CU (O TOT MAI MARE) MÂHNIRE DESPRE LIBERALI
În calitatea mea de vechi simpatizant şi înrăit votant liberal, trăiesc, după vremurile tulburi de pe la mijlocul anilor 90, cele mai penibile momente. Atât de penibile, încât din străfundurile memoriei mi-au ieşit la iveală amintiri cu un Crin Antonescu mult mai tânăr decât acum, dar la fel de naiv, rătăcit şi atunci într-una din facţiunile liberale pe care nu le înţelegeam.
Ca să nu comit un articol interminabil şi plin de năduf, am să înşir doar câteva puncte pe care nu mă îndoiesc că un cititor isteţ le va putea pune cu uşurinţă în ordinea lor oarecum logică.
1. Sper că - fie şi din motive care-mi scapă deocamdată - liberalii doar se prefac a mai crede în posibilitatea ca Traian Băsescu să accepte o “majoritate” fără PD-L. Şi fără UDMR. Şi fără minorităţi. Şi fără independenţi. Şi care de fapt nici nu mai are cum să fie o majoritate.
2. Dacă pe undeva aş fi putut înţelege neintrarea la guvernare alături de PD-L, nu pricep în ruptul capului de ce liberalii ţin morţiş să intre în opoziţie cu bolovanul PSD agăţat prieteneşte de gât. Şi dacă, totuşi, chiar nu se putea şi nu se putea altfel, nu era măcar mai firesc să înceapă “negocierile” mai întâi cu pedeliştii, să anunţe eşecul lor - cauzat de aia, aia şi ticăloşia lui Băsescu - apoi să se întâlnească, eventual, şi cu pesediştii, pentru un fel de “coordonare a acţiunilor opoziţiei”?
3. Desigur, nu pentru susţinătorii săi tradiţionali (printre care încă mă număr), dar pentru ceilalţi care l-au votat nu există oare riscul să-şi închipuie că lui Crin “i s-a urcat la cap” şi vrea acum cu orice chip să devină prim-ministru? Dacă nu se poate cu PD-L, măcar cu PSD?
4. Liderii PNL chiar îşi închipuie că dacă nu ştiu cât la sută din votanţii liberali l-au preferat în turul doi pe Geoană lui Băsescu, acum sunt şi mari amatori de PSD?!
5. În general, o fi înţelept să te înfrăţeşti cu perdantul de vocaţie Geoană, într-un moment în care nici prin propriu-i partid nu prea mai dă nimeni doi bani pe el?
6. După ce în 1996 PNŢCD a obţinut un scor istoric, apreciat la vreo 25% în cadrul CDR, doar patru ani mai târziu dispărea practic din peisajul politic!
7. Sper din tot sufletul să mă înşel pe fond, sau să se întâmple ceva între timp, astfel încât la următoarele alegeri să nu fiu nevoit să scriu iarăşi cu mâhnire un articol în care să fac trimitere către acesta, în care tocmai îmi exprim temerea că, urmând linia actuală, 10% va fi un scor peste aşteptări pentru PNL.
Ca să nu comit un articol interminabil şi plin de năduf, am să înşir doar câteva puncte pe care nu mă îndoiesc că un cititor isteţ le va putea pune cu uşurinţă în ordinea lor oarecum logică.
1. Sper că - fie şi din motive care-mi scapă deocamdată - liberalii doar se prefac a mai crede în posibilitatea ca Traian Băsescu să accepte o “majoritate” fără PD-L. Şi fără UDMR. Şi fără minorităţi. Şi fără independenţi. Şi care de fapt nici nu mai are cum să fie o majoritate.
2. Dacă pe undeva aş fi putut înţelege neintrarea la guvernare alături de PD-L, nu pricep în ruptul capului de ce liberalii ţin morţiş să intre în opoziţie cu bolovanul PSD agăţat prieteneşte de gât. Şi dacă, totuşi, chiar nu se putea şi nu se putea altfel, nu era măcar mai firesc să înceapă “negocierile” mai întâi cu pedeliştii, să anunţe eşecul lor - cauzat de aia, aia şi ticăloşia lui Băsescu - apoi să se întâlnească, eventual, şi cu pesediştii, pentru un fel de “coordonare a acţiunilor opoziţiei”?
3. Desigur, nu pentru susţinătorii săi tradiţionali (printre care încă mă număr), dar pentru ceilalţi care l-au votat nu există oare riscul să-şi închipuie că lui Crin “i s-a urcat la cap” şi vrea acum cu orice chip să devină prim-ministru? Dacă nu se poate cu PD-L, măcar cu PSD?
4. Liderii PNL chiar îşi închipuie că dacă nu ştiu cât la sută din votanţii liberali l-au preferat în turul doi pe Geoană lui Băsescu, acum sunt şi mari amatori de PSD?!
5. În general, o fi înţelept să te înfrăţeşti cu perdantul de vocaţie Geoană, într-un moment în care nici prin propriu-i partid nu prea mai dă nimeni doi bani pe el?
6. După ce în 1996 PNŢCD a obţinut un scor istoric, apreciat la vreo 25% în cadrul CDR, doar patru ani mai târziu dispărea practic din peisajul politic!
7. Sper din tot sufletul să mă înşel pe fond, sau să se întâmple ceva între timp, astfel încât la următoarele alegeri să nu fiu nevoit să scriu iarăşi cu mâhnire un articol în care să fac trimitere către acesta, în care tocmai îmi exprim temerea că, urmând linia actuală, 10% va fi un scor peste aşteptări pentru PNL.
2 comentarii:
nu dispare pnl-ul asa usor. stai linistit.
foarte bine face pnl ca intra in opozitie si nu cu psd ci doar in opozitie ,sa faca ce trebuie pentru tara cel ce a castigat alegerile sa vada tot poporul alegator ce persoane competente a votat, de ce sa existe si unul in care sa se sparga oalele cand nu merge bine? si nu va merge...
Trimiteți un comentariu