ÎN STARE DE ORICE
Ce mă îngrozeşte, de-a dreptul, urmărind atitudinea lui Traian Băsescu din ultimele zile, este că am ajuns să nu-l mai înţeleg deloc. Desigur, există analişti care, ca de fiecare dată, ne explică aproape cu voluptate ce gânduri ascunse are şi cât de genial este în a-şi pune în aplicare planurile diabolice, dar acum mi s-au părut chiar mai neconvingători decât de obicei.
De când liberalii au venit cu propunerea ca premierul să fie independentul Klaus Johannis, iar guvernul unul de tehnocraţi, reuşind apoi să convingă şi restul partidelor cu excepţia PD-L, m-am gândit că Băsescu va face o mişcare dibace, şi anume să accepte fără (mari) rezerve ideea. Avantajele sale ar fi fost multiple:
1. În prag de alegeri, s-ar fi dat bine pe lângă electoratul liberal (şi nu numai), arătându-se suficient de înţelept cât să poată îmbrăţişa o soluţie bună, chiar dacă venită din partea altora.
2. Ar fi avut ocazia să aştepte ca PNL şi PSD să dea cu mucii-n fasole, începând să se certe pe tehnocraţii agreaţi sau pe programul de guvernare.
3. Putea să joace în continuare cartea detaşării de clasa politică, zoaie etc.
4. La o adică, relaţiile dintre el şi Johannis nefiind chiar atât de rele, cred că ar fi putut inclusiv să-şi strecoare în noul executiv şi propriii tehnocraţi, numele acelea de care tot auzim de două zile, după ce nu auziserăm niciodată până acum.
5. Pe de altă parte, dacă lucrurile ar fi luat o turnură proastă, n-ar fi fost mare lucru să se delimiteze brusc de toată povestea, punând-o în cârca celor care au iniţiat-o.
Spuneam că sunt îngrozit, pentru că atâta vreme cât un politician face nişte gesturi, fie ele şi profund imorale sau ilegale, cu scopul aproape legitim în politică de a accede la putere, a şi-o păstra sau a şi-o spori, e încă în regulă. Când însă începe să le facă nu doar în detrimentul adversarilor sau al supuşilor, ci şi al lui însuşi, e semn că mintea i-a luat-o razna şi chiar a ajuns în stare de orice.
De când liberalii au venit cu propunerea ca premierul să fie independentul Klaus Johannis, iar guvernul unul de tehnocraţi, reuşind apoi să convingă şi restul partidelor cu excepţia PD-L, m-am gândit că Băsescu va face o mişcare dibace, şi anume să accepte fără (mari) rezerve ideea. Avantajele sale ar fi fost multiple:
1. În prag de alegeri, s-ar fi dat bine pe lângă electoratul liberal (şi nu numai), arătându-se suficient de înţelept cât să poată îmbrăţişa o soluţie bună, chiar dacă venită din partea altora.
2. Ar fi avut ocazia să aştepte ca PNL şi PSD să dea cu mucii-n fasole, începând să se certe pe tehnocraţii agreaţi sau pe programul de guvernare.
3. Putea să joace în continuare cartea detaşării de clasa politică, zoaie etc.
4. La o adică, relaţiile dintre el şi Johannis nefiind chiar atât de rele, cred că ar fi putut inclusiv să-şi strecoare în noul executiv şi propriii tehnocraţi, numele acelea de care tot auzim de două zile, după ce nu auziserăm niciodată până acum.
5. Pe de altă parte, dacă lucrurile ar fi luat o turnură proastă, n-ar fi fost mare lucru să se delimiteze brusc de toată povestea, punând-o în cârca celor care au iniţiat-o.
Spuneam că sunt îngrozit, pentru că atâta vreme cât un politician face nişte gesturi, fie ele şi profund imorale sau ilegale, cu scopul aproape legitim în politică de a accede la putere, a şi-o păstra sau a şi-o spori, e încă în regulă. Când însă începe să le facă nu doar în detrimentul adversarilor sau al supuşilor, ci şi al lui însuşi, e semn că mintea i-a luat-o razna şi chiar a ajuns în stare de orice.
2 comentarii:
sunt curios ce porumbel o sa mai scoata din palarie.
Fără nicio glumă, dar portretul ăla robot făcut aseară viitorului premier chiar semăna binişor cu Theodor Stolojan: vag tehnocrat şi totodată membru al partidului cu cea mai mare pondere în Parlament, economist, apropiat cercurilor financiare internaţionale... În plus, din motive pe care nu le-am înţeles niciodată, încă bucurându-se de mare priză la publicul larg, astfel încât îi şi aud pe mulţi consolându-se lejer cu el în locul lui Johannis.
Trimiteți un comentariu