O SIMPLĂ IPOTEZĂ SIMPLĂ

Să luăm un exemplu: doamna Elena Ugrea, având ea motivele ei, recuză o comisie parlamentară de anchetă, sau măcar aşa, la vreo 4-5 membri mai de vază. Toată lumea spune că nu există niciun temei regulamentar pentru aşa cerere, numai pedeliştii şi pedelistofilii, în baza principiului că tot ce nu e interzis în mod expres e, dacă nu chiar obligatoriu, măcar perfect legal, îi dau dreptate şi susţin că “demersul” trebuie să-şi urmeze cursul firesc(?!), până la soluţionarea lui definitivă fiind cam ca şi cum comisia nici n-ar mai exista; după soluţionarea definitivă se va proceda la altă cerere neinterzisă de legi şi regulamente, cum ar fi căutarea de păduchi a membrilor comisiei.

Unii ar spune că astfel de întâmplări şi idei creţe n-ar dovedi decât că pedeliştii sunt cu toţii nişte oligofreni, handicapaţi şi/sau retardaţi. Părerea mea în schimb – una formată în timp şi întărită anul trecut, când, fie şi pentru scurtă vreme, sloganul de campanie asumat de PD-L a fost “Gândim altfel” – este că ei gândesc foarte logic, raţional şi coerent, însă numai pentru habitatul lor originar, aflat într-o galaxie îndepărtată, unde domnesc cu totul alte reguli, inclusiv ale bunului simţ, habitat pe care l-au părăsit cu mii şi mii de ani în urmă pentru a se infiltra printre pământeni, ei fiind de fapt nişte klingonieni matusalemici bine deghizaţi, reuniţi în zilele noastre sub stindardul unui partid politic din România.

Vă rog să reflectaţi serios la această ipoteză; veţi consta că multe dintre necunoscutele comportamentului lor individual şi colectiv vor fi mult mai uşor de explicat.