Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 6 iunie 2012

ÎN FILEU

N-am să merg atât de departe încât să spun că e chiar unul dintre motivele pentru care ani de zile n-am mai urmărit competiţiile de tenis, dar efectiv nu mă mai pot uita la un meci (şi cu atât mai puţin la două în paralel, ca aseară!) fără să-mi vină obsesiv în minte unul dintre cele mai stupide comentarii (sportive) auzite din gura lui Cristian Tudor Popescu, care ori de câte ori se întâmpla ca mingea trimisă de un jucător să lovească banda fileului, dar să se prelingă – cu mult noroc, după părerea mea – în terenul advers, se simţea dator să precizeze cu un aer preţios, de fin cunoscător al fenomenului: “asta înseamnă că mingea a fost bine lovită cu racheta!”. În caz contrar, fireşte, ea ar fi căzut fleaşcă dincoace de fileu, în terenul ageamiului care s-ar fi dovedit că a expediat-o cu doi milimetri mai/prea jos sau un kilometru pe oră mai/prea încet.


Întotdeauna m-am întrebat dacă CTP îşi imaginează că există jucători care alocă ore întregi din programul de antrenament pentru a exersa tipul ăsta de “lovitură bună”, dacă nu de-a dreptul magistrală, practic imposibil de contracarat. Ar fi cheia succesului garantat, nu?

Niciun comentariu: