Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 25 februarie 2010

(CA) PE GHEAŢĂ

Bineînţeles că aveam şi eu, ca oricare altul, un comentariu de mare luciditate şi bun-simţ despre ultimele – sau, mai corect spus, cele mai recente – dezertări din PSD şi o teorie absolut inedită, genială aş putea spune, şi oarecum de-a dreptul şocantă despre comportamentul prietenului tuturor ziariştilor, “Cristi” Diaconescu, dar le las pe altădată, când oricum nu vor mai interesa nici atât pe nimeni, pentru că sunt şi nedormit, dar mai ales încă euforic în urma sfertului de finală Canada-Rusia, de azi-noapte, din cadrul turneului olimpic de hochei (masculin, desigur, hocheiul feminin fiind cea mai caraghioasă invenţie în materie de sport – deşi trebuie să admit că unele fete sunt chiar drăguţe –, neputând fi vreodată egalată decât poate de apariţia, tot ca disciplină olimpică eventual, rugbiului feminin), încheiat 7-3, după două reprize excepţionale, cu câte cinci goluri marcate (4-1, respectiv 3-2), şi una de odihnă activă pentru canadieni, care mai au treabă în competiţie şi sper din tot sufletul să o câştige, fiind favoriţii mei dintotdeauna, atât la nivelul echipelor naţionale, cât şi al celor de club, în NHL, aşa cum Anglia şi echipele de club engleze sunt favoritele mele la fotbal. (Asta dacă era cumva careva curios şi nu ştia cum să mă-ntrebe …)

4 comentarii:

Ingridd spunea...

E bine de stiut, ce-ti place si ce nu!!! Oricum simpatic mod de exprimare, chiar haios... hihihh
O zi usoara azi si fara excese! :)

Anonim spunea...

cred ca numai tu si vecinul meu de deasupra care da tv-ul tare va uitati noaptea la olimpiada.

e-Xtrema spunea...

@Ingridd
Mă mai confesez şi eu din când în când, că de-aia cică-i zice “blog”… O zi super şi ţie!
@ Anonim
Te pomeneşti că vecinul ăla ticălos oi fi chiar eu! Pe unde stai?!

Ingridd spunea...

ha ha taree faza cu "vecinu`..."