Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 15 decembrie 2009

CA-N FAMILIE

După un vot deschis, prin apel nominal, doar cu puţin mai nedemocratic decât în PCUS (dar, din câte înţeleg, perfect statutar, şi asta e cu adevărat înspăimântător!), vitejii din conducerea lărgită a PNL au înghiţit varianta impusă practic de intransigenţii din conducerea restrânsă, respectiv Crin Antonescu, de a se face că negociază intrarea la guvernare alături de pedelişti. Care pedelişti, la rândul lor, ca să fie siguri că nu riscă să împartă coliva (că deja tort sau caşcaval e prea mult spus) cu “partenerii liberali” s-au grăbit să-l anunţe pe Boc drept favorit la funcţia de premier.

Prin urmare, o bună bucată de vreme va trebui să văd iarăşi cum în dezbaterile televizate perechi bizare, gen Ludovic Orban-Liviu Dragnea, Varujan Vosganian-Dan Nica, Norica Nicolai-Victor Ponta, Mariana Câmpeanu-Marian Sârbu, Mihai Voicu-Ilie Sârbu etc. se înţeleg de minune, îşi continuă unul altuia ideea, se completează reciproc, exact ca membrii unei familii sudate. Filmul ăsta l-am mai văzut de două ori, la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu şi în campania electorală abia încheiată, şi zău că nu mi-a plăcut deloc…

Niciun comentariu: