rămas pe cap cu Băsescul & Comp., când (şi aici cred că a citat din Ciutacu, deşi n-a menţionat) mai bună ar fi fost şi foca de la circ.

Adevărul e că mici remuşcări am şi eu, dar argumentul cu foca nu e unul solid. Vreau să spun că dacă în locul lui Geoană chiar ar fi candidat o focă, nici eu n-aş mai fi stat pe gânduri şi categoric aş fi votat-o!

vineri, 18 decembrie 2009

O PROFUNDĂ ANALIZĂ A SITUAŢIEI DIN PSD DUPĂ PIERDEREA ALEGERILOR PREZIDENŢIALE

Motto sau Culmea lichelismului politic: “PSD ar trebui să participe la guvernare, fie şi cu un singur ministru; nu funcţiile ne interesează...” (Marian Sârbu, propus ca ministru al Muncii de Traian Băsescu)

Mă doare fix în (pro)fund de situaţia din PSD după pierderea alegerilor prezidenţiale!

joi, 17 decembrie 2009

CEA MAI BUNĂ SCUZĂ…

…Pentru liberali să nu intre la guvernare alături de PD-L: Emil Boc. Absolut beton!

Şi o nouă confirmare practică a înţelepciunii populare care spune că o nenorocire nu vine niciodată singură.

miercuri, 16 decembrie 2009

CU (O TOT MAI MARE) MÂHNIRE DESPRE LIBERALI

În calitatea mea de vechi simpatizant şi înrăit votant liberal, trăiesc, după vremurile tulburi de pe la mijlocul anilor 90, cele mai penibile momente. Atât de penibile, încât din străfundurile memoriei mi-au ieşit la iveală amintiri cu un Crin Antonescu mult mai tânăr decât acum, dar la fel de naiv, rătăcit şi atunci într-una din facţiunile liberale pe care nu le înţelegeam.

Ca să nu comit un articol interminabil şi plin de năduf, am să înşir doar câteva puncte pe care nu mă îndoiesc că un cititor isteţ le va putea pune cu uşurinţă în ordinea lor oarecum logică.

1. Sper că - fie şi din motive care-mi scapă deocamdată - liberalii doar se prefac a mai crede în posibilitatea ca Traian Băsescu să accepte o “majoritate” fără PD-L. Şi fără UDMR. Şi fără minorităţi. Şi fără independenţi. Şi care de fapt nici nu mai are cum să fie o majoritate.

2. Dacă pe undeva aş fi putut înţelege neintrarea la guvernare alături de PD-L, nu pricep în ruptul capului de ce liberalii ţin morţiş să intre în opoziţie cu bolovanul PSD agăţat prieteneşte de gât. Şi dacă, totuşi, chiar nu se putea şi nu se putea altfel, nu era măcar mai firesc să înceapă “negocierile” mai întâi cu pedeliştii, să anunţe eşecul lor - cauzat de aia, aia şi ticăloşia lui Băsescu - apoi să se întâlnească, eventual, şi cu pesediştii, pentru un fel de “coordonare a acţiunilor opoziţiei”?

3. Desigur, nu pentru susţinătorii săi tradiţionali (printre care încă mă număr), dar pentru ceilalţi care l-au votat nu există oare riscul să-şi închipuie că lui Crin “i s-a urcat la cap” şi vrea acum cu orice chip să devină prim-ministru? Dacă nu se poate cu PD-L, măcar cu PSD?

4. Liderii PNL chiar îşi închipuie că dacă nu ştiu cât la sută din votanţii liberali l-au preferat în turul doi pe Geoană lui Băsescu, acum sunt şi mari amatori de PSD?!

5. În general, o fi înţelept să te înfrăţeşti cu perdantul de vocaţie Geoană, într-un moment în care nici prin propriu-i partid nu prea mai dă nimeni doi bani pe el?

6. După ce în 1996 PNŢCD a obţinut un scor istoric, apreciat la vreo 25% în cadrul CDR, doar patru ani mai târziu dispărea practic din peisajul politic!

7. Sper din tot sufletul să mă înşel pe fond, sau să se întâmple ceva între timp, astfel încât la următoarele alegeri să nu fiu nevoit să scriu iarăşi cu mâhnire un articol în care să fac trimitere către acesta, în care tocmai îmi exprim temerea că, urmând linia actuală, 10% va fi un scor peste aşteptări pentru PNL.

marți, 15 decembrie 2009

CA-N FAMILIE

După un vot deschis, prin apel nominal, doar cu puţin mai nedemocratic decât în PCUS (dar, din câte înţeleg, perfect statutar, şi asta e cu adevărat înspăimântător!), vitejii din conducerea lărgită a PNL au înghiţit varianta impusă practic de intransigenţii din conducerea restrânsă, respectiv Crin Antonescu, de a se face că negociază intrarea la guvernare alături de pedelişti. Care pedelişti, la rândul lor, ca să fie siguri că nu riscă să împartă coliva (că deja tort sau caşcaval e prea mult spus) cu “partenerii liberali” s-au grăbit să-l anunţe pe Boc drept favorit la funcţia de premier.

Prin urmare, o bună bucată de vreme va trebui să văd iarăşi cum în dezbaterile televizate perechi bizare, gen Ludovic Orban-Liviu Dragnea, Varujan Vosganian-Dan Nica, Norica Nicolai-Victor Ponta, Mariana Câmpeanu-Marian Sârbu, Mihai Voicu-Ilie Sârbu etc. se înţeleg de minune, îşi continuă unul altuia ideea, se completează reciproc, exact ca membrii unei familii sudate. Filmul ăsta l-am mai văzut de două ori, la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu şi în campania electorală abia încheiată, şi zău că nu mi-a plăcut deloc…

luni, 14 decembrie 2009

VOTANŢI DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ

Nici măcar nu m-am obosit să verific dacă socoteala celor care au ajuns la concluzia că ritmul de votare în secţia specială de la Paris a fost de un cetăţean la 13 secunde, cu tot cu completarea declaraţiei pe proprie răspundere. Mi-a fost suficient să văd o altă mulţime de indivizi, în frunte cu Adriean Videanu, explicând cu cea mai mare seninătate că e foarte posibil; cică s-au făcut şi experienţe care s-o demonstreze.

Problema care însă cred că a scăpat din vedere experimentatorilor de felul ăsta este că nu-i vorba ca UN SINGUR om (tânăr şi bine antrenat) să poată vota în 13 secunde, ci 3700 (trei mii şapte sute) la FIECARE 13 secunde, timp de 14 ore încontinuu! Ca un exemplu oarecum edificator: dacă unuia singur din cei 3700 să spunem că i-ar fi scăpat pe jos paşaportul, sau s-ar fi îndreptat din neatenţie către o cabină deja ocupată, fiind nevoit apoi să schimbe puţin traseul, şi în loc de 13 secunde i-ar fi luat, par egzamplu, 22, următorul român-parizian cu sete de pus ştampila pe Băsescu ar fi trebuit s-o facă în doar… 4 secunde, altminteri ultimul de la coadă ar fi rămas cu buza umflată. Asta da performanţă!

vineri, 11 decembrie 2009

CUM RĂMÂNE CU “PROCENTUL NESEMNIFICATIV”?

Nu ştiu de ce, dar acum, după încheierea alegerilor, când participarea a fost una record pentru ultimele tururi de scrutin, iar diferenţa dintre cei doi candidaţi este cam jumătate din numărul celor care au votat în străinătate, de pildă, sau din numărul voturilor nule, ori mai puţin de o zecime din numărul celor care au votat în secţiile speciale, nu mai aud pe nimeni, nici măcar pe Cristian Tudor Popescu să mai vorbească despre “teoria numerelor mari”, conform căreia dacă electoratul se prezintă masiv la urne orice încercare de fraudare e practic sortită eşecului, neputând să influenţeze rezultatul final decât “într-un procent nesemnificativ”. Poate pentru că nu e aşa şi, întâmplător, măcar aici, am avut dreptate mai degrabă eu.

joi, 10 decembrie 2009

DE LA ANTONESCU LA ANTONESCU

Cu dragoste şi regret o spun: decizia luată ieri de forurile de conducere ale PNL, de a refuza practic intrarea la guvernare alături de PD-L, ar putea însemna cu adevărat începutul sfârşitului pentru acest partid. Comparaţia cu ţărăniştii se face adesea, şi de multe ori forţat, dar părerea mea este că pe aceştia i-a pierdut tocmai încăpăţânarea lor prostească, deghizată în “consecvenţa” şi “intransigenţa” cu care au urmat un proiect politic greşit.

Cu un nemărturisit direct, dar vădit dispreţ (pe care i-l împărtăşesc de altfel pe deplin, dar eu îmi permit, fiindcă n-am fost, nu sunt şi foarte probabil nici nu voi fi vreodată politician) faţă de jumătate din electoratul ţării, care a votat, nu-i aşa?, un tiran cu care orice compromis este exclus, Crin Antonescu condamnă PNL la o opoziţie de cel puţin încă cinci ani (dacă nu cumva tiranul va deveni la un moment dat om de omenie) şi, ceea ce este mult mai grav, se răzbună nu pe sat, ci pe o ţară întreagă, lăsându-l pe Traian Băsescu singur la butoanele puterii, pe principiul “l-aţi votat, spălaţi-vă cu el pe cap”. Chestie care – desigur, cu enormele diferenţe de rigoare – îmi aminteşte de un alt Antonescu din istorie, care de dragul demnităţii proprii şi al cuvântului dat, a preferat să ducă ţara de râpă.

miercuri, 9 decembrie 2009

GREU DE DECIS

Mă întreba aseară un prieten cum m-aş simţi să-i văd într-un eventual guvern pe liberali alături de Berceanu, Videanu, Sulfina Barbu, sau chiar Raluca Turcan ori Elena Udrea. I-am răspuns că absolut îngrozitor, exact cum m-aş fi simţit să-i văd alături de Dan Nica, Marian/Ilie Sârbu, Ecaterina Andronescu sau chiar Adrian Năstase ori Marian Vanghelie (başca Ponta). Sincer vorbind, vremurile în care să stea singuri în Palatul Victoria sunt departe în trecut şi probabil şi mai departe în viitor.

Apropo de ce ar trebui să facă PNL în perioada următoare, cea mai năstruşnică variantă pe care am auzit-o, chiar de la oameni absolut respectabili, este aceea de a da numai sprijin parlamentar unui guvern PD-L. Cum ar veni, nici în car, nici în căruţă, spre bucuria pedeliştilor, care – după ce că ar împărţi ei între ei tot caşcavalul –, atunci când le va veni la socoteală vor explica ce guvern de dreapta au făcut dimpreună cu liberalii, iar în momentele-cheie îi vor găsi pe aceştia din urmă vinovaţi de toate nerealizările guvernării, acuzându-i că fac pe ascuns jocul opoziţiei pesediste. Grozavă afacere!


P.S. Decât să viseze la cai verzi pe pereţi şi la premier de-al lor desemnat de Traian Băsescu, liberalii s-ar gândi mai bine să pună condiţii mult mai importante pentru intrarea la guvernare, cum ar fi angajamentul “partenerilor” de a face uitate referendumul referitor la trecerea la parlament unicameral şi alte modificări aberante şi periculoase ale Constituţiei şi Legii electorale. Iar ca prim-ministru să găsească poate un independent (altul decât Johannis, care a avut grijă să se dea rănit primul, deşi tare bun ar fi fost acum), sau măcar un pedelist mai cu faţă umană.

marți, 8 decembrie 2009

O REGRETABILĂ DAR ONORABILĂ DEMISIE ŞI O STÂNJENITOARE DAR NECESARĂ INTRARE LA GUVERNARE

Privit prin prisma adversarilor săi din interior, acum, după eşec, întregul “Proiect Johannis” al lui Crin Antonescu nu poate părea decât ceva gen “târârea partidului într-o aventură păguboasă alături de PSD-ul lui Cutare, Cutare şi Vanghelie”. Nu din cauza acestei judecăţi, cu care personal nu sunt absolut deloc de acord, ci pentru că a apucat să promită că o va face dacă nu va izbândi în alegeri, iar altfel ar deveni un simplu politician ca toţi ceilalţi, domnul Antonescu ar cam trebui să-şi dea demisia din fruntea PNL.

Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, oricât de proastă ar fi varianta intrării liberalilor la guvernare alături de PD-L şi deja tradiţionalii aliaţi maghiari ea este totuşi cea mai bună. Rămânerea în opoziţie împreună cu PSD ar fi catastrofală: pe lângă inerentele confuzii între “opoziţia de dreapta” şi “opoziţia de stânga”, ea ar însemna practic dezagregarea partidului prin migrarea parlamentarilor, primarilor etc. către PD-L. Chiar dacă o coaliţie cu democraţii pare multora un fel de anexare, şansele PNL de a-şi păstra nu doar identitatea ci şi oamenii sunt mult mai mari, indiferent de atacurile venite dinspre “aliaţi”. Asta ca să nu mai spun că de la guvernare se poate ieşi în orice moment; de intrat e mai greu! Din păcate, acesta ar fi al doilea motiv serios pentru ca domnul Antonescu să demisioneze, de vreme ce aproape s-a jurat că nu va mai colabora vreodată cu Traian Băsescu şi partidul lui.

luni, 7 decembrie 2009

CEAUŞESCU TRĂIEŞTE!

Cu singura diferenţă că atunci am ieşit pe străzi iar acum nu mi-am mişcat fundul nici măcar până la secţia de votare, noaptea trecută m-am simţit exact ca-n timpul Revoluţiei, imediat după execuţia lui Ceauşescu, când încă nu-mi venea să cred că s-a terminat şi tot aşteptam să se anunţe că dictatorul e de fapt bine mersi în viaţă şi a revenit în funcţie.

Iar azi-dimineaţă când m-am trezit… Ceauşescu chiar trăia!

duminică, 6 decembrie 2009

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2009 (PRONOSTIC)

Prezenţa la urne: 46%

Mircea Geoană: 54,3%
Traian Băsescu: 45,7%

vineri, 4 decembrie 2009

ÎMI PARE RĂU, CRIN...

...Dar tot nu pot să-l votez pe Geoană, oricât am încercat să mă conving şi să mă las convins. Prea a avut dreptate Iliescu atunci când l-a caracterizat într-un singur cuvânt! O să stau frumuşel acasă şi, aşa cum am mai spus, o să-i ţin totuşi pumnii, meditând în continuare la cum le-am trăit eu în campania asta electorală pe toate cele de neînţeles la alţii până acum, inclusiv să fiu influenţat aproape decisiv în luarea hotărârii finale de confruntarea televizată dintre candidaţi.

Ar mai fi doar o mică speranţă să-mi schimb încă o dată decizia fermă: să văd astăzi, în ultima zi de campanie, haita portocalie invadând televizoarele ca să ne spună, de pildă, iarăşi, în mod absurd, cum a fost trucat grosolan un filmuleţ în care Băsescu ar lovi un copil pe care se jură numai că nu l-a răpus “cu pumnul în faţă”, admiţând implicit că victima, episodul şi lovitura, poate cu dosul palmei în bărbie, au existat!

joi, 3 decembrie 2009

IARNĂ ŞI ISTORIE

Din motive de improbabile ieşiri la iarbă verde (cu toată încălzirea asta globală cu tot) şi focuri de artificii sub clar de lună, nici eu nu sunt foarte încântat că Ziua Naţională a României se nimereşte în plin sezon rece. Dar de aici şi până la a mă răţoi la bieţii înaintaşi că nu şi-au găsit o perioadă mai propice pentru înfăptuirea celui mai important deziderat din istoria neamului e o cale uriaşă, străbătută într-o clipită de un fost jalnic ministru de externe şi actual cam la fel profesor de... istorie, care într-o juma’ de ceas de elucubrat la televizor a repetat gogomănia de vreo trei ori, aducând ca argument suprem în condamnarea unei asemenea nedreptăţi făcute contemporanilor faptul că suntem singura ţară latină cu ziua naţională stabilită iarna! Aşa, hodoronc-tronc. Ai dracu’ nemţi!

miercuri, 2 decembrie 2009

PAUZA DE VOMĂ

Azi n-am chef de scris, aşa că mă voi rezuma doar să vomit, după ce tocmai l-am auzit iarăşi pe Traian Băsescu erijându-se în protectorul spiritual al revoluţionarilor din 1989 şi al “golanilor” de odinioară din Piaţa Universităţii. Mersi tataie, cântă la altă masă! Nici nu merită să dezvolt.

marți, 1 decembrie 2009

A VOTA SAU A NU VOTA

După toate cele întâmplate în ultimele zile (nu atât apariţia filmuleţului, pe care îl consider în continuare numai bun să-i influenţeze decisiv pe tolomacii care încă nu aflaseră pe ce lume sunt, cât felul dincolo de orice limite atinse până acum în care camarila lui Traian Băsescu ne tratează de cretini, încercând să ne convingă că ceea ce vedem cu ochii noştri nu există) m-am hotărât să ţin cu Geoană. Nu să-l votez, dar măcar să-i ţin pumnii pe 6 decembrie şi să nu încerc să descurajez în niciun fel pe cei care au de gând să-l voteze, ba poate chiar să-i îndemn să o facă. Eu încă nu mă simt în stare, deşi nu exclud ipoteza de a mă decide fie şi în ziua alegerilor, cu o oră înainte de închiderea urnelor, ceea ce ar fi un gest pe care până acum nu prea reuşeam să-l înţeleg la alţii. Oricum, promit să vă ţin la curent cu prefacerile profunde prin care trec...

vineri, 27 noiembrie 2009

UN FILMULEŢ PENTRU PROŞTI

Cică să scriu şi eu despre filmuleţul în care Traian Băsescu (pare că) loveşte un copil. Treaba e că mi se cam fâlfâie. Adevărat sau trucat (eu cred în prima variantă), din punctul meu de vedere el e unul pentru proşti. Fiindcă numai proştii n-au înţeles până acum cu cine au de-a face în persoana jalnicului preşedinte, şi pot avea acum o mare revelaţie, care eventual să le schimbe comportamentul la vot. Pe mine unul nu m-ar mai impresiona din cale-afară nici dacă aş afla, mai presus de orice îndoială, că individul e violator sau criminal în serie. Ar fi un simplu amănunt picant din biografia unuia dintre cele mai sinistre personaje politice din ultimii douăzeci de ani (cel puţin). Na, c-am scris!

UMBRA LUI BĂSESCU. LA DRACU

Fără glumă: când îl aud pe Băsescu vorbind cu atâta convingere – pe care pe cuvântul meu că n-o suspectez deloc a fi prefăcută! – despre mogulii (celorlalţi) care vor să pună mâna pe Poştă sau pe CEC, despre cum s-a opus el din răsputeri, ca vajnic politician de dreapta, privatizărilor timp de 5 ani, despre rechini, despre înţelegeri ascunse şi oameni din umbră care manevrează naivi oameni de la soare, zău că încep să mă întreb dacă nu cumva el însuşi, în carne şi oase, a fost cel care a lansat, tot din umbră, toate legendele înspăimântătoare pentru proşti (da’ mulţi!) de la începutul anilor ‘90, alea cu moşierii care după ce-şi vor lua pământurile înapoi îi vor pune pe ţărani să lucreze cu botniţe la gură, despre marii industriaşi întorşi de la groapă ca să-şi revendice fabricile şi uzinele numai ca să-i arunce pe drumuri pe bieţii muncitori ce abia deveniseră “proprietarii” lor prin grija lui Ceauşescu, despre liberalii şi ţărăniştii, în frunte cu Raţiu, Coposu şi Câmpeanu, care tipăreau bani la sediile de partid şi, desigur, în general cu România care urma să fie vândută oricui ar fi avut nevoie de-un hârb de ţară. Că prea seamănă!

joi, 26 noiembrie 2009

AM ÎNŢELES: MAI RĂU NU SE POATE!

Zic pedeliştii şi susţinătorii lor că Antonescu ar fi făcut o mare eroare încheind acordul cu PSD, deoarece a căzut într-o capcană şi va fi tras pe sfoară de îndată ce Mircea Geoană îşi va vedea sacii în căruţă şi catrafusele la Cotroceni. Astfel, în locul lui Johannis se va pomeni cu un social-democrat sadea în fruntea guvernului, iar PNL va fi şantajat, prigonit şi ameninţat cu disoluţia!

Auzind eu – care, trebuie s-o spun, tot nu mă văd în stare să pun ştampila pe Geoană şi bucheţelul de trandafiri în turul doi – o aşa teorie, măcar încep să-i înţeleg pe liberali. După câte se pare, cel mai cumplit pericol care-i paşte în urma mişcării de zilele astea e... să păţească exact ce-au păţit cu pediştii şi Traian Băsescu! Doar că acum există şi o mică şansă de a NU li se întâmpla. Păi cred că merită să-ncerce...

miercuri, 25 noiembrie 2009

DISPĂREŢI, DACĂ VREŢI SĂ VĂ VOTEZ!

Am mai spus cândva ceva asemănător, dar, nu ştiu de ce, simt nevoia să repet: singura şansă, absolut minusculă oricum, ca vreunul dintre candidaţii intraţi în turul doi, respectiv Băsescu sau Geoană, să mă determine să-l votez e să se ţină departe, dimpreună cu toată gaşca de lăudători, de posturile TV pe care le urmăresc. Fiindcă de câte ori îl văd pe Boureanu, de pildă, mă hotărăsc brusc şi ferm să votez cu Geoană, fermitate care mă ţine fix până-mi apare în faţa ochilor Dan Nica/oricare Sârbu/Ecaterina Andronescu, moment în care la fel de brusc şi ferm mă decid să-l votez pe Băsescu...

Şi acum, pe bune. Câtă vreme vizaţi sunt în principal alegătorii lui Crin Antonescu, ce rost are să apară toate aceste figuri sinistre, care nu pot decât cel mult să-şi convingă încă o dată, redundant, propriii susţinători? Mai bine îşi iau liber două săptămâni şi se ascund în gaură de şarpe. Nici nu-şi dau seama cei de la Antena 3 ce bine îi fac lui Băsescu refuzând să invite în emisiuni un alde Hoară sau Canacheu!

marți, 24 noiembrie 2009

STRATEGUL DE A DOUA ZI DUPĂ

Ultimul pe care l-am văzut era un neica nimeni chemat într-un studio de televiziune să vorbească de fapt despre sondajele de opinie, dar au fost şi analişti cu pretenţii mai mari cărora după încheierea campaniei electorale li s-a părut – ca oricărui viteaz arătat după un război – că le e limpede “greşeala de strategie” din cauza căreia Crin Antonescu n-a intrat în turul doi, şi anume faptul că în loc să-l atace de la bun început pe Mircea Geoană, cu care se bătea direct pentru asta, a preferat să se lupte cu un Traian Băsescu ca şi calificat din oficiu, reorientându-se către Geoană abia când era deja prea târziu.

Din motive asupra cărora nu insist, oricum nu sunt de acord cu teoria asta, dar le sugerez celor care o îmbrăţişează să-şi imagineze ce ar fi fost la gura celor care, chiar şi în condiţiile date, n-au încetat să vadă, în delirul lor, un “blat” între Antonescu şi Băsescu, dacă o lună întreagă de campanie candidatul liberal s-ar fi răţoit numai la Geoană!

luni, 23 noiembrie 2009

HAI SICTIR, POPOR!

OK. În ceea ce mă priveşte, alegerile prezidenţiale din 2009 au luat sfârşit. Printre cele mai triste concluzii trase după ziua de ieri sunt aceea că singurii care au manipulat cu sondajele au fost liberalii când au spus că sondajele sunt manipulate, şi confirmarea faptului că în România până şi oamenii (mai) deştepţi sunt tot tâmpiţi, dovadă toţi cei care au votat NU pentru parlament unicameral, în loc să refuze dracului să ia buletinele, pentru ca referendumul să nu fie validat, indiferent de scor.

Alte concluzii? Da, oamenii s-au mobilizat la vot, surprinzător de bine, aşa cum a sperat Crin, dar după câte se pare... de spaimă ca nu cumva un candidat ca el, altfel decât restul panaramelor, să intre în turul doi!

O menţiune specială şi pentru Sorin Oprescu, care dacă nu ştia cum să se facă de râsul curcilor şi al electoratului vadimist, a găsit metoda cea mai eficientă, iar dacă ar avea un dram din demnitatea supărăcioasă a lui Victor Ciorbea de odinioară, şi-ar da dracului demisia şi de la Primăria Capitalei, unde oricum n-are ce căuta.

În fine, dincolo de discursul patetic al lui Crin Antonescu de aseară, cineva trebuie să le explice şi celor mai cretini dintre analiştii politici ce voia să spună prin alianţa dintre moguli şi Traian Băsescu, în caz că au uitat ce chiar mulţi dintre ei susţineau în campanie şi anume că Băsescu l-ar prefera în turul doi pe Geoană, adică exact ce vor şi mogulii; desigur, în detrimentul lui Antonescu N-am să fac o schemă, că nu le am cu desenul, dar aici s-au întâlnit interesele celor două tabere.

duminică, 22 noiembrie 2009

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2009 (PRONOSTICUL MEU OPTIMIST)

Prezenţa la urne – 62%

Traian Băsescu – 27,8%
Crin Antonescu – 24,3%
Mircea Geoană – 22,9%
Sorin Oprescu – 10,9%
Kelement Hunor – 4,9%
Corneliu Vadim Tudor – 3,8%
Gigi Becali – 2%

Cu precizarea că la exit-poll-uri Crin va avea cel puţin două-trei procente mai mult decât la rezultatul final, adică exact cele care vor fi apoi furate la numărătoare...

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

APEL CĂTRE SIMPATIZANŢII LUI CRIN

Habar n-am dacă sondajele care-l arată pe Crin Antonescu pe locul trei, la mare distanţă de Tiran şi de sinistrul său Prostănac sunt reale sau (grosolan) falsificate. Ştiu însă că în îndelungata mea carieră de elev şi student n-am lipsit de la niciun examen, indiferent cât de puţin pregătit eram, numai pentru că îmi imaginam în ce hal m-aş fi simţit dacă după terminarea lui, când m-aş fi întâlnit cu colegii care spre deosebire de mine ar fi fost prezenţi, mi-ar fi spus ceva de genul: “băi, ce fraier eşti că n-ai venit; ne-a lăsat profu' cu cărţile pe masă.” Iar întâmplarea face că întotdeauna, chiar şi când nu învăţasem un rând, am luat măcar izbăvitorul 5.

Ce vreau să spun e că vă îndemn să mergeţi la vot, indiferent cât de sceptici sunteţi, pentru că nu v-aţi ierta-o toată viaţa dacă s-ar întâmpla ca Antonescu să nu intre în turul doi din cauza unui procent-două. S-avem baftă!


ACTUALIZARE: Pronosticul meu (optimist) pentru rezultatele votului: Prezenţa la urne 62%, Traian Băsescu – 27,8%, Crin Antonescu – 24,3%, Mircea Geoană – 22,9%, Sorin Oprescu – 10,9%...

Cu precizarea că la exit-poll-uri Crin va avea cel puţin două-trei procente mai mult, adică exact cele care vor fi apoi furate la numărătoare...

vineri, 20 noiembrie 2009

MANDATUL, ARATĂ MANDATUL!

E o tâmpenie care mă amuză încă şi mai tare decât aia cu “absenţa unor dezbateri serioase, aplicate, între candidaţi”: cică în campania asta electorală, în loc să se discute despre mandatul lui Traian Băsescu, ne ocupăm de chestiuni precum răpirea jurnaliştilor în Irak şi fuga lui Omar Hayssam.

Păi bine măi oameni buni, analişti proşti şi domnule Ion Cristoiu, nu despre mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu se cheamă că discutăm atunci când aflăm despre cum influenţa el procurorii, cum se înţelegea el cu cel mai periculos şi totodată singurul terorist din România să-l facă scăpat, cum pare el a fi complice la topirea a 4 miloane de dolari din suma destinată răscumpărării jurnaliştilor răpiţi ş.a.m.d.?! Ba bine că nu!

joi, 19 noiembrie 2009

DEMAGOGUL PERFECT

Evident cu regret, dar trebuie să o spun: confruntarea de aseară, de pe Antena 3, dintre Crin Antonescu şi Mircea Geoană, nu a fost câştigată de candidatul liberal! Mai mult decât atât, m-am convins că Geoană este un ceva (personaj, individ, politician) care nu poate fi învins de un om de bun-simţ. Demagogia lui este una absolut perfectă, rotundă, alunecoasă, imposibil de apucat şi combătut. Dacă îi reproşezi că a minţit când a spus că a doua zi după ce vine la guvernare măreşte salariile profesorilor cu 50%, dovada irefutabilă fiind că nu le-a mărit nici după 9 luni, e în stare să-ţi răspundă senin că regretă doar că n-a promis că le va mări cu 100%, aşa cum merită cu adevărat sărmanii profesori care îşi dau sufletul pentru educaţia copilaşilor noştri, viitorul patriei etc.; şi promite atunci, pe loc. Cred că a mai spus-o cineva înaintea mea, dar efectiv e ca o păpuşă de cauciuc căreia orice i-ai face, oricâţi pumni sau şuturi i-ai aplica în plină figură, chiar dacă se schimonoseşte câteva clipe, afişând fugitiv un rictus, un rânjet sau o expresie grotescă, revine de îndată la forma iniţială.

În altă ordine de idei, sau aproape, mi-e groază – şi recunosc că mi-a fost în ultimii doi-trei ani – de momentul în care o bună parte dintre jurnaliştii, analiştii sau bloggerii pe care acum îi urmăresc cu plăcere şi cu care mă simt într-un soi de alianţă spirituală anti-Băsescu, iar uneori, circumstanţial, chiar pro-liberală, îşi vor da arama stângisto-pesedistă pe faţă, de îndată ce inamicul comun va dispărea. Sunt aceia la care deja recunosc semnele unui dispreţ faţă de cei care am votat cu Băsescu în 2004, în baza raţionamentului simplu că ei au ştiut de la început cu cine au de-a face, în timp ce noi ăştialalţi am fost atât de naivi încât să ne lăsăm păcăliţi, iar unii dintre noi s-au trezit abia când şi-au văzut înşelate aspiraţiile la diferite privilegii personale (am văzut o astfel de analiză în legătură cu Mircea Dinescu, de pildă), raţionament aproape corect, care pleacă însă de la sinistra premisă că în 2004 ei l-au preferat pe Adrian Năstase! Iar acum se vor mulţumi cu Geoană, pe care îl sprijină mai pe faţă sau mai pe din dos.

miercuri, 18 noiembrie 2009

SĂ REDEVENIM CU ADEVĂRAT SERIOŞI: CHIAR NU MĂ GÂNDESC SĂ VOTEZ (IARĂŞI!) CU BĂSESCU...

Îmi dau seama că articolul meu de ieri i-a enervat pe mulţi dintre cei care l-au citit, şi pe această cale mulţumesc tuturor celor care s-au abţinut, probabil cu greu, să mă înjure. Fiţi pe pace: nu, n-am să votez cu Traian Băsescu! (Poate ar fi existat o minusculă şansă, dacă preţ de câteva săptămâni n-aş fi văzut mutrele unor Cătălin Croitoru, Sever Voinescu, Boureanu, Avramescu, Hoară, Canacheu, Lăzăroiu etc., ci doar pe ale lui Hrebenciuc, I. Sârbu, M. Sârbu, Nica, Guşă, Ponta, Vanghelie... Glumesc.) De altfel, indiferent de tur, n-am să votez cu nimeni altcineva în afară de Crin Antonescu, votul meu fiind unul eminamente pozitiv.

Pe de altă parte însă, aşa cum, evident în mod subiectiv şi oarecum iraţional, la începutul anilor ‘90 ajunsesem să-l urăsc mai tare pe Ion Iliescu decât pe defunctul Ceauşescu, am acum faţă de Geoană o antipatie cel puţin la fel de mare ca faţă de Băsescu, din cauza frustrării simţite şi atunci şi acum că, taman când ar putea să fie în sfârşit bine şi să scăpăm de un personaj malefic, apare câte unul, nu cu mult mai breaz, care strică totul şi se pune în calea fericirii mele de biet alegător fără noroc. Prin urmare... (dar mai bine mă opresc aici, ca să n-o iau de la capăt...)

marți, 17 noiembrie 2009

SE POATE ŞI MAI RĂU SAU DE CE MĂ GÂNDESC, APROAPE SERIOS, SĂ VOTEZ (IARĂŞI!) CU BĂSESCU...

Nici în sine înlocuirea lui Traian Băsescu în fruntea ţării cu Mircea Geoană nu mi se pare şi nu mi s-a părut vreodată cine ştie ce sfârâială; doi demagogi la fel de mari, cu anturaje la fel de jalnice şi venale. Văzând însă halul în care este reflectată campania electorală în special la Antena 3, dar adesea şi la Realitatea, unde, de pildă, conferinţe de presă importante ale lui Crin Antonescu nu sunt difuzate deloc, în timp ce orice apariţie în public a lui Geoană e transmisă în direct minute în şir, iar discuţiile din majoritatea talk-show-urilor pornesc de la premisa că finala e bătută în cuie de mult, conform unor sondaje dubioase, între Băsescu şi acelaşi Geoană, încep să mă treacă de-a dreptul fiori reci la gândul că pretendentul social-democrat ar putea ieşi biruitor.

La urma urmelor, care este situaţia acum? Avem un preşedinte rău, foarte rău, atacat permanent de cea mai mare parte a presei şi practic de toate trusturile “mogulilor”. OK, şi? Ce e în neregulă în imaginea asta? Păi... absolut nimic; aşa şi trebuie să fie (mă refer, evident, doar la raportul de forţe, nu la faptul că un preşedinte trebuie să fie rău!). Sinistră ar fi situaţia inversă: ca 90% din presă, în frunte cu toate trusturile “mogulilor”, să fie DE PARTEA preşedintelui! Îmi şi imaginez cum B1TV, “Evenimentul Zilei” şi parţial “România liberă” ar rămâne singurele oaze de democraţie, în care opoziţia (liberală) s-ar putea exprima. Or, în clipa asta singurul pericol ca un astfel de coşmar să devină aievea e ca Geoană să ajungă în turul doi, unde să-l învingă pe Băsescu. Poate exagerez eu, dar uneori am impresia că ar fi ca şi cum în urmă cu cinci ani ar fi câştigat Adrian Năstase!

luni, 16 noiembrie 2009

ILIESCU VINOVAT ŞI PENTRU PROSTĂNAC

Chiar sunt curios să văd ce efecte va avea strategia asta a lui Băsescu de a se lupta cu vechile mori de vânt Iliescu şi Hrebenciuc, despre care pretinde că s-ar afla în spatele celui pe care în adâncul sufletului şi l-ar dori ca principal contracandidat în locul lui Antonescu, şi anume Mircea Geoană. Anul trecut, când în alegerile pentru Primăria Capitalei l-a pus pe bietul Blaga să o folosească împotriva lui Sorin Oprescu – pe care numai că nu l-a decretat fiul din flori al lui Ion Iliescu şi principalul instigator al mineriadelor – a eşuat lamentabil.

Bun, să zicem că bucureştenii sunt ei mai deştepţi şi s-au prins de şmecherie, iar acum se mizează pe naivitatea celor din provincie, unde se foloseşte iarăşi. Dacă însă m-ar întreba pe mine un consultant portocaliu, mi-aş da cu părerea că e o chestie care scârţâie în toată logica asta. Adică, dacă ar fi fost să meargă undeva, ar fi mers tocmai în Bucureşti, unde se putea presupune că lumea îi mai păstrează amintiri oribile lui Iliescu şi fesene-pedesereului său, pe care nu i-a votat niciodată. În schimb, pe la ţară, se prea poate ca oamenii să fie mai naivi, numai că... acolo nici nu l-au urât vreodată pe Iliescu, cu care, dimpotrivă, au votat masiv de câte ori au avut ocazia. Şi atunci?!

vineri, 13 noiembrie 2009

UNA SCURTĂ CU GUVERNUL

Acum nu prea se mai vorbeşte deloc, dar când încă se vorbea despre un nou guvern – Croitoru, Negoiţă, Johannis... – se vehiculau două variante, una mai proastă ca alta, din punctul meu de vedere: guvernul de tehnocraţi şi cel de uniune naţională.

Dacă în lipsa unei soluţii normale, cu Opoziţia şi Puterea clar delimitate, ar trebui totuşi să aleg între ele, aş prefera guvernul de tehnocraţi, dintr-un motiv cât se poate de simplu: decât să văd toate partidele la putere, mai bine le văd pe toate în opoziţie!

joi, 12 noiembrie 2009

MIRCEA BADEA ŞI FALIMENTUL ANTENEI 3

Acum... nici despre Mircea Badea nu se poate spune că are numai prieteni inteligenţi. Cel puţin ăla despre care ne povestea aseară că în timp ce se uita la televizor a avut revelaţia că vinovaţi pentru faptul că fără banii de la FMI nu se vor mai putea plăti pensiile şi salariile sunt toţi politicienii care au guvernat România în ultimii cinci ani, adică şi cei care au guvernat-o pe vremea când nu doar că se plăteau, dar se şi dublaseră, nu e chiar deloc.

Asta e ca şi cum ai spune că Badea însuşi – care se laudă, cu faimoasa-i modestie, că face o emisiune cu un profit de nu ştiu câte milioane de euro –, dacă ar pleca mâine de la Antena 3, iar peste un an postul ar da faliment, e la fel de vinovat pentru asta ca rataţii care-i vor fi luat locul.

miercuri, 11 noiembrie 2009

PERFECT ADEVĂRAT... PE JUMĂTATE

Invitat aseară la Realitatea TV, Cristian Tudor Popescu a făcut la un moment dat o excepţională descriere a politicianului român, dispus să lase la o parte şi logica elementară şi bunul-simţ şi pe cel al ridicolului numai pentru a-i da dreptate şefului de partid, indiferent de tâmpeniile debitate de acesta din urmă. Cum spuneam, o descriere plină de vervă, inspiraţie, talent actoricesc şi... doar pe jumătate adevărată (exact ca o declaraţie de politician!).

Ce-i drept, în timp ce vorbea, parcă-i vedeam aievea pe toţi pedeliştii, cu carnet de partid sau fără, care-i cântă în strună lui Traian Băsescu pe orice fel de subiect inventat peste noapte şi la care până cu o zi înainte nu se gândiseră nicio secundă. Că, în schimb, majoritatea liberalilor nu ar corespunde descrierii, e foarte probabil o părere profund subiectivă de-a mea şi mi-o asum ca atare. Dar dovada clară că nu li potriveşte nici tuturor pesediştilor e chiar atitudinea multor jurnalişti, inclusiv a aceluiaşi CTP, care, când le vine la socoteală, descoperă, pe bună dreptate de altfel, în PSD tot felul de găşti, grupări (Iliescu, Geoană, Mitrea, Vanghelie...) şi aripioare, gata în orice clipă să se sfâşie între ele în văzul lumii pentru a prelua controlul. Lucru care parcă ar veni într-o uşoară contradicţie flagrantă cu teoria deplinei uniri în cuget şi simţiri cu vremelnicul şef...

marți, 10 noiembrie 2009

GATA CU BĂSESCU! ALTUL LA RÂND!

Acum sunt convins: lui Băsescu i-a ajuns funia la par!

Aseară, într-o incursiune de cel mult trei secunde pe B1TV, în timpul emisiunii lui Radu Moraru, am apucat să văd, pe lângă faptul că invitat era proaspătul premier desemnat, următorul rezultat al unui sondaj făcut prin SMS: 79%-21%. Deşi habar n-am care era întrebarea pusă telespectatorilor, sunt sigur că cifra mai mare reprezenta ceva în favoarea lui Băsescu, a pedeleilor şi în general a tot ce e portocaliu pe lume, însă vestea excelentă este că până acum toate sondajele de acest gen făcute la “Naşul” aveau rezultate gen 94-6 sau 92-8! Q.E.D.

luni, 9 noiembrie 2009

O MINTE COMPLICATĂ ŞI MULŢI OAMENI SIMPLI

În mintea lui complicată, se prea poate ca Traian Băsescu să creadă sincer că propunându-l pe Liviu Negoiţă drept premier a făcut o mare concesie majorităţii, venind cu un personaj foarte asemănător lui Klaus Johannis: nu doar că este tot primar, dar are şi faţă de neamţ (întotdeauna mi s-a părut că aduce a tânăr ofiţer nazist din filmele de război) şi aceleaşi măsuri la pantofi şi cămaşă.

În schimb, indiferent de prezenţa la vot, dacă după o asemenea farsă de prost gust, cu aparenţă de bătaie de joc îndelung premeditată, Traian Băsescu va obţine mai mult de 20% din sufragii la alegerile prezidenţiale, pot spune cu mâna pe şi durere în inimă că suntem un popor de tâmpiţi. Dar nu cred că se va întâmpla.

vineri, 6 noiembrie 2009

CEL MAI RĂU MOGUL DINTRE MOGULII CEI RĂI

Zău că n-am nimic de împărţit cu mogulii şi, din păcate, nici ei nu împart nimic cu mine! Voiculescu însă chiar este unul dintre aceia care dau ceva, şi anume o proastă reputaţie afaceriştilor de pe la noi şi apă la moară, nu atât lui Traian Băsescu – care oricum vorbeşte ca una stricată şi fără să aibă nevoie de pretexte – cât celor care-l mai ascultă şi găsesc astfel motive să-l aprobe.

Concret: cu ceva vreme în urmă, l-am văzut pe realizatorul emisiunii “Vorbe grele”, de pe Antena 2, Victor Ciutacu, lăudându-se că într-o ediţie anterioară s-a bătut recordul de SMS-uri, atingându-se uluitoarea cifră (că număr nici nu pot să-i zic) de 188 (una sută optzeci şi opt)! Deci nu de mii. La un preţ – corect afişat, în josul ecranului – de 1,19 euro cu tot cu TVA per bucată, asta înseamnă un profit net sau brut (că mereu le-ncurc), sau nici măcar, că şi-or lua şi reţelele de telefonie ceva, dar oricum maxim, de 223,72 euro!!! Carevasăzică, smulgând de la 188 de cetăţeni activi şi, foarte probabil, nu din cale-afară de avuţi câte un euro şi 19 cenţi – adică un sfert din cât plătesc eu abonamentul pe o lună întreagă – mogulu’ antenist s-a ales, după o ediţie de-o oră, cu banii de pe vreo 15 secunde de reclamă. Cinstită afacere! Să fie primiţi şi să facă şi el cu ei ce-a făcut bunică-mea acum 10 ani când s-a prăpădit. (Adică să-i doneze Bisericii, ce credeaţi?!)

joi, 5 noiembrie 2009

APROPO DE PROFESIONALISM

Să o luăm, de pildă, pe Corina Dragotescu. Ce meserie are dumneaei? Păi, pare a fi jurnalist, analist, realizator TV, ceva de genul ăsta. Oricum, îmi lasă impresia că, în afară, poate, de a spăla pe-acasă niscai rufe şi vase nu face nimic altceva toată ziua decât să stea prin Parlament sau prin redacţii, să urmărească presa şi să dialogheze cu politicienii.

Atunci cum este posibil să facă o foarte “profundă” analiză, repetând de câteva ori în decurs de cinci minute că guvernului Croitoru i-au lipsit numai 30 de voturi pentru a fi învestit (şi că, deci, cu minime manevre ele se pot obţine pentru ca următorul premier propus de Traian Băsescu să treacă de Parlament) când în realitate, şi chiar la Realitatea, s-a văzut că voturile “pentru” au fost de fapt 189, dintr-un necesar de 236, deci -47? Poate părea un fleac, dar este o abatere semnificativă, câtă vreme chiar şi numai acestă diferenţă de 17 voturi ar fi arhisuficiente la o adică pentru definirea unei majorităţi...

miercuri, 4 noiembrie 2009

CHESTII PE CARE NU LE ÎNŢELEG (SELECŢIUNI)

1. Aproape nu e emisiune în care să fie vreun reprezentant al pedeliştilor, fără ca la un moment dat, venind vorba despre acuzaţiile care li se aduc în legătură cu posibila fraudare a alegerilor prezidenţiale, să nu înceapă să strige, cu o strălucire fanatică în ochi şi obrajii în flăcări, că PD-L ESTE SINGURUL PARTID DIN ROMÂNIA CARE NU A ORGANIZAT, NICIODATA, NICIUN FEL DE ALEGERI. Aşa, şi?! Care-i treaba? Ce trebuie să subînţelegem cu toţii de aici? E de bine sau de rău? E o simplă constatare, o ameninţare sau ce?

2. Acu’ vreo două-trei zile, am surprins un crâmpei dintr-o emisiune, în care domnişoara deputat PSD Oana Mizil tocmai spunea următoarele: “Eu în campania electorală am adoptat o poziţie de femeie demnă, dar el m-a întors pe toate părţile”. Fiindcă a şi trebuit să plec brusc, am rămas cam nedumerit: despre ce naiba vorbea? Cumva despre chinurile prin care trebuie să treacă o tânără ca să ajungă peste noapte în Parlament? Sau doar peste noapte?...

3. Nu e că aş fi paranoic, sau aşa îmi place să cred, dar faptul că de vreo două săptămâni l-am văzut pe Dinu Patriciu la televizor, până şi în emisiuni cu profil sportiv sau culinar, de mai multe ori decât în ultimii cinci ani la un loc are de-a face cu campania electorală a lui Crin Antonescu? Adică alegătorul cretin obişnuit trebuie să-l tot vadă şi, înainte de a apuca să-l şi asculte (ocazie cu care poate şi-ar mai schimba ideile preconcepute de Băsescu), să se sperie că se pregăteşte deja să revină spectaculos în politică, poate, Doamne fereşte-i!, ca prim-ministru?

marți, 3 noiembrie 2009

BĂSESCU REALES SAU PRESA ŞI POLITICA LA NOI

Jurnalistul (isteţ nevoie mare): În cazul în care ajungeţi preşedinte, l-aţi desemna drept premier pe Bin Laden ?

Contracandidatul (luând, naiv, întrebarea în glumă): Dacă în jurul său s-ar constitui o majoritate parlamentară care să-l propună, dacă ar veni cu un program de guvernare coerent, dacă ar căpăta cetăţenie română, dacă ar fi scos de pe lista celor mai periculoşi terorişti din lume şi ar primi premiul Nobel pentru pace, sigur că da...


Titlurile de pe, şi aproape cât, prima pagină a ziarelor de a doua zi: “Dacă va câştiga alegerile, Contracandidatul îl va pune premier pe Bin Laden!!!”.

Lungi editoriale, breaking-news-uri la posturile de ştiri, cu imagini în care se vede limpede cum la întrebarea despre Bin Laden Contracandidatul răspunde scurt şi tranşant: “Sigur că da”, talk-show-uri, dezbateri, politicieni fals îngrijoraţi, analişti sincer încruntaţi, Contracandidatul dând zadarnic explicaţii tot restul campaniei, Băsescu reales.

luni, 2 noiembrie 2009

CINTEZĂ ŞI CERCEL

Când replica dată de altminteri cică eminentul doctor, stricat însă de anturajul politic, Mircea Cinteză, la observaţia că afişele lui Traian Băsescu transmit mesaje subliminale periculoase e ceva de genul “a venit momentul ca populaţia să se maturizeze şi să nu mai dea atenţie mesajelor subliminale”, e semn clar că a venit mai degrabă momentul ca domnia sa să consulte un coleg psiholog. Care să-i explice cum stă treaba cu aceste mesaje, cum principala lor caracteristică e tocmai că nu sunt percepute în mod conştient şi deci nici nu pot fi ignorate voluntar.

Nu ştiu cum se face de mai toţi “adevăraţii specialişti” coloraţi la un moment dat într-o cât de palidă nuanţă de portocaliu tind să-şi piardă nu doar uzul raţiunii, ci şi competenţa profesională, ca, de o altă pildă din domeniul medical, domnul Adrian Streinu-Cercel, a cărui singură speranţă, mărturisită public, într-o conferinţă de presă, de a mai vedea măcar câţiva supravieţuitori după epidemia de gripă nouă se leagă nu de ministerul unde tocmai s-a pomenit secretar de stat, ci tot de bunul Dumnezeu! Fără panică, vă rog!

joi, 29 octombrie 2009

CÂND BĂSESCU ARE DREPTATE...

Iată, a venit şi ziua în care trebuie să mărturisesc: sunt absolut de acord cu Traian Băsescu! Fără mişto. Într-adevăr, despărţirea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare, şi încă prin lungirea mandatului preşedintelui, a fost o mare gogomănie. Dincolo de faptul că prin voinţa jumătăţii greşite din electorat poţi ajunge în situaţia de a trebui să suporţi mecla unui Iliescu, Băsescu sau poate Geoană cinci ani în loc de patru, iar în cazurile catastrofale zece în loc de opt, ne-am ales cu încă un an electoral, inevitabil agitat şi ratat din punct de vedere economic. Aş adăuga însă că, la fel ca şi preconizata trecere la parlament unicameral, despre care numai ce-am scris ieri, sau votul uninominal, şi această “reformă” a fost un fel de a ne scărpina în cur, cu mâna dreaptă la buca stângă, fără să ne mănânce.

A, şi ar mai fi ceva... Ca să mă fac pe deplin antipatic şi să trec definitiv drept conservator şi retrograd o să spun că nici măcar reducerea numărului de parlamentari nu mi se pare cine ştie ce idee, fie şi numai pentru că subscriu la teoria lui Murphy conform căreia, în general pe planetă, dar la noi cu precădere, nivelul de inteligenţă este constant, populaţia fiind în creştere...

miercuri, 28 octombrie 2009

CEA MAI MARE ŢARĂ MICĂ

Strict din punctul meu de vedere, trecerea la parlament unicameral e un fel de a ne da singuri cu tesla-n coa... ste. E ca şi cum, nemulţumit de propria-ţi viaţă, ai hotărî la un moment dat că aşa nu se mai poate, că trebuie să faci ceva, o schimbare radicală, o reformă în modul de a te raporta la lumea înconjurătoare, şi prima idee care ţi-ar veni şi pe care ai pune-o în practică ar fi să-ţi tai o mână; gest care cu siguranţă va atrage multe lucruri deosebite în existenţa ta zilnică!

La o adică aş putea înţelege chiar şi cum vine treaba cu “modernizarea statului”, care mai mult ne e băgată pe gât, decât propusă, de Traian Băsescu, numai că, pe de altă parte, dacă stau să mă gândesc mai bine, parcă aş prefera să rămânem dracului printre ţările astea mai nemodernizate aşa, mai desuete, cum ar fi Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Austria, care nu dau semne că le-ar prisosi vreo cameră. Nu că aş avea ceva cu Bulgaria, Cipru, Luxemburg, Slovacia sau Ţările Baltice, dar unele dintre ele au cam populaţia Bucureştiului, în timp ce România este – cum măcar asta bine spunea Tăriceanu – a şaptea ţară, ca mărime, din UE. Am fi singura ţară mare, de peste 15 milioane de locuitori, cu organizare, la nivelul legislativului, de ţară mică.

luni, 26 octombrie 2009

SINGURI ÎMPOTRIVA LUI

Nu doar că s-ar putea, dar se şi întâmplă să se discute la nesfârşit cine şi de ce ar trebui să cedeze în privinţa nominalizării lui Klaus Johannis ca premier – majoritatea parlamentară, care ar trebui să renunţe la ea sau Traian Băsescu, care ar trebui s-o accepte.

Dincolo de argumentele, total nefolositoare (şi) în această împrejurare, de tipul “cel mai deştept cedează primul” sau “pentru interesul naţional şi binele ţării...”, singurul personaj politic din ţara asta care este OBLIGAT DE CONSTITUŢIE, la articolul 80 alin. (2), “să exercite funcţia de mediere între puterile statului”, şi deci să înţeleagă inclusiv când trebuie să facă un pas înapoi pentru “buna funcţionare a autorităţilor publice” este Preşedintele. Pur şi simplu.

vineri, 23 octombrie 2009

O ALEGERE FIREASCĂ

Marchez şi eu începerea campaniei electorale printr-o chestie care deşi nu e, poate fi interpretată ca propagandă pentru candidatul meu favorit la prezidenţiale. Este vorba de rezultatul unui test făcut pentru a stabili cu care dintre candidaţi aş fi, să zicem, compatibil.
După cum se vede, nicio surpriză: Crin Antonescu, la un scor de +34, în condiţiile în care toţi ceilalţi sunt sub zero (exact ca-n viaţă, din punctul meu de vedere). Nu pot decât să mă bucur că “mă potrivesc” atât de bine cu cel pe care oricum îl voi vota, mai ales că ştiu destule cazuri în care subiecţii au constatat cu stupoare că sunt mai apropiaţi de cu totul alţi politicieni decât cei preferaţi (situaţie destul de greu de explicat, la drept vorbind).

joi, 22 octombrie 2009

ZI ZĂU CU LIMBA SCOASĂ!

Ieri, în a paişpe mii cinci sute douăzeci şi treia emisiune de la Realitatea sau Antena 3 având ca subiect criza politică, pentru a i se demonstra pedelistului de serviciu, un omniprezent domn Toader, că Traian Băsescu bate câmpii când pretinde că majoritatea PNL-PSD-UDMR nu poate fi recunoscută decât după înregistrarea ca alianţă la Tribunal, i s-a citat din Legea partidelor politice un articol din care reiese limpede că e suficientă o înţelegere în Parlament pe baza unui protocol, moment în care cetăţeanul pedelist a sărit ca ars, repetând cuvântul magic “protocol”, întrebând retoric-triumfalist dacă există aşa ceva şi răspunzându-şi singur, cu ceva dreptate de data asta, că nu.

L-aş întreba însă şi eu pe domnul Toader, cu tot respectul pe care îl merită orice membru PD-L, dacă e dispus să jure pe mama domniei sale (ca să nu zic mă-sa) că de îndată ce liberalii, social-democraţii, maghiarii şi restul minorităţilor semnează într-adevăr un protocol de colaborare, Traian Băsescu îl numeşte premier pe Klaus Johannis.

miercuri, 21 octombrie 2009

MĂGARI, PORCI ŞI ALŢI DOBITOCI

Înduioşat până la lacrimi de râs că zilele trecute Traian Băsescu a botezat cu numele său, alintându-l “tizule”, un miel de culoare, care într-o bună zi va ajunge, poate, tot o oaie neagră, un prieten îmi spunea că i s-ar părea un act de dreptate faţă de alţi reprezentanţi ai lumii necuvântătoarelor dacă data viitoare va boteza “Traian” “Trăienică” sau, de ce nu?, “Băse” şi un măgar. Apoi un porc.

Ştiţi de ce e Traian Băsescu exact aşa cum e? Pentru că întotdeauna găseşte în preajma lui câte un dobitoc ca Măruţă de la ProTV care să hohotească prosteşte la toate glumele lui de matolot*. Toni Grecu de la Divertis ştie şi el despre ce vorbesc.

*matolot = matelot matol

marți, 20 octombrie 2009

NIŞTE ACCIDENTE

Zicea un pupincurist portocaliu, la o emisiune televizată, că pretenţiile opoziţiei ca ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, să-şi dea demisia în urma incidentelor feroviare din ultimul timp sunt exagerate din două motive: mai întâi că ele nu au fost chiar aşa grave şi apoi, comparativ cu alte ţări, la noi numărul lor e încă mic.

Acum, dacă socotim accidente grave numai pe acelea în care se înregistrează sute de victime omeneşti şi nu doar mărunte pagube materiale de milioane de euro, domnia sa are perfectă dreptate. Tot aşa cum are dreptate şi în privinţa numărului lor mic; nu cred să fi fost mai mult de trei-patru în toată istoria CFR. Partea proastă e însă că toate au avut loc anul ăsta!!!

luni, 19 octombrie 2009

CONFUZIA CU AMBIGUITATEA

Dragă cititorule, hai să-ţi spun cum interpretează boii ăştia portocalii Constituţia, repetându-i papagaliceşte litera fără să-i înţeleagă spiritul. Un exemplu din viaţă: Imaginează-ţi că eşti într-o cameră cu geamul deschis. Te trage curentul, şi pentru că un coleg tocmai trece pe lângă fereastră îi adresezi următoarea rugăminte simplă: “te rog frumos să închizi fereastra”. Tipul zice “ok” şi îşi vede liniştit de drum, fără să o închidă. După o vreme, când se întoarce, îl întrebi, mai mult curios decât supărat, dacă te-a auzit, şi dacă da, de ce nu ţi-a ascultat rugămintea. Foarte contrariat, şi chiar uşor iritat de cât de absurd eşti tot tu, îţi răspunde că da, te-a auzit perfect, dar din spusele tale nu reieşea deloc că vrei să închidă fereastra ASTĂZI. El plănuise, amabil şi îndatoritor, să o închidă cândva, săptămâna viitoare, nerecunoscătorule! Îţi şi citează absolut exact cuvintele: “nu ai zis te rog frumos să închizi fereastra?! De unde să ghicesc eu că voiai să o închid acum?!”.

După care, doar dacă n-ai ce face te apuci, împreună cu alţi oameni cu creierul la ei, să-i explici cum a apărut “confuzia” sau de ce tu nu consideri că rugămintea a fost “ambiguă”...

vineri, 16 octombrie 2009

DA’ N-ARE ROST...

Dacă s-ar putea discuta cât de cât omeneşte şi în limba română cu vreun pedelist, una dintre întrebările, prin forţa împrejurărilor aproape retorice, care ar trebui să i se pună ar fi cum dracului de nici măcar anul trecut Traian Băsescu n-a procedat în felul în care acum li se pare tuturor handicapaţilor ăstora că e foarte normal, adică să ia la nimereală un candidat de premier şi să-l trimită de nebun prin Parlament să cerşească voturi de-o majoritate. În urma alegerilor din noiembrie 2008 a numit un cetăţean penibil ca Stolojan, apoi unul care nici nu poate fi descris în cuvinte ca Boc, abia DUPĂ ce s-a constituit coaliţia PDL-PSD. Cu diferenţa dată numai de valoarea personajelor, fix cum ar fi fost acum dacă l-ar fi numit, simplu şi firesc, pe Johannis, când a constatat că există o majoritate PNL-PSD-UDMR-minorităţi. Constituţia fiind, în linii mari, mijlocii şi mici, exact aceeaşi.

P.S. Vă jur: am ajuns să prefer un discurs de-al lui Ceauşescu unei emisiuni cu Traian Băsescu! Ăl mort parcă tot mai scăpa din când în când câte un adevăr sau o frază de bun-simţ... Iar paranoia lui era în fază incipientă comparativ cu a ăstuia viu.

joi, 15 octombrie 2009

CÂRPIT CU AŢĂ PORTOCALIE

Traian Băsescu, preşedintele tuturor cretinilor, şi-a desemnat noul premier-muţunache, un Croitoru. Îl priveşte. Din punctul meu de vedere, orice persoană, mai ales din afara PD-L, care acceptă într-un moment complicat ca acesta să facă un astfel de joc nu poate fi decât una jalnică.

Un minim bun-simţ din partea preşedintelui ar trebui totuşi să-l facă să nu se mai tot întrebe, ca prostul, de ce partidele din opoziţie au ţinut morţiş să-l dea jos pe Boc, chiar cu preţul unei crize politice etc., de vreme ce are pretenţia că a găsit acum omul potrivit – profesionist, competent, bla, bla... Păi tocmai de-aia nene: că ăla (şi mai) micu’ nu era!

ÎN STARE DE ORICE

Ce mă îngrozeşte, de-a dreptul, urmărind atitudinea lui Traian Băsescu din ultimele zile, este că am ajuns să nu-l mai înţeleg deloc. Desigur, există analişti care, ca de fiecare dată, ne explică aproape cu voluptate ce gânduri ascunse are şi cât de genial este în a-şi pune în aplicare planurile diabolice, dar acum mi s-au părut chiar mai neconvingători decât de obicei.

De când liberalii au venit cu propunerea ca premierul să fie independentul Klaus Johannis, iar guvernul unul de tehnocraţi, reuşind apoi să convingă şi restul partidelor cu excepţia PD-L, m-am gândit că Băsescu va face o mişcare dibace, şi anume să accepte fără (mari) rezerve ideea. Avantajele sale ar fi fost multiple:

1. În prag de alegeri, s-ar fi dat bine pe lângă electoratul liberal (şi nu numai), arătându-se suficient de înţelept cât să poată îmbrăţişa o soluţie bună, chiar dacă venită din partea altora.

2. Ar fi avut ocazia să aştepte ca PNL şi PSD să dea cu mucii-n fasole, începând să se certe pe tehnocraţii agreaţi sau pe programul de guvernare.

3. Putea să joace în continuare cartea detaşării de clasa politică, zoaie etc.

4. La o adică, relaţiile dintre el şi Johannis nefiind chiar atât de rele, cred că ar fi putut inclusiv să-şi strecoare în noul executiv şi propriii tehnocraţi, numele acelea de care tot auzim de două zile, după ce nu auziserăm niciodată până acum.

5. Pe de altă parte, dacă lucrurile ar fi luat o turnură proastă, n-ar fi fost mare lucru să se delimiteze brusc de toată povestea, punând-o în cârca celor care au iniţiat-o.

Spuneam că sunt îngrozit, pentru că atâta vreme cât un politician face nişte gesturi, fie ele şi profund imorale sau ilegale, cu scopul aproape legitim în politică de a accede la putere, a şi-o păstra sau a şi-o spori, e încă în regulă. Când însă începe să le facă nu doar în detrimentul adversarilor sau al supuşilor, ci şi al lui însuşi, e semn că mintea i-a luat-o razna şi chiar a ajuns în stare de orice.

miercuri, 14 octombrie 2009

ŞAH LA NEBUN

Dincolo de entuziasmul cam de rău augur al multora – câtă vreme îmi aminteşte prea bine de cel ulterior suspendării lui Băsescu de către Parlament şi premergător dezastrului de la referendum – succesul moţiunii de cenzură de ieri a prilejuit o serie de emisiuni de televiziune aproape identice, în care jurnaliştii îi întrebau, firesc, pe diverşi membri ai coaliţiei ad-hoc PNL-PSD-UDMR ce se va întâmpla dacă, în ciuda alcătuirii unei majorităţi parlamentare şi a nominalizării unui candidat comun la funcţia de prim-ministru, Traian Băsescu va refuza să ia act şi va insista, de pildă, să-l reînvestească pe Emil Boc. După codeli şi evitări mai mult sau mai puţin dibace, dar la fel de fireşti, ale unui răspuns tranşant, venea inevitabil şi concluzia, pusă de către vreun Sorin Ioniţă, care constata cu satisfacţie tâmpă că acţiunea opoziţiei a fost haotică, fără niciun plan concret şi n-a urmărit decât dărâmarea guvernului cu orice preţ şi, desigur, din motive meschine.

Adicătelea, cum ar veni, dacă nu se pot înţelege cu un nebun, vina e în exclusivitate a oamenilor sănătoşi la cap, care orice-ar face nu-l pot determina să se poarte normal!

marți, 13 octombrie 2009

LA OFSAID

Guvernul Boc a căzut, consultările la Cotroceni au început, Geoană a cam lăsat să se înţeleagă că PSD nu participă la ele, iar eu tocmai îl aud pe al doilea pedelist care spune că i se pare o idee bună propunerea de premier a PNL, primarul Sibiului Klaus Johannis! Dacă aşa, de-al dracului, o să i se pară şi lui Băsescu, liberalii vor avea o mare dificultate să explice că toată povestea asta cu moţiunea n-a fost o şmecherie ca mai devreme sau mai târziu să intre la guvernare în formula mult discutată încă de la alegerile de anul trecut, PDL-PNL-UDMR...

TREIŞPE-CINŞPE

Din felurite motive – cum ar fi pesimismul meu înnăscut, părerea proastă pe care o am despre modul în care (nu) îşi face campanie electorală, mai mult însurându-se prin străinătăţi şi apărând să-şi dea cu părerea despre orice eveniment politic de breaking news dacă nu a doua zi, în orice caz după ce Geoană l-a comentat de mult, pe larg, astfel încât parcă n-ar face decât să-l îngâne, convingerea mea că apropierea PNL de PSD la moţiune derutează multă lume, care se întreabă dacă nu va apărea o mişcare-surpriză de “unificare” a opoziţiei anti-Băsescu sub stindardul contracandidatului cel mai bine plasat (din păcate acelaşi Geoană), sau experienţa prin care deja am trecut la alegerile locale, când Ludovic Orban a obţinut la Primăria Capitalei un surprinzător de chinuit 12% – în calitatea mea de simplu simpatizant şi alegător care nici măcar nu voi fi demobilizat de asemenea perspectivă, încep să mă tem că treişpe-cinşpele cu care figurează în ultimele două sondaje de opinie Crin Antonescu, faţă de un fix 24% al lui Geoană, nu e atât de tras de păr pe cât mi-ar plăcea să cred.

Mai bizar e însă că ieri am văzut doi parlamentari (încă) liberali spunând, nu doar cu seninătate şi “obiectivitate”, dar şi cu o nedisimulată satisfacţie că cifrele acestea li se par foarte exacte. Semn că pe lângă cei care pleacă din partid de bunăvoie şi nesiliţi decât de propria lăcomie, mai sunt şi unii cărora ar trebui să li se facă vânt pe scări cu câte un şut în fundul curului.

luni, 12 octombrie 2009

CIRCUL BOCUS

Cum ar fi ca, în înţelepciunea sa dâmboviţeană, Curtea Constituţională să dea dreptate guvernului de viitoare tristă amintire Boc, care pretinde că într-o sesiune parlamentară aceiaşi senatori şi deputaţi au dreptul să depună, succesiv, o moţiune de cenzură obişnuită şi una ca urmare a angajării răspunderii de către Guvern, dar invers nu?

Păi ar fi ca şi cum s-ar consfinţi printr-o decizie definitivă, irevocabilă şi general obligatorie a unei instituţii a statului că şarpele Aurică de la circ poate avea într-adevăr de la cap la coadă şapte metri şi de la coadă la cap doar cinci!

vineri, 9 octombrie 2009

ŞI NOI PE-ACOLO...

Ieri, scriitoarea germană de origine română Herta Müller a obţinut premiul Nobel pentru literatură. Legat de asta, două atitudini în egală măsură absurde: unii care sunt entuziasmaţi de parcă ar fi câştigat o româncă sadea şi alţii care bombăne şi cârtesc, negând orice amestec românesc.

Mai mult ca oricând, adevărul este fix la mijloc. Categoric, nu e ca şi când laureatul ar fi un autor “de limbă” sau “de expresie” română, dar, pe de altă parte, şi indiferent inclusiv de atitudinea autoarei însăşi faţă de chestia asta, România, care rămăsese cam singura ţară relativ civilizată fără nicio tangenţă cu Nobelul pentru literatură, va figura în enciclopedii măcar ca loc natal al unui deţinător şi ca scenă de desfăşurare a acţiunii unora din scrierile sale. E în orice caz mai mult decât până acum.

joi, 8 octombrie 2009

MARINAR ŞI PENSIONAR

În cadrul unui reportaj difuzat în urmă cu câteva zile, mi-a atras atenţia o propoziţie care suna cam aşa: “după 15 ani, Traian Băsescu a lăsat cariera marinărească pentru cea politică”.

Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă domniei sale i se vor calcula ca vechime pentru pensie doar cei 15 ani de muncă. Mi-am dat seama însă că nu, şi că din păcate va lua bani (frumoşi) şi pentru anii în care n-a făcut decât să vândă flota, să NU ne construiască autostrăzi, să distrugă ce mai rămăsese de distrus din Bucureşti, să-şi dea case ilegal, să-şi căpătuiască în cele mai dubioase moduri familia, să ne facă de râs prin lumea civilizată şi să fie principalul furnizor de scandaluri politice, adesea şi cu consecinţe economice nefaste. Şi mă mai gândeam câtă satisfacţie cinică am (avut) că măcar Ceauşescu, după tot ce ne-a făcut, n-a mai apucat să-şi trăiască matusalemicele bătrâneţi specifice personajelor malefice.

miercuri, 7 octombrie 2009

FELICITĂRI, IAR AŢI DAT-O-N BARĂ!

Nu neapărat fiindcă Bogdan Olteanu nu mi s-ar părea tocmai omul potrivit la locul potrivit – pentru că îmi pare, în schimb, genul care măcar are bunul simţ de a se strădui, şi chiar capacitatea, să înveţe din mers şi să se califice la locul de muncă –, şi nici fiindcă alţii ar fi fost mai nimeriţi, dar stând eu aşa şi minunându-mă de propunerea liberalilor pentru postul de viceguvernator al BNR, mă gândeam că, dincolo de idei, principii şi valori – care şi-aşa din păcate nu au fost întotdeauna puse în practică, inclusiv atunci când ar fi existat ocazia – simpatia mea pentru PNL este întreţinută de mai puţin de zece politicieni, Olteanu fiind în primii trei.

Ce vreau să spun, şi foarte probabil nu s-a înţeles din paragraful anterior, este că în condiţiile în care partidul a început să piardă câte doi-trei parlamentari pe zi, în condiţiile în care, nu ştiu din vina cui, peneliştii cei mai mediatizaţi continuă să fie Relu Fenechiu şi Ioan Ghişe (măcar nu mai e Lupoi!), iar în următoarea perioadă sunt de dus bătălii decisive, precum alegerile prezidenţiale, revizuirea Constituţiei şi, presimt eu, tentative de modificare a Legii electorale în sensul cel mai nefavorabil pentru PNL, dispariţia practic din peisaj a lui Bogdan Olteanu şi dosirea lui prin birourile Băncii Naţionale, de unde, şi dacă va mai ieşi când şi când, va trebui să afişeze o echidistanţă rece şi competentă, mi se pare o pierdere enormă. La nivel personal, este, desigur, o realizare importantă, pentru care de altfel merită felicitări.

marți, 6 octombrie 2009

VOI, CEI DE IERI: AVEŢI ŞI ALTERNATIVĂ!

Cum multă lume a remarcat, pentru un personaj, şi-aşa bizar, care se declară independent şi absolut scârbit de clasa politică din care făcea parte până mai an, Sorin Oprescu are toate racilele acesteia: mănâncă rahat fără să clipească, povestind cui n-are altceva mai bun de făcut decât să-l creadă şi să-l mai şi voteze pe chestia asta, despre autostrăzi suspendate şi minte senin că, de pildă, nu va candida la prezidenţialele la care tocmai şi-a anunţat candidatura, răzgândindu-se, cu naturaleţea tipică oricărui politician sadea, înainte de a-şi încheia fraza.

Şansele lui cele mai mari sunt de a-i încurca pe ceilalţi adversari ai lui Traian Băsescu, dar într-o ţară în care, aproape freudian, electoratul pare să caute în orice candidat figura paternă a unui Ceauşiliescbăsescu, fiind incapabil să se desprindă de imaginea arhetipală a liderului pe cât de populist şi demagog, pe atât de autoritar, n-ar fi de mirare ca o bună parte dintre cei “dezamăgiţi” de actualul preşedinte să-i prefere copia ceva mai estompată.


P.S. Lovitura cea mai mare dată lui Crin Antonescu de candidatura lui Oprescu este că mulţi dintre jurnaliştii (de pe la Antena 3) care până acum se manifestau ca simpatizanţi şi chiar susţinători activi ai liderului liberal şi-au găsit un nou favorit.

luni, 5 octombrie 2009

APEL CĂTRE CRETINI, IDIOŢI, TÂMPIŢI ŞI ALŢI RETARDAŢI

Dragilor, momentele voastre de panică şi confuzie au luat sfârşit: Traian Băsescu candidează pentru al doilea şi, din păcate pentru voi, ultimul mandat de preşedinte permis de actuala Constituţie, care şi de-aia ar trebui revizuită, nu? Aveţi acum nu doar ocazia, ci şi datoria sfântă de a vă prezenta cu toţii la urne pe 22 noiembrie şi, foarte probabil, 6 decembrie, unde doar împreună, voi şi numai voi între voi puteţi reuşi. Nu vă lăsaţi amăgiţi de oamenii cu mintea la cap şi cu bun-simţ din ţara asta minunată acum şi, prin votul vostru, măcar încă cinci ani de-aici înainte, care vor să vă convingă că greşiţi realegându-l pe domnul Preşedinte! Sunteţi cei mai numeroşi, aşa că nu puteţi fi voi cei care se înşală!

Aşa să v-ajute Dumnezeu să vă ia dracu!

vineri, 2 octombrie 2009

UN BANC CU BOC PROST

În tinereţea mea circula un banc. Cică o echipă mixtă, alcătuită din oameni de ştiinţă americani şi sovietici, se afla într-o expediţie la Polul Nord, când deodată e atacată de un urs polar. După câteva clipe de panică, unul dintre sovietici face un pas înainte, rostind pe un ton solemn: “Pentru succesul acestei expediţii istorice, în numele cooperării dintre marile noastre naţiuni, mă sacrific!”; şi se aruncă în ghearele ursului. Mai merg ei ce mai merg, când apare un alt urs. Scenariul se repetă, încă un explorator sovietic se sacrifică, şi tot aşa până la ultimul. Când, rămaşi singuri, americanii sunt atacaţi din nou, şeful expediţiei, văzând că nu se mai oferă nimeni, se uită în jur şi spune: “Nu mai e niciun sovietic? OK. Atunci scoateţi armele!”

El mi-a venit în minte ieri, când după retragerea pesediştilor din guvern Emil Boc a ieşit şi a început să spună tot felul de chestii de genul: “începând de azi avem bani pentru salarii”; “începând de azi avem bani pentru majorarea pensiilor”; “începând de azi vom investi 20% din veniturile bugetare”; “începând de azi am deblocat fondurile pentru administraţiile locale”...


ERATĂ: Dintr-o regretabilă eroare, titlul prezentului articol a apărut în altă formă decât cea dorită de autor. El se va citi astfel: UN BANC PROST: BOC.
Menţionăm că vinovatul a fost aspru sancţionat.


ERATĂ 2: Dintr-o şi mai regretabilă eroare, erata anterioară a fost eronată greşit. Forma corectă şi finală a titlului articolului este: UN BANC PROST CU BOC.
Menţionăm că vinovatul a fost împuşcat.

joi, 1 octombrie 2009

MUŞCĂ ŞI PLÂNGI!

Mă-nnebunesc după reclama aia la nu’ş ce pastă de dinţi care cică întăreşte smalţul, de poate, în sfârşit, aproape tânărul şi fermecătorul actor care-l interpretează pe aproape tânărul şi fermecătorul pacient să-şi înfigă dinţii cu nesaţ... într-un măr!

Păi bine frate, dacă pasta aia era bună de ceva, să-l fi văzut dracului pe zâmbăreţul ăla înfigându-şi caninii, cu incisivi cu tot, într-o bucată de halviţă, nu? Sau măcar în nişte covrigei de-ăia inventaţi parcă în complicitate cu asociaţia “Dentişti fără scrupule”. Că aşa, cu mărul se descurcă şi mătuşă-mea de nouăj’ de ani, care nici măcar nu-şi lipeşte proteza cu Fixodent sau Corega...

miercuri, 30 septembrie 2009

MIN-CI-NOA-SA, MIN-CI-NOA-SA!

Un fel de motto, fără mare legătură: “Nu este criză politică. Criză politică este atunci când avem un guvern de coaliţie care nu funcţionează.” (Sebastian Lăzăroiu, înţelept consilier prezidenţial, aseară, la o emisiune, despre situaţia actuală din România.)


Deşi mă cam număr printre cei care nu apreciază în mod deosebit apetenţa televiziunilor de a difuza imagini cu politicieni aţipiţi prin Parlament sau la diverse şedinţe, un şir de întâmplări având-o şi la propriu şi la figurat în prim-plan pe Ecaterina Andronescu mi-a schimbat puţin perspectiva.

Astfel, după ce, urmare a unui filmuleţ în care se vedea cât se poate de clar şi fără echivoc cum doamnei ministru i se închideau ochii în timpul unui discurs plicticos ca de obicei al şefului PSD, Mircea Geoană, dânsa numai că nu se jura în faţa reporterului şi a camerei de luat vederi că nici pomeneală de aşa ceva şi că poate fusese surprinsă în timp ce scria un SMS (!?), două zile mai târziu, cu exact aceeaşi expresie vinovat-neconvingătoare pe chip, dezminţea vehement declaraţiile liberalei Mariana Câmpeanu, care o acuzase că a schimbat cu pixul niscai prevederi din Legea învăţământului abia asumată de Guvern. Alte comentarii sunt de prisos.

marți, 29 septembrie 2009

LUPTA ÎNTRE ŞERPI ŞI SEMNIFICATIVUL PROCENT NESEMNIFICATIV

Nu, n-am să scriu nimic despre conflictul PSD-PDL, care îmi trezeşte exact aceleaşi senzaţii ca o luptă între şerpi: foarte multă repulsie şi nicio curiozitate.

În schimb, îi auzeam aseară pe câţiva politicieni şi analişti declarând că nu înţeleg de unde toată această agitaţie legată de Ministerul de Interne şi de posibilele fraude electorale, de vreme ce, indiferent de metoda folosită, rezultatul alegerilor nu poate fi influenţat decât “într-un procent nesemnificativ”.

Realitatea este însă că şi dacă acest “procent nesemnificativ” s-ar reduce fie şi la numai câteva (mii/sute/zeci de) voturi, în condiţiile unei competiţii strânse ele ar fi suficiente, de pildă, pentru a stabili partidul învingător în legislative – care partid, conform cutumelor, desemnează premierul, iar apoi poate proceda inclusiv la manevra aplicată în 2007 de liberali şi pare-se acum de Boc – sau candidatul la alegerile prezidenţiale care, să spunem, cu un 19,31 faţă de 19,30 poate prinde locul doi care să-l propulseze în finala unde orice este posibil!

luni, 28 septembrie 2009

ADIO, SALARII DE... ORICE FEL!

Nu cred să fi fost cinism, ci mai degrabă caracteristica-i lipsă de simţ al ridicolului, transformată în umor involuntar, când săptămâna trecută, la dezbaterea moţiunii de cenzură, Emil Boc striga din rărunchi, cu o satisfaţie tâmpă, către Tăriceanu şi Vosganian, “adio, salarii de 30.000 de euro!”, de parcă a reduce nişte venituri, fie ele şi ale unor “bugetari de lux”, este cine ştie ce dovadă de competenţă guvernamentală, şi asta într-un moment când, după mai puţin de un an de înţeleaptă cârmuire neofesenistă, câteva sute de mii de oameni şi-au luat adio şi de la salariile de 300 de euro, îngroşând rândurile şomerilor.

vineri, 25 septembrie 2009

BĂSESCU, UNICAMERALU’ ŞI CRETINII

Astăzi, două chestii foarte scurte:

1. Traian Băsescu este un personaj mult prea abject şi lipsit de scrupule ca să nu câştige lejer încă un mandat de preşedinte al unei ţări din păcate populate. Cu nişte cetăţeni atât de aşa şi pe dincolo încât, de exemplu, au fost în stare să-l aleagă de trei ori pe Ion Iliescu, pe vremea când acesta nici măcar nu era atât de bătrân, inofensiv şi aproape înţelept ca acum.

2. Personal respect dreptul la opinie al celor care susţin ideea parlamentului unicameral şi nu-i consider nişte cretini iremediabili decât pe aceia dintre ei care o fac din convingerea că avantajele lui sunt, pe de-o parte eliminarea unui număr însemnat de parlamentari, ceea ce ar duce la importante economii bugetare şi la diminuarea corupţiei, iar pe de alta simplificarea şi eficientizarea procesului legislativ. Alte argumente pot fi discutate (dar n-am prea văzut).

joi, 24 septembrie 2009

INFAILIBILII

Există o categorie, destul de numeroasă, de analişti, finanţişti, consultanţi, realizatori TV, bancheri etc. care practic nu au cum să se înşele în previziunile lor economice. Sunt cei care, de pildă, atunci când în două zile leul se depreciază, să spunem, de la 4,2 lei pentru un euro la 4,25, anticipează ceea ce niciun muritor de rând nu şi-ar putea imagina, şi anume că e posibil ca în scurtă vreme să se ajungă la 4,3, 4,5 sau chiar 5 lei, găsind şi cauze obiective, cum ar fi intenţia ticăloasă a guvernului de a calcula accizele pentru anul viitor la un nivel cât mai înalt, iar atunci când – uneori chiar în următoarele zile – cursul revine la fel de spectaculos de la alarmantul 4,25 spre iniţialul 4,2, prevăd ceea ce, din nou, nimănui altcuiva nu i-ar trece măcar prin cap, şi anume că s-ar putea să urce chiar până la 4, tot din cauze perfect logice şi întemeiate, precum cine ştie ce manevră legată de FMI. Bineînţeles că dacă leul va ajunge, cândva, fie spre 4, fie spre 5, respectivii vor avea grijă să ne amintească la nesfârşit faptul că ei ne-au avertizat cu mult timp înainte că aşa se va întâmpla. Ceea ce e perfect adevărat!


P.S. În categoria asta sunt cei care nu doar că ne repetă de câte trei-patru ori la fiecare apariţie că ei au anticipat criza economică (chit că în viziunea lor ar fi trebuit să apară în alt moment, şi să aibă alte cauze!), dar nici nu-şi mai încap în piele de bucurie că ea s-a produs, aurindu-le astfel gura şi transformându-i în mari nostradamuşi de Dâmboviţa.

miercuri, 23 septembrie 2009

A RĂMAS CA-N PORT

Eu chiar nu înţeleg logica celor care au impresia că înţeleg logica subtilă şi parşivă a lui Traian Băsescu. Adică li se pare lor că preşedintele a lansat tâmpeniile astea cu legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri uşoare din disperare, ca să se bucure de voturile curvelor, drogaţilor şi ale celor care le folosesc pe primele sau, după caz, aspiră să devină ori una ori alta.

Disperare o fi, dar subtilitatea e mai degrabă gafă gigantică, fiindcă nu e greu de intuit că mai mulţi potenţiali alegători ţin la părerea Bisericii, care s-a şi grăbit să condamne propunerile, iar poate şi mai mulţi sunt părinţii cu drept de vot ai puşlamalelor imberbe care l-ar putea idolatriza pe tătucul aducător, pe lângă mai mult circ decât pâine, şi de marijuana.

luni, 21 septembrie 2009

ANARHIE (ŞI) LA ALŢII...

joi, 17 septembrie 2009

STUPOARE ÎN IARNĂ

Cum (nici) astăzi nu prea am chef de scris, n-am să fac decât să mă minunez oarecum public, şi fără să mă obosesc să aduc şi argumentele pe care de altfel le am, cum printre relativ puţinii oameni pe care îi cunosc sau doar îi ştiu, şi de la care aveam ceva pretenţii (că pe ăilalţi nici nu-i mai pun la socoteală) sunt atât de mulţi... derutaţi: de la simpatizanţi ţărănişti anticomunişti şi monarhişti care ne îndeamnă cu convingere să-l votăm la preşedinţie pe un fost pesedist cu faţă umană ca Sorin Oprescu, la talibani de-ai lui Crin Antonescu în stare să-ţi dea măcar cu propriul pix, sau, după caz, şi oleacă mai dureros, propria-ţi tastatură în cap dacă îndrăzneşti să-i descoperi idolului uşoare imperfecţiuni pe care tot ei le hiberbolizează de parcă l-ai fi acuzat de nazism şi/sau pedofilie...


P.S. Nu vă străduiţi să găsiţi explicaţia sau înţelesurile ascunse ale titlului! N-are.

miercuri, 16 septembrie 2009

PARLAMENT TRICAMERAL

Dintre multele spuse aseară, în interminabilul său discurs, de Traian Băsescu, cea mai mare gogomănie mi s-a părut justificarea preferinţei sale pentru parlament unicameral prin faptul că locul camerei suprimate ar fi luat practic de Parlamentul European. (Carevasăzică, momentan avem un legislativ tricameral!)

Cum ea a fost rostită într-un soi de aparteu, ca o paranteză improvizată la cele citite din fiţuicile scrise de alţii, n-are nici măcar scuza de a-i aparţine vreunui Avramescu picat în vârtejul din creştetul capului.

marți, 15 septembrie 2009

TOT UN FEL DE MĂGĂRIE MARE

Săptămâna trecută, în două zile l-am văzut de trei ori pe Crin Antonescu vorbind parcă mai de bine despre Sorin Oprescu decât despre propria-i persoană şi candidatură! Asta nu mă va face pe mine, simpatizant liberal vechi şi înrăit, să-l votez vreodată pe actualul primar general, nici să nu-l mai votez, dacă până la urmă chiar va candida, pe liderul PNL, dar tare mă tem că simpatizanţii liberali mai noi şi mai îmbunaţi, ca să nu mai vorbesc despre nehotărâţi, se vor gândi serios dacă Oprescu nu e chiar o variantă de luat în calcul, de vreme ce are referinţe aşa bune din partea ditamai contracandidatului.

Aproape în altă ordine de idei, dar apropo de apariţiile televizate ale domnului Antonescu şi de motivele care la urma urmelor ar putea totuşi să mă determine să îngroş rândurile celor care în ziua alegerilor îşi vor găsi de făcut lucruri mai urgente şi mai importante decât să meargă la vot, l-am văzut exprimându-se cu nonşalanţă despre “măgăriile mari” ce se manifestă în jurnalistica românească. Chit că în calitatea mea de orice în afară de candidat la preşedinţie nu am cum să nu fiu perfect de acord cu el, mă gândesc că un aspirant la funcţia supremă în stat, care se pretinde a fi de cu totul altă factură decât actualul ocupant al postului, ar putea avea decenţa să aştepte mai întâi să fie ales şi abia apoi să propună noi termeni de alint pentru ziariştii care-l scot din pepeni. Asta dacă nu-i ajung deja consacraţii “păsărică”, “ţigancă împuţită”, “găozar”, “caraghios” etc., scorniţi de poate viitorul său predecesor.

luni, 14 septembrie 2009

CARE DERAPAJ?

Bugetarii, cu poliţişti cu tot (!), ameninţă cu greva generală, magistraţii şi-au suspendat activitatea de zile bune, unele ziare scriu că deşi şomajul oficial e de 6,6% în realitate ar trece de 20%, scăderea economică e de vreo 8-9%, deficitul bugetar şi el tot pe-acolo, leul a-nceput s-o ia la vale, coaliţia de guvernare e pe punctul de a se destrăma...

Numai Traian Băsescu încă mai aşteaptă să vadă dacă nu cumva ţara va intra “în derapaj”, ca să ne anunţe că nu candidează pentru un nou mandat...

joi, 10 septembrie 2009

ŞI S-A FÂSÂIT...

Deja se cam întâmplă ceea ce anticipam, şi anume că, pe măsură ce spectaculoasele acuzaţii de trafic ilegal de muniţie şi legături cu organizaţii teroriste dispărute de mult aduse fratelui Băsescu încep să se dezumfle, tinde să se uite şi de unde s-a plecat, adică de la firma, recunoscută explicit ca dubioasă, în care celălalt frate s-a pomenit că are un frate implicat într-un mod chipurile inexplicabil pentru amândoi. Păcat.

miercuri, 9 septembrie 2009

PARCA-M-AŞ PE EI!

Uite că uneori mă apucă şi pe mine dracului nostalgia vremurilor dinainte de ‘89! Ieri de pildă, când, având bilete la Sala Palatului, a trebuit să-mi las maşina hăăt departe, nu atât fiindcă în parcarea aferentă n-ar mai fi fost locuri libere, ci pentru că pur şi simplu nu aveau acces în ea decât “maşinile cu acreditare”, după cum mi-a spus un ceva jandarm altfel amabil, care m-a şi sfătuit cu deferenţă, după o scurtă dar intensă chibzuinţă, să parchez... “unde găsiţi şi dumneavoastră...”.

Brusc mi-am dat seama de ce odinioară, când mai mergeam cu ai mei acolo la vreun spectacol sau un film, aveam măcar voie să intrăm cu bătrâna noastră Dacie 1100 în parcarea din jurul sălii, unde puteam, sau nu, să găsim loc: pe atunci exista un singur mare tovarăş pentru care s-ar fi făcut un deranj precum cel de ieri; dacă nu-şi anunţa prezenţa (şi din fericire nu era mare amator de evenimente culturale)... liber la program pentru toată lumea. Acum în schimb, poate că vine domnul... sau domnul... sau domnul...

luni, 7 septembrie 2009

ETERNUL TRIUMF AL MEDIOCRITĂŢII

Cu mine trebuie că e ceva în neregulă, de vreme ce, deşi după primele zile de concurs de la “Cerbul de Aur” chiar îmi spuneam că e cu totul altceva decât “Mamaia” – în sensul că, nu numai datorită sonorizării mult mai bune, foarte mulţi concurenţi păreau să aibă într-adevăr ce căuta pe scena unui festival de muzică –, în cele din urmă ditamai juriul, doldora de experţi din diverse colţuri ale lumii, a hotărât ca în finală să ajungă parcă mai mulţi interpreţi mediocri decât îmi aminteam că văzusem. Respectiv, toţi! În asemenea condiţii, a fost un adevărat miracol că favorita mea, Geta Burlacu din Moldova, s-a strecurat printre finalişti, neobţinând însă, desigur, niciun premiu.

Amintindu-mi şi de povestea aceea cu Charlie Chaplin care la un concurs de imitatori ai lui “Charlot” a ocupat abia locul trei, mă gândeam aseară că dacă Elvis s-ar fi sculat din morţi şi ar fi participat la “Cerbul de Aur” probabil că n-ar fi trecut nici măcar de preselecţie.

joi, 3 septembrie 2009

O ZI FRUMOASĂ. ŞI LIBERĂ

miercuri, 2 septembrie 2009

BILEŢEL DESCHIS CĂTRE TRAIAN BĂSESCU

Domnule Preşedinte, vă conjur să-i daţi dracului odată un post de ceva trepăduş prin echipa dvs. de consilieri sau măcar în cea de grădinari de la Cotroceni lui Cristian Pătrăşconiu, care din disperarea de a nu rămâne mai prejos faţă de foştii săi colegi lingăi de la “Cotidianul”, Traian Ungureanu, Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu, căpătuiţi în regimul portocaliu în timp ce dânsul a fost dat afară şi de la ziar, rătăceşte bezmetic prin studiourile Realităţii TV – unde suflete milostive de moderatori îl mai invită în direct la ore de minimă audienţă – şi se dedă la jalnice temenele asezonate cu pupături de condur şi-n cur, spre nemărginitul meu dezgust. Cu mulţumiri anticipate.

marți, 1 septembrie 2009

ARME, TERORIŞTI ŞI NIŞTE MANELE

Curat neprincipial, ştiu, dar subscriu la ideea că şi dacă nu sunt adevărate toate dezvăluirile spectaculoase, împănate cu trafic de arme şi terorişti, despre familia lui Traian Băsescu, domnia sa merită cu vârf şi-ndesat ce i se întâmplă în ultima vreme. Iar dacă asta e singura modalitate de a-i face să-şi ia de pe el mâna cu ştampila de vot şi pe cei care cu argumente raţionale şi de bun-simţ n-au putut fi convinşi că e un personaj nociv, cu atât mai bine.

Aşa am eu în bloc un vecin care până nu a fost convins de un alt vecin, doctor, că ascultatul manelelor cu volumul combinei dat la maximum provoacă tulburări erectile posibil ireversibile, respectiv impotenţă, n-a renunţat la prostul şi deranjantul obicei. Uneori chiar că scopul scuză mijloacele...

luni, 31 august 2009

OSPĂŢ ÎN DOI

Nici mâncatul ăsta de căcat nu e aşa de simplu cum crede lumea. Să-l luăm de pildă pe Viorel Cataramă.

Înviat din morţi de Robert Turcescu pentru a-i convinge pe telespectatorii mai sărmani cu duhul că în preajma alegerilor prezidenţiale liberalilor le arde de certuri între ei ca-n anii ‘90 şi de “aripi” îmbătrânite urât între timp, a folosit el cât a folosit o lingură obişnuită, debitând inclusiv lucruri aproape plauzibile, până când nu s-a mai putut stăpâni şi a înşfăcat ditamai polonicul, exprimându-şi temerea “sinceră” şi speranţa lăuntrică şi absolut interesată în victoria amicului asumat mai târziu în aceeaşi emisiune, Mircea Geoană, că pretendentul PNL la fotoliul de la Cotroceni va obţine sub 5% din voturi, când orice diversionist mai de Doamne-ajută s-ar fi mărginit să pronosticheze un rezultat, suficient de prost în contextul dat, de sub 15%, care i-ar fi conferit şi un dram de credibilitate. Pesemne însă că aşa un scor i s-a părut prea apropiat de acela în jurul căruia se învârte de atâta amar de vreme prin sondajele de opinie propriu-i favorit...

vineri, 28 august 2009

PROSTIA MAXIMĂ

Cam cât de inimaginabil de prost poate fi (nu neapărat ca persoană, cât în privinţa... competenţei...) un prim-ministru – recte domnul Boc – ca să trăiască în continuare cu impresia că impozitul minim/forfetar “şi-a atins scopul, acela de a închide firmele care ăăăă.... ăăăă... făceau intermedieri... adică... desfăşurau activităţi ilegale...”?

Întrebare ajutătoare: cam ce evaziune fiscală putea să facă o astfel de firmă, dacă nu şi-a putut permite din ditamai câştigul ilicit să achite un impozit de fix 183 de lei şi 33 de bani pe lună, aşa încât a preferat să tragă obloanele?!


P.S. Indiferent ce credea că demonstrează celălalt geniu economic din guvern, însuşi ministrul de Finanţe şi inginerul de renume judeţean Gheorghe Pogea, când ne spunea că 95% din suta de mii de firme închise din pură coincidenţă exact după introducerea impozitului încă de tragică actualitate, iar în curând (sper) de tristă amintire, n-au avut profit nici în 2008, nu făcea decât să confirme că singurele firme ruinate definitiv în numai câteva luni de înţeleaptă ocârmuire pesedisto-pedelistă au fost cele cinstite şi care nu încurcau pe nimeni în aşteptarea unor vremuri mai bune.

joi, 27 august 2009

O SIMPLĂ IPOTEZĂ SIMPLĂ

Să luăm un exemplu: doamna Elena Ugrea, având ea motivele ei, recuză o comisie parlamentară de anchetă, sau măcar aşa, la vreo 4-5 membri mai de vază. Toată lumea spune că nu există niciun temei regulamentar pentru aşa cerere, numai pedeliştii şi pedelistofilii, în baza principiului că tot ce nu e interzis în mod expres e, dacă nu chiar obligatoriu, măcar perfect legal, îi dau dreptate şi susţin că “demersul” trebuie să-şi urmeze cursul firesc(?!), până la soluţionarea lui definitivă fiind cam ca şi cum comisia nici n-ar mai exista; după soluţionarea definitivă se va proceda la altă cerere neinterzisă de legi şi regulamente, cum ar fi căutarea de păduchi a membrilor comisiei.

Unii ar spune că astfel de întâmplări şi idei creţe n-ar dovedi decât că pedeliştii sunt cu toţii nişte oligofreni, handicapaţi şi/sau retardaţi. Părerea mea în schimb – una formată în timp şi întărită anul trecut, când, fie şi pentru scurtă vreme, sloganul de campanie asumat de PD-L a fost “Gândim altfel” – este că ei gândesc foarte logic, raţional şi coerent, însă numai pentru habitatul lor originar, aflat într-o galaxie îndepărtată, unde domnesc cu totul alte reguli, inclusiv ale bunului simţ, habitat pe care l-au părăsit cu mii şi mii de ani în urmă pentru a se infiltra printre pământeni, ei fiind de fapt nişte klingonieni matusalemici bine deghizaţi, reuniţi în zilele noastre sub stindardul unui partid politic din România.

Vă rog să reflectaţi serios la această ipoteză; veţi consta că multe dintre necunoscutele comportamentului lor individual şi colectiv vor fi mult mai uşor de explicat.

miercuri, 26 august 2009

COMISIA BLÂNDĂ ZGÂRIE RĂU

Nu ştiu dacă se poate spune că a fost tocmai ca un fel de premoniţie, dar pe la mijlocul reprizei a doua din meciul Dinamo - Slovan Liberec, văzând eu nu atât scorul, cât mai ales felul în care (nu) jucau ai noştri, şi amintindu-mi de nenumăratele episoade penibile din istoria lor în cupele europene, când au fost eliminaţi de te miri ce 17 Nentori, Knattspyrnufelag sau NEC Nijmegen, mă gândeam că singura şansă de a scăpa pentru o perioadă mai lungă de timp de aportul lor negativ la coeficientul de puncte UEFA ar fi ca suporterii să-şi dea din nou în petic, să facă vreuna nefăcută şi clubul să fie eliminat câţiva ani buni din toate competiţiile.

Ce vreau să spun e că aproape m-am bucurat când în finalul partidei s-a întâmplat ce s-a întâmplat, iar acum sunt chiar dezamăgit de decizia surprinzător de blândă a Comisiei de Disciplină a forului continental. Aştept însă cu speranţă returul...

marți, 25 august 2009

O POVESTE PE ALOCURI ADEVĂRATĂ

Când eram eu mic, ai mei, ca să mă ţină departe de nu mai ştiu care loc socotit de ei periculos, sau în orice caz nepotrivit pentru mine, mi-au spus că pe acolo bântuie un ţigan (asta e!, iar pe atunci termenul de rrom încă nici nu apăruse) care fură copii.

Ameninţarea asta a funcţionat o vreme şi m-a ţinut departe de locul cu pricina, până când, din motive care îmi scapă, probabil îngrijoraţi că spaima mea s-ar fi putut domoli cu timpul, dragii mei părinţi s-au gândit să dea o formă şi mai terifiantă maleficului personaj şi i-au adăugat o descriere, altfel destul de amănunţită, în care elementele-cheie erau un al treilea ochi în frunte şi nişte dinţi “uite-aşa de mari” (circa jumătate de metru).

Acum... nu ştiu. Poate mă făcusem eu mai mare decât li se părea lor, dar chestia asta cu ochiul şi dinţii mi s-a părut atât de gogonată, încât brusc n-am mai crezut deloc în existenţa ţiganului; aveam o mare bănuială că, de vreme ce evident exagerau în descrierea lui, se prea putea să-l fi inventat din capul locului cu totul.

Cam la asta mă gândeam ieri, când vedeam proporţiile epice pe care tinde să le ia scandalul legat de Mircea Băsescu, acuzat mai nou nu doar de implicare într-o firmă “dubioasă”, ce ar fi putut face afaceri de natură militară cu statul condus de fratele său, ci de-a dreptul de trafic cu arme destinate organizaţiilor teroriste! Nu că n-ar putea fi adevărat, dar mă tem că mulţi nu vor mai crede nici informaţiile mai plauzibile.

De altminteri, revenind la povestea mea, trebuie să adaug că în perioada aceea chiar au existat câteva cazuri neelucidate de dispariţii de copii!

luni, 24 august 2009

REVENIRE

Da’ nu chiar în forţă. Adică... după vreo două luni şi jumătate de pauză, o iau şi eu uşurel... De mâine, să zicem. Eventual.

marți, 16 iunie 2009

VIITORUL SUNĂ ÎNTOTDEAUNA BINE

Ce-mi plac mie formulările de genul: în patru ani fostul guvern a făcut doar 80 de nu-ştiu-ce, iar guvernul actual VA FACE numai anul acesta 1700!

Întrebarea al cărei răspuns m-ar interesa cu adevărat şi care nu prea se pune este “dar câte nu-ştiu-ce a făcut guvernul actual în primele şase luni din anul acesta?”. Adică, la 80 în patru ani, rezultă că fostul guvern a făcut cam 10 pe semestru. Măcar pe astea 10 le-a făcut deja actualul?! De obicei, reiese din context că deocamdată sunt doar în stadiul de “studiu de fezabilitate” sau “pregătire în vederea licitaţiei”...

vineri, 12 iunie 2009

RĂII BUNI SI BUNII RĂI

Aseară, la emisiunea “Naşul” de pe B1TV, câţiva invitaţi, dimpreună cu gazda, dezvoltau o foarte interesantă teorie, conform căreia atacurile neîncetate ale unor ziare şi posturi de televiziune la adresa lui Traian Băsescu nu fac decât să-l victimizeze şi să-i ridice astfel cota de simpatie în rândul alegătorilor, fiindcă şi cei mai înverşunaţi adversari ai săi sfârşesc prin a se sătura de atâta critică sterilă. În context, se sugera că însuşi Traian Băsescu este atât de diabolic încât îşi ostilizează cu bună ştiinţă anumiţi gazetari, doar pentru a-i determina să-l toace mărunt zi de zi.

Se prea poate, însă eu mă întreb dacă nu cumva reciproca e şi ea valabilă, iar televiziunile şi ziarele care-i ridică osanale şi-l pupă-n tur nonstop nu îi ştirbesc din popularitate, fiindcă până şi cei mai mari fani ai săi nu au cum să nu sfârşească prin a se scârbi de atâta laudă deşănţată.